Sărbătoare și pentru animalele de la Grădina Zoologică. Metodă inedită de reciclare a brazilor tăiați de Crăciun

17 Ian. 2022, 12:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
17 Ian. 2022, 12:04 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Ebio.md a dat start campaniei de colectare a brazilor tăiați. Fie că ai avut un brad tăiat sau unul în ghiveci și nu știi ce să faci cu el, atunci trebuie să știi că ebio.md a pregătit trei adrese de colectare.

Potrivit ebio.md, brazii mai verzi vor fi folosiți ca hrană pentru animalele de la Zoo, iar ceilalți vor fi tocați și utilizați în calitate de îngrășăminte pentru confiere.

Locațiile unde puteți lăsa brazii:

III. Buiucani str. Bisericii 28/11.

Reprezentanții de la Grădina Zoologică din Chișinău au declarat pentru bani.md, că brazii naturali sunt consumați de lame, cămile și alte animale. De asemenea, o parte din brazi vor fi folosiți ca decorațiuni pentru păsări și alte viețuitoare.

Campania de reciclare a brazilor va dura până la sfârșitul săptămânii curente, mai exact până duminică, 23 ianuarie.

De asemenea, ebio.md propune și și alte metode de reutilizare a pomilor de Crăciun:

Brazii pot fi utilizați ca îngrășăminte pentru sol;

Acele de brad scuturate în grădină se descompun treptat şi cresc aciditatea solului, oferind în acelaşi timp nutrienţi pentru plantele pe care le veţi sădi apoi. Iar tulpina, curăţată de crengi, poate fi folosită pe post de arac, pentru a susţine plantele căţărătoare. De asemenea, transformat în rumeguș, bradul poate fi utilizat ca un mulci excelent pentru grădină, material organic care se pune pe pământ și apără

Crearea unor obiecte de decor;

Puteţi să tăiaţi trunchiul bradului în felii, să le lăsaţi să se usuce, să le daţi cu lac şi să le folosiţi ca suporturi pentru căni şi pahare. De asemenea, puteţi să faceţi şi alte obiecte decorative, precum inele pentru şerveţele, cuier pentru haine sau tăvi pentru servit.

Brazii pot fi plantați;

Dacă ai cumpărat un brad în ghiveci, cu rădăcină, atunci îl poţi planta cu succes în propria ta grădină.

Lemnul de brad poate fi utilizat ca sursă de încălzire;

Transformarea acelor în sirop sau ulei esențial.

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.