Sarabanda licitației „magazinelor lui Șor” de la aeroport! Agenția de Investiții lansează consultări publice

02 Dec. 2024, 11:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
02 Dec. 2024, 11:03 // Actual //  Ursu Victor

Agenția de Investiții lansează consultări publice pentru elaborarea Caietelor de Sarcini destinate licitațiilor cu strigare, în vederea selectării locatarilor pentru spațiile comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău.

Consultările vizează spațiile pentru activități de comerț de tip Travel Retail, situate în Terminal și Sala Express și spațiile dedicate alimentației publice (Food and Beverages).

Procesul are ca scop revizuirea și ajustarea Caietelor de Sarcini pentru a crește transparența și caracterul incluziv al procesului de selecție, prin ajustarea condițiilor de calificare.

Extinde termenele de depunere a cererilor, oferind potențialilor participanți suficient timp pentru a pregăti documentația necesară.

Prin aceste măsuri, Agenția își propune să atragă mai mulți agenți economici eligibili, asigurând o competiție sănătoasă, să selecționeze participanți calificați, cu reputație solidă și capacitate economică demonstrată și să evite riscurile la adresa securității naționale, calificând doar operatori de încredere.

Termen-limită pentru sugestii este 15 decembrie 2024, ora 17:00.

Licitația pentru spațiile comerciale de la Aeroportul Chișinău a eșuat de două ori. Prima licitație a fost anunțată la data de 18 ianuarie, în condițiile în care în concurs s-au înscris doar două companii: Lagardère și LeBridge. La începutul lunii martie, autoritățile au anunțat o nouă licitație, iar pe 25 martie una dintre cele două companii a anunțat că s-a răzgândit și nu va mai participa la licitația repetată. APP a decis să modifice condițiile de participare, pentru a atrage mai multe companii internaționale de renume.

Pe 29 martie, administrația Aeroportului Chișinău anunța lansarea celei de-a treia licitații, iar pe 21 iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările legislative care extindeau termenul de arendă a spațiilor comerciale, adoptate la inițiativa deputatului Radu Marian. Legea a fost reexaminată și revotată în Parlament.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

26 Ian. 2026, 17:47
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
26 Ian. 2026, 17:47 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Bulgaria ar putea înregistra aproximativ 14 milioane de vizitatori în acest an, potrivit estimărilor făcute de Rumen Draganov, director în cadrul Institutului pentru Analize și Evaluări în Turism (IAAT). Specialistul susține că sectorul turismului își menține o evoluție pozitivă, în pofida temerilor legate de scumpiri.

Potrivit lui Draganov, în următoarele luni sunt așteptate creșteri moderate de prețuri. Tarifele de cazare ar urma să urce cu aproximativ 10%, iar prețurile din restaurante și unitățile de alimentație publică cu circa 7%. În perioada ianuarie–aprilie, majorarea medie a prețurilor este estimată la aproximativ 7%.

Aceste ajustări se vor reflecta și în venituri. Sectorul turismului bulgar ar urma să genereze în primele patru luni ale anului aproape 170 de milioane de euro, echivalentul a circa 333 de milioane de leva, ceea ce ar reprezenta o creștere de aproximativ 7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Draganov a subliniat că turismul rămâne unul dintre cele mai performante domenii ale economiei bulgare, cu o creștere solidă și sustenabilă a veniturilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!