SUA taie finanțarea pentru „diversitate și media”: Moldova, pe lista neagră a Washingtonului

16 Apr. 2025, 10:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Apr. 2025, 10:26 // Actual //  Ursu Victor

Departamentul de Stat al Statelor Unite a anulat 139 de granturi destinate unor proiecte externe în domeniul mass-media, diversității, egalității și incluziunii (DEI), cu o valoare totală de 214 milioane de dolari, relatează marți, 15 aprilie, publicația conservatoare The Washington Free Beacon.

Decizia a fost aprobată de secretarul de stat american Marco Rubio, urmând a fi pusă în aplicare începând cu aceeași zi, 15 aprilie, transmite Deutsche Welle.

Printre țările afectate se numără Republica Moldova, Belarus, Armenia, Uzbekistan și Regatul Unit al Marii Britanii. Astfel, SUA încetează finanțarea unor inițiative precum promovarea „diversității în media” în Marea Britanie, „participării civice” în Uzbekistan, „rezilienței redacțiilor de știri” în Moldova, „combaterea dezinformării” în Belarus sau „sustenabilitatea ecologică” în Armenia.

Potrivit sursei citate, o primă revizuire a programelor de asistență externă a fost efectuată de Departamentul de Stat la sfârșitul lunii februarie. Ulterior, Department of Government Efficiency (DOGE) – condus de Elon Musk – a realizat o analiză suplimentară, în urma căreia lista programelor vizate de blocare a fost extinsă.

Majoritatea proiectelor anulate erau finanțate prin intermediul Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă (DRL) din cadrul Departamentului de Stat.

„Aceste programe se concentrează pe inițiative risipitoare în domeniul DEI, finanțând organizații neguvernamentale ale căror activități nu se aliniază cu prioritățile actualei administrații și risipesc banii contribuabililor”, se arată într-o notă internă a Departamentului, citată de The Washington Free Beacon.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

24 Feb. 2026, 18:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Feb. 2026, 18:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Două proiecte de lege care vizează modernizarea cadrului legal al pieței asigurărilor și alinierea acestuia la standardele Uniunii Europene au fost supuse consultării publice. Inițiativele au fost elaborate de Banca Națională a Moldovei (BNM) și sunt promovate de Ministerul Finanțelor, în conformitate cu principiile transparenței decizionale.

Potrivit autorităților, noile reglementări propun un cadru normativ actualizat, cu termene clare de intrare în vigoare în perioada 2028–2029, fără a introduce modificări imediate pentru consumatori și pentru piața asigurărilor. Scopul este consolidarea stabilității sectorului, creșterea protecției asiguraților și apropierea treptată de practicile europene.

Primul proiect vizează asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) și urmărește armonizarea regulilor din Republica Moldova cu cele aplicate în Uniunea Europeană. Documentul clarifică rolurile instituțiilor implicate: BNM va exercita supravegherea companiilor de asigurări, iar Comisia Națională a Pieței Financiare va gestiona relația contractuală cu clienții, inclusiv constatarea și plata despăgubirilor.

Proiectul mai prevede trecerea la un sistem de stabilire liberă a tarifelor RCA, în linie cu practicile europene, precum și majorarea limitelor de despăgubire pentru a oferi o protecție mai ridicată persoanelor prejudiciate. Totodată, este creat cadrul pentru un sistem informațional modern în domeniul RCA, care va asigura evidența centralizată a polițelor și a daunelor.

Implementarea va fi etapizată, iar prevederile legii vor intra în vigoare peste doi ani. Dispozițiile privind prima unică ce va acoperi RCA intern și asigurarea externă „Carte Verde” vor deveni aplicabile doar după aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Al doilea proiect se referă la activitatea de asigurare și reasigurare și are ca obiectiv creșterea siguranței și stabilității pieței pentru consumatori. Noile reguli impun cerințe mai stricte de capitalizare, guvernanță și gestionare a riscurilor pentru companiile de asigurări, astfel încât acestea să își poată onora obligațiile față de clienți.

Documentul stabilește reguli clare privind organizarea conducerii, transparența acționariatului și managementul riscurilor. În același timp, sunt prevăzute cerințe proporționale pentru companiile mai mici, pentru a evita presiuni excesive asupra acestora.

Proiectul actualizează și cerințele privind capitalul minim al asigurătorilor, în funcție de tipul de activitate desfășurată, pentru a garanta resurse financiare suficiente în vederea achitării despăgubirilor.

Aplicarea noilor reguli va fi graduală. La intrarea în vigoare, companiile vor trebui să respecte cea mai mare parte a cerințelor, iar conformarea integrală va avea loc într-o etapă ulterioară. Se propune ca legea privind activitatea de asigurare și reasigurare să intre în vigoare la 1 ianuarie 2029.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!