Șantierele duduie! Construcțiile au crescut cu peste 30%

20 Feb. 2026, 12:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Feb. 2026, 12:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Volumul lucrărilor de construcții din Republica Moldova s-au majorat în 2025, arată datele Biroului Național de Statistică. În prețuri comparabile, lucrările executate în trimestrul IV 2025 au fost cu 24,3% mai mari față de aceeași perioadă din 2024, iar pe întreg anul 2025 avansul a constituit 32,2% comparativ cu anul precedent.

Majorarea din trimestrul IV 2025 a fost determinată de creșterea lucrărilor de construcții noi cu 35,7%, a lucrărilor de întreținere și reparații curente cu 24,0%, a reparațiilor capitale cu 4,6% și a altor lucrări de construcții, precum demolări și amenajări de teren, cu 45,4%.

Pe obiecte de construcții, în trimestrul IV 2025 s-au înregistrat creșteri la clădirile nerezidențiale cu 28,6% și la construcțiile inginerești cu 33,3%. În același timp, volumul lucrărilor la clădirile rezidențiale a scăzut cu 5,9% față de trimestrul IV 2024.

La nivelul întregului an 2025, creșterea sectorului a fost susținută de majorarea volumului lucrărilor de construcții noi cu 36,8%, a lucrărilor de întreținere și reparații curente cu 32,0%, a reparațiilor capitale cu 25,8% și a altor lucrări de construcții cu 12,8%.

Pe tipuri de obiecte, în 2025 față de 2024 s-au consemnat creșteri la toate categoriile: clădiri rezidențiale cu 14,5%, clădiri nerezidențiale cu 42,8% și construcții inginerești cu 35,6%. Datele statistice indică faptul că principalul motor al avansului a fost segmentul construcțiilor noi și al proiectelor inginerești, în timp ce sectorul locuințelor a avut o evoluție mai modestă spre finalul anului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

19 Sept. 2026, 14:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Sept. 2026, 14:21 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Asociația Exportatorilor de Cereale „Agrocereale” cere Căii Ferate din Moldova (CFM) identificarea unei soluții pentru taxele de staționare acumulate de vagoanele cu cereale blocate în portul ucrainean Reni, în condițiile în care exportatorii susțin că nu au nicio posibilitate de a controla durata imobilizării acestora.

Într-un demers transmis pe 11 septembrie directorului general al CFM, Serghei Cotelnic, asociația solicită o soluție „echitabilă, previzibilă și sustenabilă” pentru costurile suportate de companiile ale căror vagoane nu pot fi descărcate din cauza situației de securitate din regiune.

Potrivit Agrocereale, doar doi membri ai asociației aveau 83 de vagoane ale CFM încărcate cu cereale și imobilizate de aproximativ o lună în portul Reni. La 9 septembrie, taxele de staționare acumulate ajunseseră la circa 40.532 de dolari și continuau să crească zilnic.

Asociația susține că problema nu este provocată de comercianți. Potrivit informațiilor primite de la membrii săi, unii armatori refuză să opereze în portul Reni din cauza riscurilor militare din sudul Ucrainei și își redirecționează navele către porturi considerate mai sigure.

În lipsa navelor la dană, cerealele nu pot fi descărcate, iar vagoanele rămân blocate. Pentru loturile respective nu ar exista, în actualele condiții, o alternativă reală care să permită descărcarea mărfurilor și eliberarea materialului rulant.

Agrocereale susține că perioadele de staționare provocate de comerciant nu ar trebui tratate identic cu cele generate de factori externi asupra cărora exportatorul nu are control. Asociația invocă în acest context inclusiv existența unui posibil „impediment justificator” prevăzut de relațiile contractuale.

Transportul feroviar internațional de mărfuri dintre Republica Moldova și Ucraina este reglementat inclusiv prin Acordul privind Transportul Internațional de Mărfuri pe Calea Ferată (SMGS). Potrivit asociației, aplicarea unui asemenea argument presupune însă documentarea exactă a fiecărui caz: intrarea vagonului pe teritoriul Ucrainei, localizarea acestuia, momentul apariției impedimentului și cauza concretă a staționării.

„Agrocereale nu cere ca CFM să piardă bani”, precizează asociația, dar consideră că întreaga povară financiară a unui blocaj provocat de riscurile militare nu ar trebui transferată automat asupra exportatorilor.

Asociația cere astfel diferențierea perioadelor de staționare în funcție de cauza reală a imobilizării vagoanelor și deschiderea unor discuții tehnice între CFM și companiile afectate.

Cazul celor 83 de vagoane și al celor peste 40.000 de dolari acumulați drept taxe este prezentat drept un exemplu, Agrocereale precizând că situații similare sunt raportate și de alți membri. Datele consolidate urmează să fie transmise CFM după centralizare.

Asociația avertizează că problema riscă să depășească nivelul unor cazuri individuale, în condițiile în care exportatorii moldoveni de cereale depind de coridorul logistic prin portul Reni. În lipsa unei soluții, blocajul logistic provocat de situația de securitate din regiune riscă să se transforme într-o povară financiară tot mai mare pentru companiile din sector.