TikTok ar putea fi interzisă în Uniunea Europeană

20 Ian. 2023, 14:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
20 Ian. 2023, 14:05 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Compania chineză de social media TikTok ar putea fi interzisă în Uniunea Europeană dacă nu îşi accelerează până în septembrie eforturile de a respecta legislaţia UE, l-a anunţat, joi, pe şeful firmei comisarul european pentru piaţă internă, Thierry Breton, transmite Reuters.

Afacerea TikTok trebuie să fie în linie cu Legea privind serviciile digitale (DSA) cu mult înainte de termenul limită stabilit la 1 septembrie, l-a informat oficialul UE pe directorul companiei chineze, într-un apel video.

Legea privind serviciile digitale (DSA) impune o listă lungă de reguli pentru platforme, în special în materie de luptă împotriva dezinformării, a discursurilor bazate pe ură şi a utilizării de date sensibile, precum şi în privinţa obligaţiilor de transparenţă.

„Nu vom ezita să adoptăm întreaga gamă de sancţiuni pentru a ne proteja cetăţenii, dacă auditurile nu arată respectarea deplină a legislaţiei”, a declarat Breton.

TikTok a răspuns că va respecta DSA şi, de asemenea, a subliniat eforturile sale de a respecta întreaga legislaţia UE, inclusiv reglementările GDPR şi Codul de bune practici privind dezinformarea.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.