Studenții din Republica Moldova vor învăța antreprenoriatul tech la universități. Ce include programul de studii

09 Aug. 2021, 13:57
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
09 Aug. 2021, 13:57 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Veste bună pentru studenții din Republica Moldova, acești vor începe a studia încă de pe băncile universității antreprenoriatul tech. Astfel, prin intermediul programului „Startup Universities”, începând cu luna septembrie a anului curent, 40 de studenți de la universitățile din Chișinău, Bălți, Comrat și Cahul vor beneficia de program și vor obține cunoștințe și abilități antreprenoriale. Inițiativa are scopul de a stimula potențialul tinerelor generații pentru dezvoltarea economiei naționale.

Datorită acestui curs, tinerii vor avea posibilitatea să-și dezvolte abilitățile antreprenoriale în domeniul tech.

Ana Chirița, Directoarea Proiectului TEKWILL, Director Proiecte Strategice ATIC: „Actualmente, în întreaga lume, este o creștere mare a startup-urilor și a produselor proprii cu valoare adăugată, obținute prin antreprenoriatul tehnologic. Întrucât domeniul nu este studiat în universități, am observat necesitatea de a susține universitățile, inclusiv profesorii, pentru a putea ajusta, ulterior, curriculele în baza cărora ghidează studenții de la profile economice. Astfel, va crește o generație de antreprenori cu noi cunoștințe și abilități în domeniu.”

Cursul va fi integrat în curricula universitară și va fi certificat în cadrul diplomei de licență. Acesta conține subiecte ce țin de trendurile ecosistemului și dezvoltarea afacerilor tehnologice. În cadrul disciplinei, studenții vor învăța să dezvolte o afacere de la idee la aplicare, fiind mentorați de profesori pregătiți în domeniu. De asemenea, pe durata cursului, studenții vor fi familiarizați cu managementul strategic, planificarea financiară, marketing-ul, pitch-ul, atragerea investitorilor etc. Procesul educațional va presupune o abordare mixtă de lucru în grup, dar și individual, tinerii fiind stimulați să studieze și să aplice cunoștințele în afara orelor.

Madelene Eichorn, manageră de programe, Ambasada Suediei: „Suedia împreună cu USAID și-au unit forțele pentru a susține o inițiativă care a schimbat unul dintre sectoarele fundamentale ale Moldovei. Proiectul va include cursuri ample despre dezvoltarea afacerilor tehnologice și a ecosistemului antreprenorial. Încurajăm, în special, fetele și femeile, să urmeze o carieră în știință, tehnologie, inginerie și matematică pentru a valorifica potențialul tuturor tinerilor din Moldova.”

O ediție pilot a programului s-a desfășurat, în perioada martie-mai a anului curent, în parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei. În cadrul cursului, 10 studenți ai Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, dar și ai Facultății Inginerie Economică și Business au fost familiarizați cu antreprenoriatul tehnologic.

Cu ajutorul acestui program, studenții vor putea genera produse inovatoare și utile pentru societate. Programul își propune să schimbe viziunile tinerilor, orientându-i către dezvoltarea economiei digitale, care este în continuă ascensiune la nivel internațional.

„Startup Universities” este parte a programului „Startup Academy”, dezvoltat de TEKWILL, cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și a Suediei.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.