Trump trântește tarife de 100% pe microcipuri! Apple scapă, restul tremură

07 Aug. 2025, 12:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2025, 12:19 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri că Washingtonul va impune tarife de aproximativ 100% pentru importurile de semiconductori, cu o excepție esențială: măsura nu se va aplica companiilor care produc cipuri în SUA sau au planuri concrete de a face acest lucru, scrie Reuters.

Inițiativa face parte dintr-o strategie mai amplă a Casei Albe de a reloca producția tehnologică avansată în interiorul granițelor Statelor Unite, în contextul tensiunilor comerciale globale și al competiției cu China.

Trump a mai anunțat că Apple va investi suplimentar 100 de miliarde de dolari în economia internă, în condițiile în care gigantul tech s-a angajat să fabrice o parte din produsele sale în SUA. „Pentru companii precum Apple, care s-au angajat să producă în America, nu vor exista tarife”, a subliniat liderul american.

Totuși, Trump a lansat un avertisment dur împotriva tentativelor de a păcăli sistemul: „Dacă promiteți că veți construi și nu o faceți, revenim asupra cazului, calculăm retroactiv, și veți plăti. E garantat”.

Deși declarațiile președintelui au fost clare ca mesaj politic, nu reprezintă încă o decizie oficială, iar multe detalii privind implementarea acestor tarife — inclusiv care țări și produse vor fi vizate — rămân deocamdată neclarificate.

Măsura, dacă va fi oficializată, ar putea avea implicații semnificative pentru lanțurile globale de aprovizionare cu semiconductori, afectând exportatorii din Asia și Europa și remodelând harta industriei tehnologice mondiale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Feb. 2026, 12:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Feb. 2026, 12:44 // Actual //  Grîu Tatiana

Mai multe companii energetice continuă să concureze pentru activele internaționale ale Lukoil, în pofida acordului preliminar anunțat săptămâna trecută privind vânzarea portofoliului către fondul american de private equity Carlyle, au declarat surse apropiate negocierilor pentru Reuters.

Potrivit acestora, cel puțin două companii, inclusiv Chevron, analizează în continuare posibilitatea de a prelua activele Lukoil din afara Rusiei. Un parteneriat între Chevron și Quantum Energy Partners, precum și un grup condus de banca de investiții Xtellus Partners, poartă în continuare discuții atât cu Lukoil, cât și cu Guvernul SUA privind structura unei eventuale tranzacții.

Sursele precizează că acordul cu Carlyle nu este unul definitiv. Fondul american se află încă într-o etapă de analiză aprofundată a activelor, iar situația se poate schimba. Lukoil a confirmat, la rândul său, că negocierile cu alți potențiali cumpărători sunt în desfășurare.

Procesul de vânzare este complicat de sancțiunile internaționale. Trezoreria SUA a blocat până acum două tentative ale Lukoil de a-și vinde activele din străinătate, una către traderul elvețian Gunvor și alta printr-un schimb de acțiuni propus de Xtellus Partners. De asemenea, OFAC a informat că banii obținuți din orice vânzare a activelor Lukoil trebuie plasați într-un cont aflat sub jurisdicția SUA, fondurile urmând să fie înghețate până la ridicarea sancțiunilor.

Lukoil are termen limită până la 28 februarie 2026 pentru a-și vinde activele din afara Rusiei. Portofoliul internațional al companiei, evaluat inițial la aproximativ 22 de miliarde de dolari, a atras interesul mai multor jucători majori din industrie, inclusiv Exxon Mobil. Acordul preliminar cu Carlyle, convenit la 29 ianuarie, exclude activele din Kazahstan.

În paralel, surse Reuters susțin că Carlyle discută cu investitori din Emiratele Arabe Unite pentru un posibil parteneriat. Fonduri suverane din Abu Dhabi, precum Mubadala, XRG și IHC, ar fi analizat preluarea unor participații în portofoliul de active, în cazul în care tranzacția va fi finalizată.

Pentru încheierea oricărui acord, este necesară aprobarea OFAC, precum și avizul Kremlin și al Banca Centrală a Rusiei, au mai precizat sursele.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!