Suedia șochează UE cerând extiderea subvențiilor pentru cărbune

20 Iun. 2023, 09:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
20 Iun. 2023, 09:35 // Actual //  Lupu Eduard

O propunere de ultim moment de extindere a subvențiilor pentru centralele pe cărbune a deranjat luni planurile țărilor membre ale Uniunii Europene de a aproba o reformă a pieței energetice care a fost concepută pentru tranziția sistemului energetic către o energie mai curată.

Miniștrii energiei din țările UE s-au întâlnit luni la Luxemburg pentru a conveni o poziție comună cu privire la noile reguli ale pieței energetice a UE, menite să extindă energia cu emisii scăzute de carbon și să evite repetarea crizei energetice de anul trecut, scrie Reuters.

Reforma propusă urmărește să facă prețurile la energie mai stabile și mai previzibile, prin introducerea de noi surse regenerabile susținute de stat și centrale nucleare cu emisii scăzute de carbon în „contracte pentru diferență” cu preț fix. Miniștrii trebuie să rezolve detalii precum cum să cheltuiască orice venituri obținute de aceste scheme de subvenții.

Dar discuțiile au fost complicate de o propunere de ultim moment a Suediei, care deține președinția rotativă a UE, de a permite țărilor să prelungească subvențiile pentru centralele pe cărbune, în baza cărora sunt plătite pentru a menține suficientă capacitate de generare a energiei în standby pentru a evita întreruperile de curent.

Polonia – care și-ar putea prelungi schema de sprijin pentru centralele pe cărbune dincolo de 2025 conform propunerii – a cerut luni altor guverne să înțeleagă nevoile de securitate energetică ale fiecărei țări.

Unele țări din UE spun că au nevoie de mai multă flexibilitate în ceea ce privește renunțarea la cărbune. Polonia obține aproximativ 70% din energie din cărbune.

Ministrul Energiei din Luxemburg, Claude Turmes, a descris propunerea de extindere a subvenţiilor pentru centralele pe cărbune ca fiind “surprinzătoare”, adăugând că o mare parte din statele membre UE se opune unei astfel de decizii, potrivit Agerpres.

“Vineri, preşedinţia suedeză a făcut ceva într-adevăr suprinzător, care slăbeşte politica noastră de mediu, redeschizând posibilitatea subvenţionării centralelor pe cărbune”, le-a spus jurnaliştilor Turmes, înaintea reuniunii de la Luxemburg a miniştrilor Energiei din UE.

Şi ministrul Energiei din Belgia, Tinne Van Der Straeten, a avertizat că este propunerea este “inacceptabilă”.

“În legislaţia belgiană este deja inclusă obligaţia de a deveni neutri din punct de vedere climatic şi de a avea un declin semnificativ al emisiilor până în 2030 şi 2040. Deci, propunerea nu poate fi acceptată”, le-a spus jurnaliştilor oficialul belgian, înaintea reuniunii miniştrilor Energiei din UE.

La rândul său, ministrul francez al Energiei, Agnes Pannier-Runacher, a numit propunerea de extindere a sprijinului financiar pentru centralele pe cărbune ca o “abordare ambiţioasă”, un indiciu că Parisul este mai deschis spre o astfel de decizie decât alte state membre UE, cum ar fi Germania.

“Trebuie să ţinem cont de realitatea din fiecare ţară pentru asigurarea capacităţii ei de a furniza energie oamenilor şi industriei”, a declarat Agnes Pannier-Runacher.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

26 Iul. 2024, 15:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Iul. 2024, 15:19 // Actual //  Lupu Eduard

În șase luni ale anului 2024, veniturile totale ale bugetului de stat au constituit cca 31,3 miliarde de lei, înregistrând o creștere de peste 2,3 miliarde de lei sau cu 8,2% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Date publicate de Ministerul Finanțelor arată că veniturile din impozitul pe venit s-au redus cu 297,5 milioane de lei, la 6,1 miliarde de lei în șase luni le anului 2024 față de perioada similară a anului precedent. Încasările din impozitul  pe proprietate s-au comprimat cu 530 milioane de lei, la 4,7 miliarde de lei.

Totodată, taxa din comerțul exterior s-a redus cu 147,6 milioane de lei, la 1,1 miliarde de lei.

Granturile externe s-au comprimat cu 213,5 milioane de lei, la 500 milioane de lei.

Încasările din veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat reprezintă 14,4 miliarde de lei, iar din cele administrate de către Serviciul Vamal – 17,7 miliarde de lei.

Cheltuielile bugetului de stat au constituit 37,5 miliarde de lei. Comparativ cu perioada similară a anului 2023, acestea sunt mai mari cu 2% sau cu 749 milioane de lei.

Executarea bugetului de stat, la finele lunii mai s-a încheiat cu un deficit în sumă de 6,2 miliarde de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău