Ungaria: cu forintul la pământ, banca centrală ia măsuri de urgenţă

17 Oct. 2022, 18:15
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Oct. 2022, 18:15 // Actual //  bani.md

Ungaria a luat la finalul săptă­mâ­nii trecute măsuri de urgenţă pen­tru a stăvili deprecierea dramatică a monedei sale naţionale, reluând cel mai agresiv proces de scumpire a creditului din UE la mai puţin de o lună după ce s-a angajat să-i pună capăt, potrivit Bloomberg.

La câteva minute după ce premi­erul ungar Viktor Orban a anunţat că le-a cerut ministrului de finanţe şi băn­cii centrale (NBH) să aducă in­flaţia sub control, banca a anunţat o facilitate de depozit pe 1 zi, precizând că va oferi o dobândă de 18% pentru aceasta, comparativ cu dobânda de bază de 13%. De asemenea, banca va oferi o dobândă de 17% la un nou instrument swap pe o zi.

În plus, banca centrală va furniza valută pentru acoperirea costurilor în creştere ale Ungariei legate de im­por­turile de energie, ce apasă asupra forintului, una dintre monedele cu cele mai slabe performanţe la nivel mondial.

Forintul s-a apreciat cu 3% în raport cu euro în urma anunţurilor, cel mai puternic avans din 2011, re­du­când pierderile suferite de mone­dă până acum în acest an la sub 12%.

Semn că noi posibile majorări de dobânzi ar putea urma, banca cen­trală a majorat limita superioară a coridorului dobânzilor la 25% de la 15,5% anterior.

Ultimele anunţuri vin după ce NBH a operat luna trecută o majora­re masivă de dobânzi, urcând dobân­da de referinţă la 13%, anunţând însă în acelaşi timp sfârşitul ciclului de majorări început în iunie 2021. Acest angajament a fost însă testat după ce forintul a atins noi minime record în­treaga săptămână, cu dolarul ameri­can erodând apetitul pentru risc şi criza energetică din Europa punând presiune pe pieţe, notează Reuters.

21 Aug. 2026, 20:28
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
21 Aug. 2026, 20:28 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul intenționează să introducă din nou regimul de licențiere a importurilor de cereale, măsura urmând să fie discutată la ședința Executivului de săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan, care susține că intervenția este menită să protejeze producătorii și exportatorii moldoveni de presiunile asupra prețurilor, dar avertizează că decizia implică și riscuri pentru alte sectoare ale economiei.

„La următoarea ședință a Guvernului, vom recomanda introducerea regimului de licențiere pentru importurile de cereale”, a anunțat Tofan.

Premierul afirmă că, în mod normal, statul ar trebui să intervină cât mai puțin pe piață, însă situația actuală impune găsirea unui echilibru între interesele agricultorilor și cele ale industriilor care folosesc cerealele drept materie primă.

Potrivit lui, limitarea importurilor prin licențiere ar putea proteja fermierii moldoveni, dar în același timp poate scumpi materia primă pentru morărit, panificație, zootehnie și industria uleiurilor.

Tofan avertizează că, dacă aceste sectoare își pierd competitivitatea, Republica Moldova riscă să importe mai multe produse cu valoare adăugată mai mare, precum făină, carne, lapte și ulei, în loc să le producă pe piața internă.

„Cele mai dificile sunt [deciziile] de tip 50/50, când trebuie să cântărești interese legitime, dar diferite, și să alegi soluția care implică cele mai mici riscuri pentru economie în ansamblu. Aceasta este una dintre ele”, a explicat premierul.

Șeful Guvernului susține însă că există și semnale favorabile pentru agricultori. Primele date privind recolta din acest an ar indica rezultate bune, iar în cazul rapiței au fost înregistrate randamente ridicate în mai multe regiuni și prețuri peste nivelul de anul trecut.

Un alt factor favorabil ar putea veni de pe piața europeană. Potrivit premierului, perspectivele pentru unele culturi s-au deteriorat semnificativ în Europa. Recolta de porumb este estimată în prezent la un nivel cu aproape 20% sub media ultimilor cinci ani, iar oferta mai redusă ar putea susține prețurile regionale la cereale.

Tofan spune că aceste perspective nu elimină însă problemele agricultorilor moldoveni, care operează cu marje reduse și sunt expuși atât riscurilor climatice, cât și unei piețe regionale afectate de război și perturbări logistice.

Mecanismul concret de licențiere urmează să fie stabilit la ședința Guvernului de săptămâna viitoare. Potrivit premierului, un regim similar a fost aplicat în perioada 2024–2025 și ar fi avut „efecte benefice” pentru producătorii autohtoni de cereale.

Noua măsură ar urma să aibă caracter temporar și să fie valabilă până la 31 octombrie 2026.

Pe termen lung, Tofan afirmă că autoritățile trebuie să se concentreze pe reducerea costurilor logistice, îmbunătățirea accesului la piețele externe, dezvoltarea capacităților de depozitare și procesare, facilitarea finanțării și creșterea competitivității sectorului agricol.

„Protejarea fermierilor este importantă. La fel de important este să nu slăbim, fără să vrem, celelalte ramuri ale economiei care depind de cereale”, a conchis premierul.