Trump a strâns o mică avere de când i-a fost făcută fotografia de cazier. Poza inculpatului apare pe căni și tricouri

27 Aug. 2023, 08:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Aug. 2023, 08:05 // Actual //  bani.md

Donald Trump a strâns aproape 20 de milioane de dolari în ultimele trei săptămâni, o perioadă care coincide cu inculparea sa în dosare federale legate de afirmaţiile sale false potrivit cărora alegerile din 2020 i-au fost furate, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al campaniei lui Trump, citat de Reuters.

De când a apărut joi, 24 august, pentru a i se face poza de identificare într-un caz de escrocherie şi fraudă în Atlanta, Georgia, fostul preşedinte a adus 7,1 milioane de dolari pe X, platforma cunoscută anterior sub numele de Twitter.

Numai vineri, 25 august, Trump a adus 4,18 milioane de dolari, fiind ziua cu cele mai mari încasări din campania sa de până acum, a precizat Steven Cheung, purtătorul de cuvânt miliardarului.

Poza sa, postată joi seara de un tribunal din Georgia, a fost transformată în tricouri, pahare, căni, postere şi chiar în păpuşi bobblehead de către prieteni şi duşmani deopotrivă.

Patru acuzații pentru Donald Trump
Fotografia lui Trump cu o cravată roşie, părul strălucitor şi o încruntare glacială a fost făcută în momentul în care candidatul republican la preşedinţia SUA a fost arestat pentru mai multe acuzaţii, parte a unui caz penal care rezultă din încercările sale de a anula alegerile din 2020.

Trump, care a fost ales preşedinte în 2016, dar a fost învins de democratul Joe Biden în 2020, candidează din nou la nominalizarea Partidului Republican pentru funcţia de preşedinte.

Trump se confruntă în prezent cu patru acuzaţii, dintre care două legate de afirmaţiile sale false potrivit cărora alegerile au fost furate şi de atacul din 6 ianuarie 2021 comis de adepţii săi asupra Capitoliului SUA din Washington, D.C. El a negat toate acuzaţiile.

La 15 august, Trump a fost pus sub acuzare de un mare juriu din Georgia, după o anchetă a procurorului districtual din comitatul Fulton, Fani Willis, privind eforturile sale de a anula înfrângerea în alegerile din 2020 în faţa lui Biden în acest stat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

19 Apr. 2026, 13:59
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Apr. 2026, 13:59 // Actual //  Ursu Victor

Economia Rusiei începe să dea semne de slăbiciune, chiar dacă prețurile ridicate la petrol au susținut veniturile, potrivit unui editorial publicat de The Washington Post.

Deși Moscova a reușit să evite un colaps economic în urma sancțiunilor occidentale, realitatea începe să-l ajungă din urmă pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. În cadrul unei ședințe recente, acesta a admis că sectoare-cheie precum industria prelucrătoare, producția industrială și construcțiile sunt în scădere, iar economia s-a contractat în primele două luni ale anului.

Pentru a finanța mobilizarea militară la scară largă, autoritățile au majorat în mod repetat taxele. Taxa pe valoarea adăugată a fost ridicată la 22%, iar pragul de aplicare a fost coborât, ceea ce a adus mai multe întreprinderi mici și mijlocii în sfera de impozitare.

Potrivit unei analize citate de Financial Times, aceste măsuri au pus „sute de mii de companii în pragul falimentului”, doar un sfert dintre IMM-uri fiind încrezătoare că își vor putea continua activitatea.

Situația este agravată de un deficit acut de forță de muncă  o premieră în istoria modernă a Rusiei. Mulți specialiști au părăsit țara, iar alții au fost redirecționați către industria de apărare.

În același timp, Kremlinul ar fi limitat accesul la informații economice relevante, reducând transparența datelor privind comerțul și finanțele companiilor. Legislația adoptată în 2024 sancționează răspândirea așa-numitei „informații false”, iar controlul asupra mass-mediei reduce semnificativ spațiul pentru verificare independentă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!