Salarii pentru oameni aflați peste hotare și milioane blocate! Auditul care zguduie sănătatea

19 Mai 2026, 10:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Mai 2026, 10:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Curtea de Conturi a identificat mai multe nereguli și deficiențe în gestionarea fondurilor publice de către Ministerul Sănătății, de la plăți salariale pentru angajați aflați peste hotare și servicii medicale achitate necorespunzător, până la milioane de lei blocate în proiecte nefuncționale sau nerecuperate de la tineri specialiști care au părăsit sistemul. Totuși, auditorii au emis o opinie favorabilă asupra rapoartelor financiare consolidate ale instituției.

Una dintre cele mai importante constatări vizează serviciile de reproducere umană asistată medical. Curtea de Conturi a constatat că finanțarea acestora, în valoare de 14,4 milioane de lei, a fost înregistrată eronat în categoria serviciilor ministerului. În plus, programul a fost finanțat în lipsa unui program național valabil, după ce cel precedent expirase încă în 2022.

Raportul indică și alte nereguli. Este vorba de o instituție medicală ar fi prestat servicii fără autorizație, au fost achitate servicii medicale care nu figurau în Catalogul tarifelor unice în valoare de 6,9 milioane de lei, iar pentru alte servicii au fost aplicate tarife peste limitele admise, ceea ce a generat plăți neregulamentare de aproximativ 1,58 milioane de lei.

Auditorii au depistat și salarii achitate nejustificat pentru 48 de angajați care figurau în tabelele de pontaj ca fiind la serviciu, deși se aflau în afara țării. Valoarea totală a acestor plăți depășește 200 de mii de lei.

Raportul scoate în evidență și investiții care nu produc rezultate. Blocul Spitalului de Ftiziopneumologie din Vorniceni, în care au fost investite 81,2 milioane de lei, nu este funcțional nici în prezent. De asemenea, un utilaj al Centrului de Medicină Legală în valoare de 6,5 milioane de lei, cumpărat încă în 2013, continuă să stea în depozit, fiind vizat într-un dosar penal.

Curtea de Conturi a mai constatat că Ministerul Sănătății nu a recuperat circa 19,9 milioane de lei de la persoane exmatriculate sau de la specialiști care nu și-au respectat obligațiile de muncă după studii. În plus, în perioada 2020–2025, alți 38 de medici au părăsit instituțiile unde erau obligați să activeze, fără ca ministerul să inițieze proceduri de recuperare a cheltuielilor de instruire, estimate la cel puțin 4,5 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Aug. 2026, 16:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
17 Aug. 2026, 16:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Datoria de stat internă a Republicii Moldova a crescut în primele șapte luni ale anului 2026. Astfel, la sfârșitul lunii iulie, aceasta a ajuns la aproape 57,77 miliarde de lei, cu 5,78 miliarde de lei mai mult decât la începutul anului, arată datele Ministerului Finanțelor.

Potrivit calculelor în baza datelor oficiale, majorarea reprezintă circa 11,1% în numai șapte luni. La 1 ianuarie 2026, datoria internă constituia 52 miliarde de lei, iar la 31 iulie ajunsese la 57,7 miliarde de lei.

Cea mai mare parte a creșterii vine din finanțarea statului prin intermediul valorilor mobiliare de stat (VMS) plasate pe piața primară. Soldul acestora a urcat de la aproximativ 39,30 miliarde de lei la 44,69 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 5,4 miliarde de lei de la începutul anului.

Astfel, VMS emise pe piața primară reprezintă deja aproximativ 77% din întreaga datorie de stat internă.

O creștere se observă și în cazul titlurilor de stat vândute direct populației. La începutul anului, soldul VMS plasate către persoanele fizice era de 650,36 milioane de lei, iar până la sfârșitul lunii iulie a ajuns la 1,03 miliarde de lei.

În numai șapte luni, suma a crescut cu 380,2 milioane de lei, echivalentul unui avans de aproximativ 58,5%. Cu toate acestea, titlurile cumpărate direct de populație reprezintă încă mai puțin de 2% din datoria internă totală.

O altă componentă o constituie VMS emise pentru anumite scopuri stabilite de lege, al căror sold se menține la 11,06 miliarde de lei, fără modificări față de începutul anului. Titlurile convertite însumează alte 983,73 milioane de lei.

Datele Ministerului Finanțelor mai scot în evidență și costul ridicat al împrumuturilor statului pe piața internă. În perioada ianuarie–iulie 2026, rata medie ponderată a dobânzii pentru VMS comercializate pe piața internă a fost de 9,51%, cu 0,43 puncte procentuale peste nivelul mediu din 2025.

În funcție de maturitate, dobânzile au variat. Pentru VMS cu scadența la 182 de zile rata a fost de 9,68%, iar pentru cele la 364 de zile – 9,65%. Titlurile pe doi ani au avut o dobândă medie de 7,20%, cele pe cinci ani – 7,40%, iar obligațiunile pe zece ani – 8%.

Ministerul Finanțelor explică majorarea datoriei interne prin finanțarea netă pozitivă de 5,395 miliarde de lei pe piața primară a VMS, la care se adaugă cele 380,2 milioane de lei rezultate din plasarea directă a titlurilor de stat către persoanele fizice.

În total, statul a adăugat astfel aproximativ 825 de milioane de lei pe lună la datoria internă în primele șapte luni ale anului. Dacă la începutul lui 2026 datoria internă era sub pragul de 52 de miliarde de lei, la sfârșitul lunii iulie aceasta se apropia deja de 58 de miliarde de lei.