Ruslan Flocea „zburat” de la șefia CNA

18 Nov. 2021, 18:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Nov. 2021, 18:14 // Actual //  bani.md

Ruslan Flocea, directorul Centrului Național Anticorupție a fost demis de la șefia instituțiței cu votul deputaților fracțiunii PAS după ce președinta Comisiei Juridice, Numiri și Imunități din Parlament, Olesea Stamate, a prezentat un raport de activitate a CNA. Documentul constată o activitate nesatisfăcătoare a centrului în perioada anilor ianuarie 2016 – septembrie 2020.

„Din anul 2019 și până în prezent nu a fost înaintat niciun dosar la Procuratură pentru îmbogățire ilicită și spălare de bani. Consatatăm o activitate inefientă a activității de combatere a corupției și a faptelor de comportament corupțional”, a menționat Stamate.

Vasile Bolea de la PSRM a spus că guvernarea de câteva luni face evaluări, dar asta nu e decât acapararea instituțiilor statului prin numirea în funcții a rudelor. „De la acestă tribună vreau să fac o mică evaluare a acestei guvernări. Este o guvernare dezastru. La Ministerul Sănătății cresc morții în fiecare zi. La Ministerul Muncii majorarea pensiei este un fake electoral. La Ministerul de Interne ați adus toți ortacii lui Plahotniuc. La Ministerul de Reintegrare, Kulmiski a părăsit titanicul vostru. La Ministerul Economiei ne-a fericit pe toți că inflația va fi de 15% în anul 2022. Ministerul Mediului s-a distanțat de catastrofa de pe Nistru”.

Directorul CNA, Ruslan Flocea urma să fie audiat astăzi în Parlament, dar nu s-a prezentat. „Nu voi da curs invitației de a participa în plenul Parlamentului la un exercițiu formal, din moment ce decizia de a mă demite a fost deja luată”.

La 24 august curent, majoritatea parlamentară a aprobat în lectură finală Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Centrul Național Anticorupție.

Modificările înaintate de deputații PAS prevăd ca directorul Centrului va fi numit în funcție de Parlament cu votul majorității deputaților aleși, cel puțin 51 de deputați, la propunerea a cel puțin 20 de deputați, cu avizul pozitiv al Comisiei juridice, numiri și imunități, pentru un mandat de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat.

Astfel, candidatul la funcţia de director al CNA nu va mai fi selectat pe bază de concurs organizat de Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului, cu atragerea în calitate de observatori a reprezentanţilor societăţii civile sau a reprezentanţilor mediului academic, așa cum a fost până în prezent.

Ruslan Flocea a fost numit la șefia CNA prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 104 din 31 iulie 2019, în urma votului majorităţii deputaţilor aleşi.

04 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 14:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Republica Moldova ar putea începe negocierile pentru un nou program de finanțare cu Fondul Monetar Internațional (FMI) în anul 2027, pentru a reduce costurile împrumuturilor contractate de stat. Deocamdată, Guvernul nu a confirmat intenția de a solicita un asemenea acord, însă președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, consideră că finanțarea din partea FMI ar putea fi o alternativă la împrumuturile costisitoare prin intermediul valorilor mobiliare de stat.

„Dacă este să fie un astfel de program, atunci el ar putea fi negociat anul viitor, dar Guvernul încă nu a confirmat intenția de a negocia un astfel de program cu Fondul Monetar Internațional”, a declarat deputatul în cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV, unde Spatari a fost întrebat dacă Republica Moldova ar putea încheia un nou program cu FMI care să includă și finanțare..

Potrivit lui Spatari, Republica Moldova beneficiază deja de sprijin financiar european prin Planul de Creștere al Uniunii Europene, care pune la dispoziția țării resurse pentru susținerea reformelor și finanțarea cheltuielilor bugetare.

„Noi avem astăzi, prin programul de creștere cu Uniunea Europeană, finanțare în valoare de un miliard și jumătate. Sunt bani care vin în buget în funcție de reformele pe care le implementăm”, a explicat președintele comisiei parlamentare.

Spatari a atras atenția că o parte din deficitul bugetar este acoperită în prezent prin emiterea valorilor mobiliare de stat (VMS), care presupun costuri ridicate de împrumut pentru autorități.

„O parte din deficit este finanțată prin valorile mobiliare de stat, care sunt scumpe, este adevărat. Și un eventual program de finanțare cu Fondul Monetar Internațional cred că ar fi o soluție pentru a reduce din costul datoriei pe termen lung”, a precizat deputatul.

Ultimul program de finanțare al Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internațional a fost aprobat în decembrie 2021 și a expirat la 19 octombrie 2025, fără finalizarea ultimelor două evaluări. Din această cauză, Republica Moldova a ratat debursarea ultimei tranșe, estimată la aproximativ 170 de milioane de dolari, echivalentul a circa 2,9 miliarde de lei. Potrivit FMI, programul a contribuit la menținerea stabilității macroeconomice, însă întârzierile în realizarea angajamentelor privind politica fiscală, administrația publică și combaterea corupției la nivel înalt au împiedicat finalizarea acestuia.