Scenariu sumbru pentru moldovenii cu credite! Bancherii nu le ieftinesc din cauza depozitelor scumpe din trecut

14 Nov. 2023, 12:35
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
14 Nov. 2023, 12:35 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, a oferit o explicație detaliată privind decalajul dintre ratele la credite și dobânzile la depozite în contextul actual al pieței financiare. Acesta a evidențiat că ceea ce se reflectă în prezent sunt creditele și depozitele noi, iar factori precum costurile de finanțare și politicile monetare au un impact semnificativ.

„Ce vedem acum sunt creditele noi și depozitele noi. Băncile au în stoc depozite care au fost primite de la populație la rate mai mari, iar costurile de finanțare sunt destul de înalte, de aceea ratele de la credite întârzie. Dobânzile scad mai lent față de depozite”, a explicat Armașu.

Guvernatorul a subliniat că, deși costul efectiv al depozitelor și creditelor noi nu este atât de mare pe cât pare, Moldova beneficiază de rate mai scăzute comparativ cu unele valute, datorită politicii monetare stimulative adoptate. El a anticipat că, în timp, și zona euro va reduce ratele, odată cu consumarea fazei accesate a ciclului economic.

„Avem o rată mai mică decât la unele valute pentru că băncile centrale au o politică monetară mai restrictivă, iar noi avem o politică monetară mai stimulativă”, a adăugat guvernatorul BNM.

Ultimele datele ale Băncii Naționale a Moldovei arată ca în luna septembrie soldul creditelor acordate a constituit 4,6 miliarde de lei, în creștere cu 6,1 la sută față de luna august 2023.

Rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională s-a micșorat cu 0,18 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă și a constituit 11,15 la sută, rata medie la cele în valută s-a majorat cu 0,28 puncte procentuale, constituind 6,95 la sută.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Mai 2026, 17:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Mai 2026, 17:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Războiul dintre Iran și Statele Unite riscă să lovească industria aviatică globală și să pună capăt erei biletelor ieftine, avertizează o analiză publicată de Financial Times. Creșterea prețurilor la combustibil, anulările de curse și falimentele din sector ar putea accelera consolidarea pieței, iar companiile low-cost să devină primele victime.

Timp de decenii, scăderea constantă a tarifelor aeriene a transformat zborurile dintr-un lux rezervat bogaților într-un serviciu accesibil pentru milioane de oameni. Compania irlandeză Ryanair, lider european în segmentul low-cost, susține chiar că unele zboruri prin Europa costă mai puțin decât parcarea unei mașini într-un aeroport.

Însă conflictul din Iran a schimbat radical situația. Mii de curse au fost anulate din cauza exploziei costurilor la combustibil și a riscurilor din spațiul aerian. În SUA, compania Spirit Airlines a intrat în faliment la începutul acestei luni, iar directorii din industrie avertizează că acesta ar putea fi doar începutul unui val global de prăbușiri financiare.

„Schimbările structurale pe care le vedem se vor amplifica. Cei puternici vor deveni și mai puternici, iar cei slabi și mai slabi”, a declarat directorul general al Lufthansa, Carsten Spohr.

La rândul său, cofondatorul și directorul general al AirAsia, Tony Fernandes, spune că inclusiv marile companii aeriene ar putea ajunge la noi fuziuni pentru a supraviețui crizei.

Industria aviatică, cunoscută pentru marjele mici de profit și concurența dură pe prețuri, trece periodic prin falimente și restructurări. Totuși, analiștii avertizează că actuala criză ar putea provoca o consolidare fără precedent a pieței, reducând concurența care a ținut biletele la prețuri accesibile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!