Se ”coace” numirea președintelui CNPF. Cine este

12 Oct. 2021, 16:13
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Oct. 2021, 16:13 // Actual //  bani.md

Comisia Națională a Pieței Financiare ar urma să aibă un nou președinte. Este vorba de Ecaterina Caraman. Săptămâna trecută Parlamentul a votat numirea lui Vitalie Lemne în funcția de vicepreședinte.

”Mai pregătim o numire la Comisia Națională a Pieței Financiare. Este vorba de Ecaterina Caraman. Ecaterina a muncit toată viața în sectorul financiar. Acum a decis să-și continue cariera în sectorul public și consider că statul face o achiziție foarte reușită”, scrie pe facebook, deputatul PAS, Dumitru Alaiba.

Ecaterina are o experiență de 17 de ani în domeniul valorilor mobiliare și a pieței de capital, a demonstrat integritate, abilități și competențe profesionale în dezvoltarea afacerilor, investiții, managementul transformării și implementarea proiectelor complexe.

Din 2014 gestionează activitatea Departamentului Investiții Corporative din cadrul Moldova Agroindbank, fiind direct responsabilă de implementarea politicii investiționale a băncii și de organizarea activității MAIB pe piața financiară nebancară (OCN, biroul de credit) în calitate de societate de investiții (Bursa de Valori).

Unul din cele mai recente proiecte ale Ecaterinei este emisia de obligațiuni municipale Chișinău (în derulare). La moment principalul ei proiect este listarea MAIB pe piața internațională. Va fi prima instituție financiară moldovenească care va ieși pe piața internațională.

Concomitent, deține funcțiile de Președinte al Consiliului IM ”Biroul de Credit” SA, membru al Consiliului Bursei de Valori a Moldovei, președinte al Consiliului ”Ionel” SA, membru al Consiliului ”MAIB-Leasing” SA.

Anterior a fost Președinte al Consiliului ”Glass Container Company” SA, membru al Consiliului ”Garantinvest” SRL și membru al Consiliului Depozitarului Național al Valorilor Mobiliare.

Deține certificatul CNPF ca specialist în domeniul valorilor mobiliare.

În data de 9 septembrie, Parlamentul a votat demisia in corpore a conducerii Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Este vorba de președintele CNPF, Valeriu Chițan, vicepreședinții Nina Dosca și Iurie Filip, precum și membrii comisiei, Victor Captari și Viorel Miron. Aceștia au fost acuzați inclusiv de faptul că au admis îndatorarea populației la organizațiile de creditare nebancară.

Ieri, 11 octombrie 2021, fosta conducere a Comisie Naționale a Pieței Financiare a depus cerere prealabilă și cere anularea Hotărârii Parlamentului prin care a fost revocată.

Realitatea Live

20 Ian. 2026, 17:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Ian. 2026, 17:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova ocupă locul 70 din 178 de țări în clasamentul global al statelor cu cei mai mulți cetățeni plecați peste hotare, potrivit unei analize realizate de Visual Capitalist, pe baza datelor Departamentului ONU pentru Afaceri Economice și Sociale. Conform estimărilor pentru 2024, aproximativ 864 de mii de moldoveni trăiau în afara țării, ceea ce înseamnă că circa 28,5% din populația Republicii Moldova se aflau peste hotare. În clasament, Moldova este poziționată între Nicaragua, aflată pe locul 69, cu puțin peste 900 de mii de emigranți, și Croația, care ocupă locul 71, cu aproximativ 826 de mii de cetățeni plecați.

Primele poziții ale topului sunt dominate de statele cu populații foarte mari. India se află pe locul 1, cu peste 18 milioane de cetățeni stabiliți în străinătate, urmată de China (locul 2, 11,7 milioane) și Mexic (locul 3, 11,6 milioane). Ucraina ocupă locul 4, cu aproximativ 9,8 milioane de emigranți, iar Rusia se situează pe locul 5, cu peste 9,1 milioane de cetățeni care trăiesc în afara granițelor. România apare mult mai sus decât Moldova, pe locul 14 la nivel mondial, cu circa 4,58 milioane de români stabiliți peste hotare.

La polul opus al clasamentului se află statele cu cele mai mici diaspore din lume, în special microstate și țări insulare, unde numărul absolut al emigranților este foarte redus. Ultimele poziții sunt ocupate de teritorii precum Tuvalu, Nauru, Palau, San Marino sau Monaco, unde doar câteva mii sau chiar sute de persoane trăiesc în afara țării de origine, în principal din cauza populației totale foarte mici.

La nivel global, datele arată că peste 280 de milioane de persoane trăiesc în prezent în afara țării în care s-au născut, iar primele cinci state din clasament concentrează aproximativ o cincime din totalul emigranților din lume. Deși țările mari domină topul numeric, analiza arată că statele mici ies în evidență atunci când emigrația este raportată la populație, unele dintre ele având chiar peste jumătate dintre cetățeni stabiliți în afara granițelor.