Turcia lui Erdogan a devenit o bătaie de cap pentru NATO, dar Alianța trebuie să o tolereze

NATO a invitat oficial Finlanda și Suedia să se alăture Alianței miercuri, abia după ce Turcia a renunțat la opoziția sa față de aderarea celor două țări în urma unui proces anevoios care arată faliile tot mai adânci din interiorul organizației, relatează CNN.

Este o mare victorie pentru NATO și un eșec pentru Rusia. Dar președintele turc Recep Tayyip Erdogan nu a cedat fără a face un spectacol politic, pentru a demonstra greutatea pe care o are țara sa în Alianță.

Înainte de a semna un memorandum comun cu cele două țări nordice, Erdogan a declarat că NATO „nu își permite” să piardă Turcia ca membru. El răspundea astfel frustrării apărute în cadrul Alianței din cauza opoziției Ankarei față de aderarea celor două țări care s-au simțit obligate să se alăture NATO după invazia rusă în Ucraina.

Turcia a devenit o bătaie de cap pentru NATO. Dar evenimentele geopolitice recente au arătat că alianța va trebui să o tolereze. Experții spun că Erdogan știe bine acest lucru și că s-a folosit de locul țării sale în organizație pentru a-și promova interesele naționale.

În conflictul din Ucraina, Turcia s-a poziționat ca parte neutră, optând să nu se alăture aliaților săi din NATO în sancționarea Rusiei și oferindu-se în același timp să medieze între părțile aflate în conflict. A sprijinit Ucraina în război, dar a avut grijă să nu supere Moscova.

Experții spun că Turcia este astăzi mai valoroasă ca niciodată pentru NATO. Țara se află pe flancul de sud-est al alianței, un tampon cheie între Rusia și Occident. Are a doua armată ca mărime din alianță după SUA și se învecinează cu o zonă din Orientul Mijlociu cu o istorie plină de instabilitate politică și în care statele occidentale au interese majore.

Ankara, însă, nu a fost întotdeauna o problemă în cadrul alianței.

Turcia a aderat la NATO în 1952 și consideră că alianța este „piatra de temelie” a politicii sale de apărare și securitate. Dar analiștii și istoricii spun că, deși Turcia a a lucrat în trecut în favoarea intereselor strategice ale organizației, a devenit mai mult o forță perturbatoare sub conducerea lui Erdogan.
Acesta a fost prim-ministru din 2003 până în 2014 și este președinte din 2014.

„În timpul Războiului Rece, Turcia a fost bine încorporată în infrastructurile de securitate occidentale”, a spus Oya Dursun-Ozkanca, profesor de științe politice la Elizabethtown College din Pennsylvania și autoarea cărții „Turkey-West Relations: The Politics of Intra-Alliance Opposition”, adăugând că țara a fost un aliat occidental „mai degrabă de încredere” timp de peste jumătate de secol.
Frecvența și intensitatea dezacordurilor dintre Turcia și aliații din NATO au crescut totuși de-a lungul timpului, pe măsură ce Ankara adoptă poziții de politică externă proactive și antioccidentale, a spus ea.

Erdogan nu a fost de acord cu aliații din NATO cu privire la o serie de probleme, inclusiv Siria și Libia, și a folosit locația strategică a țării sale pentru a extrage concesii de la vecinii săi europeni, amenințând că va deschide porțile pentru refugiații din zonele de conflict învecinate.
În 2009, Turcia s-a opus numirii danezului Anders Fogh Rasmussen la conducerea NATO, până când președintele american Barack Obama a promis că unul dintre adjuncții lui Rasmussen va fi turc. Turcia a susținut că gestionarea de către Rasmussen a ofenselor aduse profetului Mahomed într-un ziar danez în 2006 a fost problematică.

În probabil cea mai îndrăzneață și mai controversată mișcare a sa, Turcia a cumpărat în 2019 sistemul rusesc de apărare antirachetă S-400, punând sub semnul întrebării o alianță de decenii cu SUA și NATO. Rachetele S-400 au fost concepute pentru a doborî avioanele NATO.

