Vacanța de toamnă a elevilor a fost prelungită. Pentru CINE? Ministerul Educației a emis ordinul

28 Oct. 2021, 18:05
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Oct. 2021, 18:05 // Actual //  MD Bani

Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală a semnat ordinul, iar prin urmare elevii din Chișinău, Bălți și UAT Găgăuzia vor reveni în sălile de clasă abia din data de 8 noiembrie.

Se întâmplă după ce membrii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică au recomandat ministerului să examineze această posibilitate în contextul în care situația epidemiologică din aceste teritorii este una alarmantă.

„Conform Ordinului nr.1474, semnat astăzi de către ministrul Anatolie Topală, organele locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ) vor emite ordine de prelungire a vacanței pentru instituțiile din teritoriul administrat, dacă fac parte din zonele în care este stabilit pragul de alertă roșu. Astfel, Ministerul Educației și Cercetării atenționează conducătorii instituțiilor de învățământ vizate să stabilească, în perioada extinsă a vacanței de toamnă, un regim flexibil sau special de muncă, cu atragerea la serviciu doar a personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității instituțiilor. Angajații, ai căror prezență nu este obligatorie în instituția de învățământ, își vor desfășura activitățile la distanță. La fel, în instituțiile de învățământ extrașcolar nu vor fi desfășurate activități cu prezența fizică a copiilor. Potrivit aceluiași Ordin, orele pentru zilele suplimentare de vacanță vor fi recuperate până la finele semestrului I, iar modalitatea de recuperare a conținuturilor curriculare proiectate pentru perioada dată va fi stabilită de fiecare instituție de învățământ, în funcție de capacitatea instituțională, resursele didactice disponibile și regimul de activitate. Totodată, precizăm că instituțiile de învățământ care nu se află în zonele aflate sub incidența pragului de alertă roșu vor continua activitatea cu prezență fizică a elevilor de la 1 noiembrie”, anunță MEC.

Amintim că, într-o hotărâre a CNESP din data de 26 octombrie, era menționat faptul că membrii comisiei recomandă Ministerului Educației și Cercetării examinarea posibilității extinderii vacanței de toamnă 2021 pentru instituțiile de învățământ din localitățile unde este stabilit cod roșu de alertă epidemiologică.

Vacanța elevilor a început în data de 23 octombrie și va dura până în data de 31 octombrie.

În perioada vacanţei de toamnă, în instituţiile de învăţământ primar, gimnazial, liceal şi extraşcolar publice și private nu se desfăşoară activităţi cu prezenţa fizică a elevilor şi a cadrelor didactice.

 

05 Aug. 2026, 15:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2026, 15:44 // Actual //  Ursu Victor

Mișcarea Civică ”Construim Încredere” propune Guvernului o regândire a politicii fiscale, după retragerea proiectului inițial în urma criticilor venite din partea societății și a mediului de afaceri. Reprezentanții Mișcării susțin că noul document nu trebuie să fie doar o versiune modificată a proiectului retras, ci să pornească de la o distribuire mai echitabilă a poverii fiscale.

Principiul propus de ”Construim Încredere” este ca statul să taxeze mai puțin ceea ce trebuie să crească – munca, investițiile și producția – și să protejeze consumul esențial și persoanele vulnerabile. În același timp, cei cu o capacitate de plată mai mare ar urma să contribuie mai mult la buget.

Printre principalele propuneri se numără aplicarea unei progresivități rezonabile pentru veniturile personale foarte mari, dar doar pentru partea de venit care depășește un anumit prag. Pentru veniturile mici și medii este propusă menținerea unei fiscalități moderate. Totodată, mișcarea pledează pentru majorarea treptată a scutirii personale și a deducerilor pentru familiile cu copii.

 

O altă propunere vizează introducerea unei cote TVA de 11% pe întregul lanț agroalimentar, de la producția primară până la procesare și comercializare. Potrivit inițiatorilor, măsura ar reprezenta un compromis între necesitatea veniturilor la buget, competitivitatea producătorilor autohtoni și prețurile accesibile la alimente.

În același timp, ”Construim Încredere” se opune majorării TVA pentru medicamente și produsele destinate alimentației copiilor, solicitând menținerea regimului preferențial existent.

Mișcarea propune și stimularea investițiilor reale printr-o cotă preferențială pentru profitul reinvestit în echipamente, tehnologii, digitalizare, eficiență energetică și cercetare-dezvoltare. Pentru mediul rural ar putea fi introduse stimulente suplimentare, iar microîntreprinderile și fermele mici ar urma să beneficieze de regimuri fiscale simplificate.

Pe lista propunerilor se regăsește și impozitarea temporară a supraprofiturilor obținute în perioade economice excepționale. Măsura ar trebui aplicată pe baza unor criterii clare și predictibile și să fie limitată în timp.

„O politică fiscală bună nu este cea care colectează mai mult, ci cea care colectează echitabil, stimulează dezvoltarea și folosește responsabil fiecare leu. Republica Moldova are nevoie de un contract fiscal corect între cetățean, economie și stat — iar statul trebuie să-și asume și el partea sa: să cheltuiască eficient, să combată evaziunea și să explice transparent fiecare leu în plus pe care îl cere de la contribuabil”, a declarat Olesea Stamate, fondatoarea Mișcării.

Organizația îndeamnă Guvernul ca noua politică fiscală să nu pornească de la întrebarea „ce taxe putem majora?”, ci de la trei obiective: cum poate fi stimulată economia să producă și să investească mai mult, cum poate fi distribuită echitabil contribuția la buget și cum pot fi protejați oamenii pentru care fiecare leu contează.