Transport, depozitare și logistică – cele mai atractive domenii pentru angajare din Republica Moldova // Sondaj

27 Sept. 2021, 10:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Sept. 2021, 10:01 // Actual //  bani.md

Transport, depozitare și logistică sunt cele mai atractive domenii pentru angajare din Republica Moldova, urmate de domeniul tehnologiilor informaționale, potrivit unui sondaj realizat de Magenta Consulting.

Scopul acestuia a fost să studieze tendințele pieței muncii din Republica Moldova. Rezultatele cuprind opiniile unui total de 733 respondenți, femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 18-45 de ani din mediul urban.

Studiul a relevat că respondenții își doresc mai multe oportunități de angajare și locuri de muncă de calitate. Printre beneficiile așteptate de la angajator se numără asigurarea medicală facultativă, transportul comun asigurat, prânzul asigurat și posibilitatea de creștere salarială.

Majoritatea respondenților au declarant că nu planifică să emigreze sau să meargă la lucru peste hotare în următorul an (53%), în timp ce 15% sigur vor alege să emigreze în următoarele 12 luni. Studiul a relevat și că 22% din respondenți se gândesc serios să își schimbe locul de muncă, în timp ce 11% au făcut-o deja.

Dificultățile financiare sunt o preocupare persistentă pentru respondenți, astfel, potrivit studiului, media cea mai înaltă a salariului lunar greu de obținut constituie 14355 lei pentru regiunea Chișinău, la polul opus situându-se sudul țării, cu 11734 lei, în timp ce media salariului lunar obținut este de 9361 lei în Chișinău și 7881 lei în sudul Republicii Moldova.

Conform rezultatelor sondajului, cei implicați în deciziile care le influențează viitorul sunt colegii și prietenii, cu o pondere de 61%. În același timp, printre sursele utilizate pentru informarea despre angajare (locuri de muncă) 38% le revine rețelelor de socializare, tot 38% site-urilor locale de angajare, urmate de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă cu 9% din total respondenți.

Magenta Consulting oferă cercetări de marketing în Moldova începând cu 2006. Cercetările sociale și politice permit guvernelor, organizațiilor internaționale, partidelor politice să elaboreze politici, să înțeleagă eficiența activității lor, dar și să măsoare intensitatea anumitor fenomene.

Sondajul a fost realizat la inițiativa Japan Tobacco International, în lunile noiembrie-decembrie 2020.  Având sediul central la Geneva, Elveția, JTI are circa 44.000 de angajați la nivel mondial și operațiuni în peste 81 de țări. Pentru mai multe informații, vizitați www.jti.com.

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.