Super gaură de țigări și venituri fabuloase! Proprietarii de duty-free-uri pierd meciul cu autoritățile

30 Sept. 2022, 16:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
30 Sept. 2022, 16:37 // Actual //  bani.md

Deputații au votat în prima lectură interzicerea magazinelor duty free. Deputatul PAS, Dumitru Alaiba susține că prețurile la produse în respectivele magazine nu sunt mai mici chiar dacă ele beneficiază de scutiri de taxe.

„În 2022 privilegiile fiscale (scutirea de TVA, taxe vamale, accize) de care beneficiază regimul duty-free vor fi peste 2 miliarde lei. Au fost ani (înainte de pandemie) când era și aproape 4 miliarde. De ce anume acolo dăm aceste scutiri, nu în altă parte la urma urmei”, se întreabă deputatul.

Este important ca statul să asigure o echitate fiscală, cu condiții egale tuturor. Premisa care stă la baza regimului duty-free este că simplul act de trecere a unei frontiere internaționale ar trebui să scutească călătorii de unele taxe la care sunt supuse persoanele care nu trec o frontieră internațională. Considerăm că această premisă este una greșită și rezultă într-un tratament inechitabil, în care o categorie de persoane (cei care călătoresc) este efectiv scutită de taxe.

Acest regim nu contribuie la bugetul de stat decât foarte modest (impozit pe venit și contribuții sociale). Dar cam de ce nu? Am putea colecta în plus câteva sute de milioane bune anual. Acești bani ar putea fi utilizați pentru a ajuta sute de mii de oameni vulnerabili în această perioadă complicată. Avem zeci de mii de antreprenori care ar avea nevoie de suportul statului și pe care trebuie să-i susținem.

Contrabandă

Doar în aeroport (fără alte puncte comerciale terestre), doar la ieșire (fără magazinul de la intrare) doar în 2020 au fost vândute 2,7 milioane pachete de țigări (56 ml țigări).

Doar de aici statul nu a încasat doar accize în sumă de aproximativ 320 milioane lei (nu mai pun TVA, etc ca să nu vă plictisesc). Mult mai interesant e dacă suprapun ceea de mai sus cu info de la Poliția de Frontieră. Tot în 2020 Aeroportul Chișinău a avut 481 mii pasageri pe sens de ieșire. 481 mii de oameni au trecut fizic prin duty free de la ieșire și au zburat mai departe la destinație. Nu mai mult.

Acum facem matematica: în anul 2020 fiecare pasager, de orice vârstă, de la 0 ani la 90 de ani ar fi cumpărat în medie câte 6 pachete de țigări.

Ultimul studiu Novel Research relevă că în luna din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, ţigaretele etichetate ca fiind destinate Duty Free deţin cea mai mare pondere, de peste 50%, surclasând ‘cheap whites’, care au reprezentat până acum principala sursă în România.

25 Sept. 2026, 16:52
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
25 Sept. 2026, 16:52 // Homepage //  bani.md

Mișcarea Civică Construim înCREDere a prezentat astăzi raportul de monitorizare civică „Un an de la alegerile parlamentare. Unde suntem?”. Documentul evaluează, pe baza datelor publice și a rezultatelor verificabile, modul în care au fost puse în aplicare angajamentele electorale asumate de PAS în programul „UE 2028”, în perioada 28 septembrie 2025–28 septembrie 2026.

„Nu evaluăm guvernarea după preferințele noastre politice, ci după angajamentele pe care ea însăși le-a asumat public și după standardele pe care tot ea și le-a fixat. După un an nu pronunțăm un verdict asupra întregului mandat, dar putem vedea dacă ritmul actual conduce sau nu spre obiectivele promise”, a declarat Olesea Stamate.

Raportul constată că 18 dintre cele 325 de angajamente sectoriale, adică 5,5%, au fost realizate integral. Incluzând realizările parțiale, formale și poziția aproape realizată, totalul ajunge la 26 de angajamente, sau 8%.

 

 

Alte 56 de angajamente, reprezentând 17,2%, nu au niciun început de execuție, iar 86, sau 26,5%, avansează sub ritmul necesar; 47 dintre acestea sunt mult sub ritm. În derulare fără un decalaj demonstrabil sunt 153 de angajamente, iar patru nu au putut fi clasificate din informațiile publice disponibile.

O altă concluzie importantă privește calitatea promisiunilor: 200 din cele 325 de angajamente sectoriale, adică 61,5%, nu conțin nicio cifră, niciun termen și niciun act normativ care trebuie adoptat. În lipsa acestor repere, cetățenii, presa și organizațiile civice nu pot verifica obiectiv dacă promisiunea a fost respectată.

„Pentru fiecare angajament realizat integral există peste trei fără niciun început de execuție și aproape cinci care avansează mai lent decât ar trebui. Un angajament fără termen, cifră sau rezultat măsurabil nu poate produce răspundere politică reală”, a subliniat Olesea Stamate.

Compararea documentelor arată și o reducere a mai multor ținte: 3.000 km de drumuri au devenit cel puțin 100 km anual, 60.000 de hectare de pădure au devenit cel puțin 7.000 de hectare plantate și reabilitate în 2026, locurile noi în creșe au scăzut de la 5.000 la 3.000, iar ținta pentru învățământul superior dual de la 1.000 la 450 de studenți anual. Obiectivele salariale de 10.000 de lei salariu minim și 25.000 de lei salariu mediu nu mai apar cuantificate, iar sportul și politica de tineret nu mai figurează ca domenii distincte.

Raportul consemnează și rezultate pozitive: deschiderea primelor clustere de negocieri cu Uniunea Europeană, majorarea burselor în domenii prioritare, creșterea plafonului de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA la 1,7 milioane de lei, deducerea de până la 20.000 de lei pentru cheltuieli de studii și perfecționare profesională, progrese în acordurile bilaterale de pensii și finalizarea constructivă a liniei electrice Vulcănești–Chișinău.

Mișcarea Civică Construim înCREDere solicită pentru al doilea an un plan public de recuperare a întârzierilor, cu termene, responsabili și indicatori; raportare semestrială privind programul de guvernare; reconsultarea proiectelor modificate substanțial înainte de vot; un calendar fiscal predictibil pentru patru ani și publicarea trimestrială a kilometrilor de drum contractați, executați și recepționați.