Un nou acord de parteneriat pentru dezvoltarea e-commerce

17 Mart. 2023, 10:18
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
17 Mart. 2023, 10:18 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani
  • Datele unui studiu de piață arată că în Republica Moldova ponderea comerțului electronic (e-comerțul) este de doar 4% din comerțul intern total, cu un volum anual de aproximativ 155 de euro pe cap de locuitor.
  • În țara vecină, România, acest indicator este de patru ori mai mare.

În linie cu activitățile de susținere a clienților și dezvoltării mediului antreprenorial din Republica Moldova, maib anunță despre semnarea unui Acord de Cooperare cu Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie. Acordul semnat la 16 martie 2023 unește eforturile instituțiilor pentru a dezvolta ecosistemul comerțului electronic și a promova soluțiile financiare inovatoare pentru IMM-urile din Republica Moldova.

Cooperarea include o serie de activități care vor sprijini mediul de afaceri să îmbrățișeze tehnologiile, să adere la comerțul electronic, să utilizeze plățile online, să sprijine integrarea pe platformele de marketplace și să dezvolte economia cashless.

Scott Hocklander, șeful Misiunii USAID în Moldova:

„Împreună cu partenerii noștri, Suedia și Marea Britanie, USAID se bucură să anunțe lansarea oficială a parteneriatului cu maib pentru a încuraja IMM-urile din Moldova să se digitalizeze și să profite de beneficiile comerțului electronic. Piețele de comerț electronic interne și externe au un potențial uriaș de creștere și pot contribui la reducerea economiei tenebre și la promovarea unei economii durabile în Moldova. Cu o piață globală de comerț electronic evaluată la 3,5 trilioane dolari, oportunitățile de comerț electronic sunt cu adevărat infinite.

USAID are o istorie de durată deja a susținerii ecosistemului de comerț electronic al Moldovei. De aceea, acest parteneriat cu maib este atât de interesant: creează stimulente și oportunități pentru IMM-urile din Moldova de a adopta comerțul electronic cu finanțare specializată, programe informaționale și promoționale și un mediu de afaceri consolidat”.

Andrii Glevatskyi, vicepreședinte maib, șef al Diviziei Business Banking (IMM):

„În ultima perioadă atestăm un interes tot mai mare al antreprenorilor pentru aderarea la comerțul electronic și implementarea tehnologiilor oferite de maib pentru achitările online. Tendința vine și ca urmare a pandemiei, care a demonstrat cât de important pentru o afacere este să fie bine tehnologizată și orientată către clienți, cu soluții de plată disponibile la un click distanță, dar și ca urmare a preferințelor de plată ale clienților care optează tot mai mult pentru cumpărăturile online.

Maib susține clienții atât prin produsele dedicate e-comerțului, cât și prin consultanța și asistența acordată pe parcursul întregului proces de integrare a tehnologiilor de plată. Suntem onorați să ne unim eforturile cu USAID și Proiectul Tehnologiile Viitorului pentru a ajuta afacerile din Republica Moldova să își dezvolte comerțul electronic la nivelul următor prin soluții simple, securizate, comode”.

Proiectul începe în luna martie a.c. prin activități și evenimente de sprijinire directă a procesului de adopție a comerțului electronic de către întreprinderile mici și mijlocii. Potrivit Doinei Nistor, directoarea Proiectului Tehnologiile Viitorului, în următoarea perioadă vor fi susținute circa 150 de IMM-uri, care vor dezvolta comerțul electronic în Moldova și în regiune, iar mai mulți parteneri își vor uni eforturile în această direcție, inclusiv Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova (AIM) și Camera de Comerț Americană în Moldova (AmCham Moldova), pentru ca e-comerțul să devină o practică, parte a businessului regional.

Maib – unim eforturi, dezvoltăm afaceri!

Despre Proiectul Tehnologiile Viitorului în Moldova, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie

Proiectul Tehnologiile Viitorului în Moldova, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie susține dezvoltarea economiei digitale, creative și prietenoase mediului în Moldova. Proiectul, cu un buget de 52,8 mln. USD și o durată de implementare de 5 ani (2021-2026),  promovează, în echipă cu partenerii cheie, inovația și noile tehnologii în următoarele sectoare strategice pentru R. Moldova – tehnologia informațiilor și comunicației (TIC), ingineria, industria ușoară, industriile creative și digital media – pentru a spori competitivitatea și integrarea acestora pe piața globală.

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Moldova, având importanță sistemică și deservind aproape o treime din populația țării. Din 2018, cel mai mare acționar al maib este un consorțiu, care include Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Invalda INVL, un grup lider de gestionare a activelor din țările baltice și Horizon Capital, un fond de investiții privat concentrat pe piețele emergente din Europa.

P.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Oct. 2025, 11:13
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Oct. 2025, 11:13 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Exporturile de alcool etilic și băuturi alcoolice ale Republicii Moldova au totalizat 62,76 milioane USD în trimestrul II 2025, în scădere cu 7,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Uniunea Europeană rămâne principala piață de desfacere cu 23,17 milioane USD, însă cu o ușoară reducere de 1,9% față de T2 2024, în timp ce livrările către statele CSI au coborât la 12,83 milioane USD, cu 15,1% mai puțin. Piețele din afara UE și CSI au generat 26,76 milioane USD, marcând o scădere de 18,9%.

Pe anumite destinații, exporturile au înregistrat însă creșteri spectaculoase. Belarus a cumpărat băuturi moldovenești de 11,60 milioane USD, cu 23,1% mai mult, România a urcat la 10,43 milioane USD (+10,6%), Ucraina la 9,23 milioane USD (+48,9%), iar SUA la 5,27 milioane USD, în creștere cu aproape 65% față de anul precedent. Serbia și Cehia au marcat, de asemenea, majorări de peste 20%, respectiv 33%.

În schimb, Germania a redus drastic comenzile, cu o scădere de peste 61%, până la doar 0,51 milioane USD. Pierderi s-au înregistrat și în Marea Britanie (-17%), Canada (-41,7%) și Turcia (-24,1%). Evoluțiile contrastante arată o repoziționare a exporturilor moldovenești de alcool, cu pierderi pe piețele tradiționale europene, dar cu extindere semnificativă în SUA și Ucraina.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII