Tablou catastrofal! Mai mult de jumătate din roșiile consumate de moldoveni sunt de import

03 Oct. 2022, 15:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Oct. 2022, 15:32 // Actual //  bani.md

Moldova este o țară agrară, dar pentru produsele alimentare de bază se atestă o dependență puternică de importuri. Astfel mai mult de jumătate de roșiile consumate de moldoveni în 2021 sunt de import. Zece ani în urmă doar 15% din roșiile consumate erau de import, explică economistul Veaceslav Ioniță

Potrivit lui, untul consumat în proporție de peste 50% este la fel de import. Dar și cel produs în Moldova în mare parte este fabricat din laptele de import.

Economistul susține că, urmare a publicării datelor cu privire la topul de produse importate, autoritățile publice au primit un instrument în plus în procesul de elaborare a politicilor publice în domeniul agricol și securității alimentare.

Biroul Național de Statistică relevă că resursele totale de legume au constituit 318,1 mii tone, cu 7,1 mii tone (cu 2,3%) mai mult faţă de anul 2020. În anul 2021 producţia de legume a înregistrat 232,0 mii tone, cu 5,2 mii tone (cu 2,3%) mai mult față de anul precedent. Importul a constituit 62,5 mii tone și a scăzut cu 14,0 mii tone (cu 18,3%) față de 2020, iar exportul de legume în 2021 a constituit 24,5 mii tone, cu 3,7 mii tone (cu 17,8%) mai mult în comparație cu anul precedent.

05 Aug. 2026, 15:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Aug. 2026, 15:09 // Actual //  Grîu Tatiana

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a lansat în consultări publice un proiect de hotărâre care prevede că anumite activități de rutină din cadrul controalelor oficiale din abatoare vor putea fi efectuate și de personal auxiliar instruit. Responsabilitatea pentru inspecții va rămâne însă a medicului veterinar oficial, care va supraveghea activitatea, va interveni în caz de suspiciuni și va verifica periodic modul în care sunt efectuate controalele.

Documentul stabilește reguli noi pentru controalele oficiale în producția de carne și transpune în legislația națională prevederi ale Uniunii Europene. Proiectul reglementează inclusiv situațiile în care inspecțiile pot fi efectuate direct în exploatațiile de proveniență sau în afara abatorului, în cazul sacrificărilor de urgență, precum și condițiile în care alte categorii de personal vor putea participa la controalele oficiale.

În cazul abatoarelor mici, proiectul prevede că inspecțiile post-mortem ar putea fi efectuate de personal auxiliar în unitățile care sacrifică mai puțin de 1 000 de unități animale vii pe an sau sub 150 000 de păsări, lagomorfe și animale mici de vânat anual, cu respectarea unor condiții stricte și sub responsabilitatea medicului veterinar oficial.

În nota informativă, se argumentează necesitatea modificărilor prin lipsa personalului veterinar și prin riscurile pentru sănătatea publică. Documentul arată că, de la începutul anului 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 36 de focare de pestă porcină africană, dintre care 12 în raionul Drochia, au fost depistate 25 de cadavre de mistreți infectați, iar 144 de porci au fost sacrificați în cadrul măsurilor de combatere a bolii.

Totodată, se menționează că anual sunt raportate între 16 000 și 20 000 de cazuri de boli diareice acute, inclusiv până la 10 decese, iar 75% dintre persoanele afectate sunt copii cu vârsta de până la 17 ani. În fiecare an sunt înregistrate și peste 20 de izbucniri epidemice, inclusiv în colectivități.

Potrivit Ministerului Agriculturii, noile reguli urmăresc consolidarea sistemului de control al siguranței alimentelor, alinierea la standardele europene și facilitarea accesului produselor moldovenești de origine animală pe piața Uniunii Europene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!