Sinan Ulgen, fost diplomat turc și președinte al think-tank-ului EDAM din Istanbul, a declarat că „luarea deciziilor hipercentralizată” a lui Erdogan și stilul său de conducere „combativ, mai agresiv și mai puțin dispus la consens” au cauzat dificultăți pentru NATO.

„Aceasta este, de asemenea, o reflectare a impredictibilității tot mai mari a politicii externe a Turciei”, a spus el.

Dar experții spun că este firesc ca un membru al unei alianțe să acorde prioritate intereselor sale naționale, acolo unde poate. Problema apare atunci când acele interese se îndepărtează de agenda NATO.

„Turcii complică procesul decizional al NATO, bazat pe consens, deoarece refuză să meargă cu fluxul până când interesele sale naționale nu sunt satisfăcute”, a spus Rich Outzen, analist la Atlantic Council și fost oficial al Departamentului de Stat.

Deși Turcia își înțelege valoarea în cadrul NATO, își vede și propriile beneficii care vin din calitatea sa de membru, spun analiștii. Ankara a mers la NATO de mai multe ori pentru a obține sprijin strategic de securitate, a spus Ulgen.

„Este o relație de securitate și politică reciproc avantajoasă. Până la urmă, Turcia și NATO au nevoie una de cealaltă”, a spus el.

#membri #NATO #Turcia

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Rusia va apela în 2026 la economiile contribuabililor pentru a-și finanța în continuare războiul din Ucraina, în contextul unei economii tot mai afectate de sancțiuni, inflație și stagnare, relevă o analiză publicată de agenția EFE. Autoritățile de la Moscova au anunțat majorarea cotei TVA de la 20% la 22%, măsura fiind justificată de necesitatea finanțării cheltuielilor pentru securitate și apărare, precum și a sprijinului social acordat familiilor implicate în conflict.

În paralel, sectoare-cheie ale economiei ruse – petrolul, gazele, cărbunele și metalurgia – se confruntă cu dificultăți majore, iar marile companii de stat, inclusiv Rosatom, RusHydro și compania feroviară RZhD, înregistrează presiuni financiare tot mai mari. După noile sancțiuni americane impuse Rosneft și Lukoil, veniturile din exporturile de petrol și gaze au scăzut cu aproximativ 35% în noiembrie, iar pentru decembrie este estimată o diminuare de până la 50%.

În pofida acestor probleme, președintele Vladimir Putin a decis să continue campania militară și să amâne negocierile de pace. Liderul de la Kremlin a declarat că populația va înțelege majorarea taxelor, atât timp cât statul își respectă obligațiile sociale și garantează securitatea țării.

Guvernul rus nu își permite injecții masive de capital pentru salvarea economiei, din cauza inflației ridicate și a eforturilor de a o ține sub control. Astfel, Rusia se pregătește să intre în 2026 cu sectoare stagnante, în timp ce obiectivul principal rămâne reducerea inflației. Vicepremierul Aleksandr Novak a recunoscut că economia rusă nu va ieși din stagnare înainte de 2027, în condițiile în care creșterea PIB este estimată la doar 1% în acest an, după 4,1% în 2024.

Pentru a compensa scăderea veniturilor bugetare, Kremlinul va majora și alte impozite, inclusiv pe veniturile persoanelor fizice și ale companiilor, va elimina facilitățile fiscale pentru lucrătorii independenți și pentru majoritatea IMM-urilor și va crește taxele pentru autoturisme. Companiile din domeniul tehnologiei vor fi printre cele mai afectate, cota de impozitare urmând să se dubleze, de la 7,6% la 15%.

În același timp, statul continuă confiscarea activelor private, valoarea bunurilor naționalizate ajungând la aproximativ 50 de miliarde de dolari, echivalentul a aproape 2% din PIB. Economiștii avertizează că noile măsuri fiscale vor duce la scumpiri, la scăderea cererii și la extinderea economiei subterane, iar aprecierea puternică a rublei riscă să împingă economia rusă spre un scenariu de stagflație în 2026.