Scumpirile, bomba cu ceas care amenință guvernarea să se ducă la fund. Ioniță: Să se elibereze de balast

10 Iun. 2022, 11:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Iun. 2022, 11:39 // Actual //  bani.md

Inflația medie anuală conform Biroului National de Statistică a ajuns în luna mai la 29,05%. La creșterea estimativă a salariului mediu nominal cu circa 12,5% avem o reducere a veniturilor reale a populației cu 12,8%, constată economistul Veaceslav Ioniță.

„Mai mult decât acum, veniturile reale ale populației au scăzut în 1999. Atunci scăderea de 15% a fost fatală pentru coaliția de guvernare. Acum nu avem coaliție, dar pentru guvernare problema este extrem de acută: sau se duc cu toții la fund, sau se eliberează de balast”, a punctat economistul într-o postare pe Facebook.

Biroul Național de Statistică a publicat astăzi datele cu privire la inflație. La produsele alimentare au crescut cu 32,50%, mărfurile nealimentare cu 21,45% și serviciile prestate populaţiei cu 35,27%.

Pe categorii, cel mai mult s-au scumpit legumele cu 77%, ouăle – 55,5%, uleiul vegetal – 27,7%, pâinea – 29,3%, carne și produse din carne – 25,4%, fructele – 22,4%, lactatele – 24,4%.

La produsele nealimentare cele mai mari majori de prețuri au înregistrat resursele energetice – carburanți – 52,6%. Totodată, au crescut prețurile la materiale de construcție cu 37,5%, și confecții – 15,2%.

La serviciile prestate populației, cel mai mult s-au scumpit din contul creșterii prețurilor la serviciile comunal-locative – 70%.  Astfel, gazul din rețea a fost, în medie mai scump cu 227% și încălzirea centralizată – cu 92%. Transportul de pasageri s-a scumpit cu 35,2%, iar serviciile de alimentație publică cu 24,6%.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

19 Feb. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Feb. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat un proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor fixe la energia electrică produsă din surse regenerabile de către producătorii mici. Documentul urmează să fie examinat și aprobat de Consiliul de administrație al instituției, iar noile tarife ar putea intra în vigoare la 1 martie 2026.

Ajustările vizează producătorii eligibili mici care au pus în funcțiune centrale în anii 2020, 2022, 2023, 2024, dar și în perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025. Tarifele diferă în funcție de tehnologia utilizată: solar, eolian, hidro, biogaz sau biomasă, dar și în funcție de capacitatea instalației și de perioada în care aceasta a fost pusă în funcțiune.

Pentru producătorii eligibili din 2020, care au pus în funcțiune centrale în perioada 1 ianuarie 2020 – 8 decembrie 2025, tarifele prevăzute în proiect sunt de 1,79 lei/kWh pentru instalații solare fotovoltaice, 1,48 lei/kWh pentru eolian, 0,93 lei/kWh pentru hidro, 1,76 lei/kWh pentru cogenerare pe biogaz și 1,87 lei/kWh pentru cogenerare pe biomasă solidă.

Pentru producătorii eligibili din 2022, în cazul instalațiilor solare fotovoltaice, tarifele sunt de 1,85 lei/kWh pentru capacități de 10–50 kW, 1,78 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,64 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Pentru eolian este prevăzut un tarif de 1,69 lei/kWh, pentru hidro – 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile variază, în funcție de tipul combustibilului, până la 2,01 lei/kWh.

Pentru anul 2023, la instalațiile solare fotovoltaice tarifele sunt de 1,77 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,70 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,57 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Tariful pentru eolian este de 1,67 lei/kWh, pentru hidro de 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz poate ajunge până la 2,11 lei/kWh, în funcție de categorie.

În cazul producătorilor eligibili din 2024, pentru centralele puse în funcțiune în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, tarifele la solar sunt de 1,67 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,62 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,52 lei/kWh pentru 201–1000 kW, pentru eolian – 1,56 lei/kWh, pentru hidro – 1,40 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile pot ajunge până la 2,24 lei/kWh. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, proiectul indică 1,79 lei/kWh pentru solar 10–50 kW, 1,74 lei/kWh pentru 51–200 kW, 1,63 lei/kWh pentru 201–1000 kW, 1,67 lei/kWh pentru eolian și până la 2,41 lei/kWh pentru biogaz, în funcție de tehnologie.

Pentru producătorii eligibili din perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025 sunt stabilite tarife de 2,29 lei/kWh pentru biogaz, 1,97 lei/kWh pentru biomasă prin ardere directă, 2,28 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri agricole și zootehnice și 2,22 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri municipale lichide. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, tarifele prevăzute sunt de 2,37 lei/kWh, 2,04 lei/kWh, 2,36 lei/kWh și 2,30 lei/kWh, în funcție de tehnologie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!