Rețeaua de magazine a unui milionar moldovean vinde banane cu cantități alarmante de pesticide

02 Mai 2024, 18:26
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2024, 18:26 // Actual //  bani.md

Rețeaua de magazine Linella și Fidesco, controlate de milionarul Vasile Drăgan, vând banane cu pesticide peste limita admisibilă, potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

Potrivit ANSA, bananele au fost importate din Ecuador.

ANSA îndeamnă persoanele care au achiziționat aceste produse sunt rugate să nu le consume și sunt în drept să le returneze unității de comerț de unde au fost procurate (în baza bonului fiscal).

„În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii din domeniul alimentar, deținători ai produselor alimentare neconforme, sunt obligați să le retragă de pe piață și să coopereze cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor privind acțiunile întreprinse, pentru evitarea sau reducerea riscurilor prezentate de un produs alimentar neconform pentru sănătatea umană. Operatorii din domeniul alimentar, deținători de produse alimentare neconforme, care nu au luat măsuri de retragere a acestor produse de pe piață, sunt pasibili de răspundere juridică”, se mai arată în mesajul agenției.

Vasile Dragan este unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Republica Moldova. El deţine businessuri cu băuturi alcoolice atât în Moldova, unde are câteva fabrici de vinuri, cât şi în Rusia, unde deţine fabrica „Igristîe Vina”, lider al pieţei de vinuri spumante de acolo. În 2013, presa a scris că familia Dragan a preluat şi Vinăria Contarini din Italia. Vasile Dragan, prin intermediul membrilor familiei sale, dar în special prin intermediul „Ducates Grup” SRL, deţine şi Compania Carmez. În iulie 2014, acest SRL a preluat şi reţeaua Unimarket, gestionată acum de „Moldretail Group”, fondată de „Ducates Grup” SRL. Tot în 2014, firmele familiei Dragan au preluat şi spaţiile comerciale ale Companiei Stati-Market, care gestiona magazinele Pyaterochka. Vasile Dragan este naşul fostului deputat Anghel Agache.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.