Reprezentanții etniilor din Moldova și-au prezentat tradițiile la festivalul „Unitate prin diversitate”

20 Sept. 2023, 09:38
 // Categoria: Social // Autor:  MD Bani
20 Sept. 2023, 09:38 // Social //  MD Bani

Mii de cetățeni au vizitat Festivalul etniilor ”Unitate prin diversitate”, organizat pe 17 septembrie 2023 în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău. La eveniment au participat circa 60 de organizații etnoculturale din țara noastră, inclusiv Comunitatea Bulgarilor din Republica Moldova cu suportul Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului.

Startul evenimentului a fost dat prin depunere de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, după care oaspeții au admirat curțile improvizate ale organizațiilor etnoculturale, au făcut cunoștință cu porturile populare, dansurile tradiționale, precum și au gustat din bucatele tradiționale ale acestora.

”Adevărata bogăție a neamului nostru este unitatea, în a ști să ne respectăm unii pe alți, în a ști să apreciem frumosul din fiecare. Mă bucur că Republica Moldova este atât de diversă, pentru că puterea și prosperitatea ei este anume în această diversitate. Să știm să o păstrăm să știm să o promovăm, pentru că acesta este viitorul țării noastre”, a declarat Mihai Popșoi, vicepreședintele Parlamentului.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai corpului diplomatic, acreditat în Republica Moldova.

”Moldova este exemplu pentru lumea întreaga, este o țară unde diversitatea se respectă. Aici, poți auzi în stradă o simfonie de limbi. Moldovenii vorbesc în română, rusă, găgăuza, bulgară, poloneză etc.”, a menționat Kent Doyle Logsdon, ambasadorul SUA la Chișinău.

Maia Dobreva, noua ambasadoare a Bulgariei la Chișinău care recent a prezentat scrisorile de acreditare, a remarcat că este prima dată, când participă la un astfel de eveniment în Republica Moldova.

”Este o inițiativă formidabilă, care oferă diplomaților posibilitatea de a ne familiariza cu cultura și tradițiile diferitor țări. Aici sunt mulți colegi-diplomați și suntem recunoscători autorităților din Moldova că fac tot posibilul pentru a păstra această comunitate. Vom face tot ce depinde de noi ca să o ajutăm”, a subliniat diplomata.

Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului a oferit suport Comunității Bulgarilor din Republica Moldova pentru participare la eveniment.

”Etniile sunt, de fapt, cărămizile care stau la baza Republicii Moldova. Tradițiile etniilor se păstrează mai bine în comunitățile locale, în sate, iar obiectivul A.S.I.C.S. este anume încurajarea și susținerea ideilor la nivel de comunitate. Desigur, am acceptat cu mare drag să contribuim la participarea Comunității bulgare la acest eveniment”, a spus Alexandru Gîscă, președintele Consiliului A.S.I.C.S.

Potrivit lui Gheorghe Barbarov, președintele Comunității Bulgarilor din Republica Moldova, în țara noastră locuiesc circa 80 de mii de etnici bulgari.

”Majoritatea etnicilor bulgari trăiesc în Taraclia, dar nu numai. Acest festival este o oportunitate de a ne întâlni cu bulgarii din toată Moldova, de a discuta cu reprezentanții altor minorități naționale din țara noastră. Aici a fost totul pregătit de către Comunitatea bulgară cu ajutorul partenerului nostru de încredere, Asociația A.S.I.C.S. Să dea Dumnezeu să avem în continuare astfel de parteneri”, a punctat Gheorghe Barbarov.

Festivalul etniilor se află la cea de-a douăzeci și doua ediție.

 

 

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.