Șoseaua-fantomă R34! Bolea promite că până la sfârșitul lui 2025 sigur se întâmplă ceva

17 Apr. 2025, 15:50
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2025, 15:50 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Lucrările de reabilitare a segmentului de drum Hîncești–Leova–Cantemir, parte a traseului național R34, vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2025, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, în cadrul audierilor din Parlament. Potrivit acestuia, întârzierile înregistrate în execuția proiectului se datorează dificultăților financiare ale antreprenorului, însă o soluție a fost identificată prin implicarea unui subantreprenor local.

„Acest drum, din 2022, înregistrează probleme și este tergiversat. Ne-am întâlnit cu agentul economic, care are anumite probleme economice, și am discutat cu el. Și-a găsit un subantreprenor din Republica Moldova, iar până la sfârșitul anului 2025 urmează să fie dat în exploatare”, a declarat Bolea.

Segmentul vizat face parte dintr-un proiect mai amplu de reabilitare a drumului național R34 Hîncești – Leova – Cahul – Giurgiulești, pe o lungime totală de 83 de kilometri, cuprins între km 0+000 și km 83+000. Proiectul, finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), are o valoare contractuală de peste 56 de milioane de euro.

Deși lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în februarie 2023, termenul de dare în exploatare a fost deja prelungit o dată până la sfârșitul anului 2024 – fără ca drumul să fie totuși finalizat. În prezent, progresul fizic raportat variază între 60% și 74%.

Inițial, tronsonul Hîncești–Cantemir a fost atribuit companiei italiene Serenissima Costruzioni S.P.A., care nu a reușit să demareze lucrările din cauza problemelor financiare și a intrării în insolvență. Ulterior, contractul a fost preluat de firma turcă OZKA, specializată în construcția și întreținerea infrastructurii rutiere, cu peste 25 de ani de experiență și un portofoliu de 350 de angajați.

Cu toate acestea, ritmul lent al lucrărilor a atras critici din partea autorităților și a beneficiarilor din regiune. Ministerul Infrastructurii dă asigurări că va monitoriza îndeaproape implementarea proiectului și va sprijini toate măsurile necesare pentru ca lucrările să fie finalizate conform noii termene-limită.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Mai 2025, 13:43
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Mai 2025, 13:43 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un caz de blocare instituțională a unei investiții energetice strategice în Republica Moldova este semnalat public de Mihail Stratan, președintele ECOENERGETICA și administrator al companiei Sarco Engineering S.R.L., într-o scrisoare publică adresată președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.

Potrivit documentului, Sarco Engineering a achiziționat în mod legal, printr-o licitație publică organizată de lichidatorul Băncii Sociale, activele Combinatului de Prelucrare a Lemnului din Bălți, cu intenția de a construi o stație de cogenerare de 30 MW. Deși suma de peste 12 milioane de lei a fost achitată integral încă din 2021, autoritățile refuză predarea-primirea bunului, iar investiția este complet blocată.

Proiectul energetic ar fi generat locuri de muncă și economii de peste 300 milioane de lei pentru consumatorii finali. În schimb, Stratan acuză că este victima unei „scheme infracționale de insolvabilitate fictivă”, pusă în mișcare de așa-numitul „Clan Melnic”, acționarii majoritari ai combinatului, care ar încerca să recupereze bunurile adjudecate de Sarco folosind instanțele judecătorești.

În centrul acuzațiilor se află Judecătoria Bălți și în special vicepreședintele instanței, judecătorul Valeriu Pădurari, despre care autorul scrisorii susține că a emis peste zece hotărâri împotriva investitorului, unele deja anulate în apel. Stratan afirmă că aceste acțiuni ar fi posibile cu protecție din partea unor persoane influente din sistemul judiciar și CSM.

Totodată, fondatorul Sarco Engineering avertizează că statul riscă să nu recupereze niciun leu din prejudiciul fraudei bancare, întrucât banii achitați rămân blocați într-un cont. El a cerut deschiderea unei anchete publice și imparțiale, garantarea dreptului de proprietate și tragerea la răspundere a celor implicați.

În lipsa unui răspuns adecvat, Stratan anunță că va sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce ar putea expune Republica Moldova unei noi condamnări internaționale și unor pierderi financiare suportate din bugetul public.

„Nu e vorba doar de o investiție energetică, ci de credibilitatea statului în fața propriilor cetățeni și a mediului de afaceri”, a declarat Stratan, îndemnând și alți investitori afectați de blocaje similare să iasă public.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE PAŞTE
NO COMMENT | MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE PAŞTE
NO COMMENT | ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR ACI MOLDOVA
NO COMMENT | ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR ACI MOLDOVA