Rusia distruge industria cărnii de pasăre a Ucrainei

07 Apr. 2022, 08:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Apr. 2022, 08:25 // Actual //  bani.md

„Acesta nu este primul depozit de alimente de lângă Kiev distrus de trupele ruseşti în ultima vreme. Inamicul atacă securitatea alimentară a Ucrainei.“

Companiile producătoare de carne de pasăre din Ucraina raportează pierderi însemnate provocate de invazia Rusiei şi de atacurile directe ale acestei ţări asupra activelor şi depozitelor din industrie, potrivit poultryworld.net.

Cel mai mare producător de ouă al Ucrainei, Avangard, a anunţat că agresiunea rusă i-a provocat pierderi semnificative legate de capacitatea de producţie, mai multe ferme importante fiind închise şi distruse, în timp ce la alte ferme păsările au fost lăsate fără hrană, fiind „condamnate la moarte“. Până în acest moment, pierderile financiare totale ale companiei au ajuns la 1,5 miliarde de grivne (50 milioane de euro).

„În special Chornobayivska, cel mai mare conglomerat de ouă din Europa, din regiunea Kherson, nu-şi mai poate hrăni păsările, transporta muncitorii către fermă şi transfera produsele finite către clienţi din cauza atacurilor ruseşti“, au declarat reprezentanţii Avangard. Alimen­tarea cu electricitate a fermei de ouă a fost tăiată, iar producţia acesteia a fost suspendată, Unele dintre produsele finite şi găinile ouătoare au fost donate populaţiei în contextul bombarda­mentelor intense, însă cea mai mare parte a efectivului de păsări a fost sacrificat pentru că acestea nu mai puteau fi hrănite, au adăugat aceştia.

„Aproape 3 milioane de găini vor pieri fără posibilitatea ca acestea să fie eliminate într-un mod sustenabil din punctul de vedere al mediului. În viitorul apropiat, alte active ale companiei, ferma de ouă din satul Makariv şi cea din Brovary, din regiunea Kievului, s-ar putea găsi într-o situaţie similară“, au mai anunţat oficialii Avangard, adăugând că firma ar putea pierde astfel 1 milion de capete.

Închiderea facilităţilor cheie de producţie ar putea avea drept rezultat o penurie de ouă de găină în Ucraina, a avertizat compania.
Chiar şi într-o astfel de situaţie, Avangard ajută populaţia şi forţele armate ucrainene. De la începutul agresiunii ruseşti, compania a donat sute de mii de ouă. Compania donează de asemenea carburanţi şi alte resurse.

Cel mai mare crescător de pui de carne din Ucraina, MHP, a anunţat la rândul său că a suferit pierderi de 230 milioane de grivne (7,1 milioane de euro) după ce trupele ruseşti au bombardat cel mai mare depozit de alimente congelate din Ucraina, aflat în satul Kvitneve din regiunea Kievului. Pe lângă MHP, marile lanţuri de retail foloseau la rândul lor acest depozit.

„Acesta nu este primul depozit de alimente de lângă Kiev distrus de trupele ruseşti în ultima vreme. Inamicul atacă securitatea alimentară a Ucrainei“, au avertizat reprezentanţii companiei.

15 Apr. 2026, 17:58
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
15 Apr. 2026, 17:58 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Datele unui raport de analiză privind încălcările rutiere indică faptul că marca Mercedes ocupă primul loc în clasamentul abaterilor, cu aproximativ 148 de cazuri înregistrate, potrivit observ.md

Aceasta este urmată de BMW cu 79 de încălcări, Toyota cu 64, Ford cu 56 și Volkswagen cu 52, în timp ce alte mărci precum Renault, Skoda sau Dacia completează topul.

În total, au fost raportate circa 1.000 de încălcări, cele mai multe fiind legate de parcări ilegale, care însumează 607 cazuri, adică peste jumătate din total. Alte abateri frecvente sunt nerespectarea indicatoarelor sau marcajelor rutiere, cu 109 cazuri, precum și blocarea accesului, cu 57 de situații. Restul încălcărilor, inclusiv depășirea vitezei sau accesul interzis, au o pondere mai redusă.

Raportul mai arată că media zilnică a abaterilor este de aproximativ 26 de cazuri, cu fluctuații de la o zi la alta. În aceeași perioadă, autoritățile au emis 645 de notificări și au aplicat 330 de sancțiuni.

Datele evidențiază persistența problemei parcărilor ilegale, care continuă să genereze cele mai multe încălcări și să afecteze fluidizarea traficului.