Sute de elevi au vizitat muzeul băncii centrale. Vizitele vor fi extinse

24 Mart. 2023, 17:43
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
24 Mart. 2023, 17:43 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Banca Națională a Moldovei (BNM), în calitate de coordonator al procesului de educație financiară în țara noastră, continuă activitățile în cadrul proiectului internațional Global Money Week 2023, care reunește 176 de țări. În această săptămână, sute de elevi au vizitat în muzeul băncii centrale, pentru a descoperi istoria banilor, precum și colecția impresionantă de monede comemorative și jubiliare, confecționate din argint și aur. De asemenea, vizitatorii au avut parte de o prezentare interactivă ale elementelor de siguranță de pe bancnotele de lei moldovenești, care a inclus și curiozități legate de procesul de tipărire a banilor.

Urmare interesului sporit din partea publicului, vizitele la sala de expoziții a BNM au fost extinse și pentru următoarele săptămâni. Astfel, banca centrală manifestă deschidere către public și intenția de a ajuta cetățenii să capete cât mai multe cunoștințe despre conceptele financiar-bancare.

În context, se înscrie și primul forum de educație financiară din Republica Moldova, organizat de BNM pe 21 martie 2023, care a lansat o platformă de discuții între oficiali, parteneri externi și societatea civilă și, totodată, procesul de elaborare a strategiei de educație financiară din Republica Moldova.

În cadrul evenimentului, care a reunit aproape 150 de participanți , au fost abordate subiecte precum: importanța strategiei de educație financiară pentru bunăstarea cetățenilor și dezvoltarea economică a țării, rezultatele educației financiare la nivel regional, colaborarea dintre instituțiile publice și cele private și contribuția ei la educația financiară, pregătirea tinerei generații pentru a se integra în economia de piață, educația financiară în instituțiile de învățământ și însemnătatea acesteia în era digitalizării.

De asemenea, în zilele următoare, experții BNM vor susține o sesiune financiară tematică pentru elevii de la Colegiul Agroindustrial din Ungheni, care și-au dorit o comunicare interactivă cu specialiștii în domeniul politicii monetare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Pe parcursul anilor, la proiectul internațional Global Money Week 2023 s-au alăturat diferite instituții publice, organizații non-guvernamentale, reprezentanți ai mediului financiar-bancar, ai societății civile ș.a., venind în susținerea cetățenilor cu informații din domeniul financiar, utile pentru consumatori în luarea deciziilor financiare.

Instituțiile participante la Global Money Week, care în acest an are loc între 20 și 26 martie 2023, vor aduce la cunoștința Băncii Naționale, în calitate de coordonator, programul activităților desfășurate, care vin să confirme unificarea eforturilor de educație financiară la toate nivelurile în sprijinul cetățenilor.

Banca Națională a Moldovei desfășoară și alte proiecte de educație financiară, destinate pentru diverse categorii de populație, între care „În lumea lui Bănuț”Tabăra de educație financiară „Dă sens banilor”, „O zi de vacanță la BNM”, „Drumul banilor”, „Generația I – independența financiară” ș.a. În cadrul acestora,  participanții au posibilitatea să capete abilități de gestionare eficientă a veniturilor de care dispun, pentru a-și asigura stabilitate și bunăstare.

Realitatea Live

03 Oct. 2025, 16:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2025, 16:16 // Actual //  Ursu Victor

Vineri dimineața, în orașele Dubăsari și Grigoriopol a fost oprită furnizarea apei calde, iar în jurul orei 13:00, aceeași măsură a fost aplicată și în Tiraspol, Bender, Râbnița și Sucleia. Totodată, la stațiile PECO din regiunea transnistreană a fost sistată comercializarea gazului lichefiat, care va fi livrat exclusiv serviciilor de urgență și militare, transmite corespondentul IPN din stânga Nistrului.

Ca măsură de compensare, Centrala hidroelectrică de la Dubăsari a crescut producția de energie de la 24 la 36 de megawați. Acest lucru a fost posibil datorită unei deversări suplimentare de apă de la Centrala hidroelectrică de la Novodnistrovsk. La stație funcționează trei generatoare hidroelectrice, iar în următoarele zile nivelul Nistrului sub baraj va crește cu un metru.

Pe 2 octombrie, Tiraspolul a instituit un regim drastic de economisire a gazului, care va dura aproximativ până pe 12-13 octombrie. Potrivit lui Serghei Obolonik, așa-zisul ministru al economiei din regiune, consumatorii casnici, școlile și spitalele nu vor simți schimbări.

„După încheierea acestei perioade, toți consumatorii din Transnistria și necesitățile regiunii vor fi asigurate cu gaz în regim normal. Mă refer atât la consumatorii industriali, cât și la livrările comerciale, precum și la funcționarea sectorului termoenergetic în condițiile stabilite pentru începerea sezonului de încălzire”, susține Obolonik.

Declarațiile actuale diferă considerabil de retorica sa din mijlocul lunii septembrie. Atunci, Obolonik dădea asigurări că „există un grad ridicat de încredere” în stabilitatea livrărilor de gaze, ceea ce excludea repetarea crizei din ianuarie 2025. Mai mult, el susținea că mecanismul de livrare este „bine pus la punct” și că industria va funcționa în regim normal.

„Privim, cu optimismul caracteristic locuitorilor din Transnistria, faptul că livrările de gaze vor continua în același regim ca și acum. Pentru aceasta, va fi necesar un efort considerabil, inclusiv în cooperare cu Federația Rusă, precum și cu furnizorii de gaze – atât cei ungari, cât și cei moldoveni”, declara Obolonik încă pe 12 septembrie.

Contrastul este evident și în modul de informare a populației. În luna iunie, autoritățile au impus restricțiile fără avertisment: în noaptea de 6 iunie a fost sistată vânzarea de metan, iar ulterior a fost oprită și furnizarea apei calde. Oamenii s-au format în cozi, iar autoritățile nu au oferit explicații oficiale până când panica nu a cuprins întreaga regiune. De această dată, însă, autoritățile au anunțat din timp, pentru a „evita zvonurile și tentativele de a speria populația”, după cum a explicat Obolonik.

Situația este agravată și de condițiile meteo: centrul hidrometeorologic regional a emis o avertizare de furtună, cu rafale de vânt de până la 15 metri pe secundă. În ultima săptămână, în regiunea transnistreană s-a înregistrat o răcire accentuată: dacă la sfârșitul lunii septembrie temperaturile diurne atingeau +19 grade, în zilele de 1-2 octombrie acestea au coborât până la +9..+10 grade. Noaptea, temperaturile se mențin între +5 și +9 grade, iar pe alocuri scad până la +2 grade.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII