Sultanul a o obosit. Dă de înțeles că se va retrage după încă un mandat

11 Dec. 2022, 04:31
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Dec. 2022, 04:31 // Actual //  bani.md

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a sugerat, sâmbătă, că are de gând să se retragă după ce va încheia un ultim mandat între 2023 și 2028. Liderul turc spune că vrea să „predea acest stindard sacru tinerilor”.

„Vom lansa construcţia secolului Turciei, cu susţinerea pe care o cerem în numele nostru pentru ultima dată poporului nostru în 2023”, a afirmat Erdogan în timpul unui discurs la Samsun, în nordul Turciei, dând de înţeles că în cazul unei victorii în alegerile din 2023, acesta va fi ultimul său mandat.

„Vom preda acest stindard sacru tinerilor noştri”, a adăugat Erdogan, conform AFP, citat de Agerpres.

Odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale şi legislative, prevăzute să aibă loc în Turcia în iunie 2023, Erdogan, la putere din 2003, şi partidul său islamo-conservator AKP, speră să continue să guverneze Turcia, țară în care instituțiile democratice sunt tot mai slăbite în ultimul an, în condițiile în care liderul turc și-a consolidat puternic puterea. Alunecarea Turciei în autoritarism a devenit tot mai accentuată după presupusa tentativă de lovitură de stat din 2016.

Însă preşedintele turc trebuie să facă faţă unor provocări numeroase, printre care o inflaţie care a atins 84,4%.

În octombrie, Erdogan şi-a reiterat vechea dorinţă de a pregăti o nouă constituţie a Turciei, care să fie „democratică, simplă şi vizionară”. Acest proiect a fost perceput de unii observatori drept o dorinţă de a modifica limita de două mandate prezidenţiale maximum, prevăzută de actuala constituţie turcă.

Realitatea Live

19 Feb. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Feb. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat un proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor fixe la energia electrică produsă din surse regenerabile de către producătorii mici. Documentul urmează să fie examinat și aprobat de Consiliul de administrație al instituției, iar noile tarife ar putea intra în vigoare la 1 martie 2026.

Ajustările vizează producătorii eligibili mici care au pus în funcțiune centrale în anii 2020, 2022, 2023, 2024, dar și în perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025. Tarifele diferă în funcție de tehnologia utilizată: solar, eolian, hidro, biogaz sau biomasă, dar și în funcție de capacitatea instalației și de perioada în care aceasta a fost pusă în funcțiune.

Pentru producătorii eligibili din 2020, care au pus în funcțiune centrale în perioada 1 ianuarie 2020 – 8 decembrie 2025, tarifele prevăzute în proiect sunt de 1,79 lei/kWh pentru instalații solare fotovoltaice, 1,48 lei/kWh pentru eolian, 0,93 lei/kWh pentru hidro, 1,76 lei/kWh pentru cogenerare pe biogaz și 1,87 lei/kWh pentru cogenerare pe biomasă solidă.

Pentru producătorii eligibili din 2022, în cazul instalațiilor solare fotovoltaice, tarifele sunt de 1,85 lei/kWh pentru capacități de 10–50 kW, 1,78 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,64 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Pentru eolian este prevăzut un tarif de 1,69 lei/kWh, pentru hidro – 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile variază, în funcție de tipul combustibilului, până la 2,01 lei/kWh.

Pentru anul 2023, la instalațiile solare fotovoltaice tarifele sunt de 1,77 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,70 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,57 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Tariful pentru eolian este de 1,67 lei/kWh, pentru hidro de 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz poate ajunge până la 2,11 lei/kWh, în funcție de categorie.

În cazul producătorilor eligibili din 2024, pentru centralele puse în funcțiune în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, tarifele la solar sunt de 1,67 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,62 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,52 lei/kWh pentru 201–1000 kW, pentru eolian – 1,56 lei/kWh, pentru hidro – 1,40 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile pot ajunge până la 2,24 lei/kWh. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, proiectul indică 1,79 lei/kWh pentru solar 10–50 kW, 1,74 lei/kWh pentru 51–200 kW, 1,63 lei/kWh pentru 201–1000 kW, 1,67 lei/kWh pentru eolian și până la 2,41 lei/kWh pentru biogaz, în funcție de tehnologie.

Pentru producătorii eligibili din perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025 sunt stabilite tarife de 2,29 lei/kWh pentru biogaz, 1,97 lei/kWh pentru biomasă prin ardere directă, 2,28 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri agricole și zootehnice și 2,22 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri municipale lichide. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, tarifele prevăzute sunt de 2,37 lei/kWh, 2,04 lei/kWh, 2,36 lei/kWh și 2,30 lei/kWh, în funcție de tehnologie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!