Veaceslav Moșin, Alternativa Clinic: Avem încredere că justiția va demasca pe cei din spatele campaniei de dezinformare

Alternativa Clinic, o instituție medicală din Republica Moldova, devenită un concurent redutabil datorită rezultatelor remarcabile obținute în tratarea celor mai complexe cazuri de infertilitate, este ținta unei campanii orchestrate, iar ținta ar fi eliminarea acesteia din domeniul fertilizărilor IN VITRO. În acest moment, peste 300 de paciente au embrioni stocați la această clinică și așteaptă transferul, și circa 200 de pacienți se află în etapa de pregătire pentru procedura FIV. Majoritatea pacienților provin din Republica Moldova și din diaspora, însă clinica deservește și paciente din România – în special din zona Moldovei – și chiar refugiate din Ucraina.

Cum au reacționat autoritățile, în ce constă vidul legislativ care produce confuzii și alte detalii despre cazul discutat intens de câteva săptămâni, a vorbit într-un interviu pentru BANI.MD directorul Alternativa Clinic, Veaceslav Moșin.

Domnule Moșin, treceți prin momente complicate acum și probabil știți cine și de ce a pornit aceste acțiuni împotriva dvs. și a clinicii pe care o conduceți?

Veaceslav Moșin: Suntem ținta unei campanii de dezinformare și denigrare extrem de bine orchestrate, care vizează atât familia mea și pe mine, cât și tânărul colectiv de la Alternativa Clinic. Suntem incomozi, fiindcă am expus scheme criminale ale unor foști parteneri, menite să distrugă o companie cândva prosperă și să o aducă pe marginea falimentului.

În plus, s-a profitat în mod murdar de un vid legislativ privind autorizarea clinicilor FIV, iar opinia publică a fost deliberat indusă în eroare. Țintele lor sunt clare: să-mi știrbească reputația pe care mi-am construit-o în peste 40 de ani de activitate și să distrugă Alternativa Clinic, devenită acum un concurent redutabil datorită rezultatelor remarcabile obținute în tratarea celor mai complexe cazuri de infertilitate.

Sunt acțiuni concertate? Vedem că și procurorii au pornit o investigație. Ce au căutat de fapt oamenii legii și ce acuzații vi se aduc?

V.M.: Da, sunt acțiuni concertate, iar faptul că procurorii au pornit o investigație exclusiv în cazul nostru nu poate fi o coincidență. E de-a dreptul straniu, pentru că nicio clinică din Republica Moldova nu deține certificatul de autorizare de la Agenția de Transplant, însă doar noi am fost luați în vizor. Organul de urmărire penală a vrut să afle dacă prestăm servicii de fertilizare in vitro, deși acest lucru e vizibil public pe site-ul și pe pagina noastră de Facebook.

Ce rost aveau, așadar, perchezițiile la domiciliu și la clinică, urmate imediat de o expunere publică agresivă, fără a respecta prezumția de nevinovăție? Simplu: a fost un „show” menit să ne discrediteze și să ne vulnerabilizeze în fața pacienților și a opiniei publice. Nu avem nimic de ascuns și suntem la dispoziția autorităților pentru clarificarea oricărui aspect. Ceea ce ne intrigă este maniera ostentativă și disproporționată în care s-a acționat împotriva noastră.

Dacă urmăm logica procurorilor, odată cu intrarea în vigoare a Legii LP339 „Privind sănătatea reproducerii” la 1 ianuarie 2023, Alternativa Clinic – și, implicit, toate clinicile care oferă servicii de fertilizare in vitro – ar fi trebuit să-și oprească imediat activitatea, așteptând eliberarea unui Certificat de autorizare din partea Agenției de Transplant. Această abordare este, în opinia noastră, complet nerealistă și ar fi creat un blocaj total în domeniul reproducerii asistate, lăsând pacienții fără acces la tratamente vitale și provocând pierderi uriașe tuturor centrelor medicale. Tocmai de aceea, solicităm autorităților să adopte de urgență cadrul normativ care să le permită tuturor prestatorilor de servicii de fertilizare in vitro să se alinieze legal și să continue să ajute pacienții care se confruntă cu dificultăți de concepție.

Ați declarat mai devreme că nicio clinică din domeniu nu are aceea autorizație. Totuși, spuneți că desfășurați o activitate legală?

V.M.: Este adevărat că niciun centru nu deține, la ora actuală, acea autorizație din partea Agenției de Transplant. Totuși, vă asigur că activitatea noastră este perfect legală.

În primul rând, Alternativa Clinic a obținut toate documentele necesare (Autorizația sanitară și Regulamentul de organizare și funcționare) pentru furnizarea de servicii medicale private, inclusiv fertilizare in vitro, înainte ca noua Lege LP339 „Privind sănătatea reproducerii” să intre în vigoare.

În al doilea rând, legea prevede că furnizorii de servicii de reproducere asistată trebuie să obțină autorizația de la Agenția de Transplant după ce Consiliul Național pentru Reproducerea Asistată Medical va aproba Regulamentul privind aplicarea tehnologiilor de reproducere asistată. Or, acest regulament încă nu a fost adoptat. E de la sine înțeles că, după adoptarea oricărei legi, urmează un interval de timp pentru elaborarea și implementarea cadrului normativ. După cum o demonstrează și experiența altor țări europene, transpunerea directivelor Parlamentului European și a recomandărilor Societății Europene de Reproducere Umană și Embriologie (ESHRE) a necesitat, de multe ori, câțiva ani.

În al treilea rând, odată ce cadrul normativ în domeniul reproducerii asistate va fi definitivat, prestatorii de servicii FIV trebuie să beneficieze de o perioadă de conformare la noile cerințe – de la ajustări privind infrastructura și resursele umane, până la echipamente, materiale, managementul calității, biovigilență, trasabilitate etc.

Așadar, suntem pe deplin transparenți și ne conformăm cerințelor legale care sunt în proces de elaborare. Activăm cu toată responsabilitatea pentru a oferi soluții eficiente și sigure celor care se confruntă cu probleme de infertilitate.

Cum poate fi făcută claritate în această situație? Ați apelat la primele persoane în stat, vă așteptați la un răspuns?

V.M.: Am adresat o solicitare oficială Ministerului Sănătății și a Agenției de Transplant, dar am dori să vină cu o poziție nu doar în legătură cu situația Alternativa Clinic, ci și în privința altor clinici care oferă servicii de fertilizare in vitro, pentru a preveni expunerea acestora la aceleași riscuri.

Așteptăm cu maximă nerăbdare ca Ministerul Sănătății să facă lumină în situația creată și să aprobe de urgență „Regulamentul privind aplicarea tehnologiilor de reproducere asistată”. Doar în acest fel putem începe procedura de autorizare la Agenția de Transplant și, mai important, putem aduce transparență și siguranță întregului domeniu al reproducerii asistate. Pacienții au dreptul să beneficieze de servicii reglementate și lipsite de incertitudini.

Acum Alternativa Clinic are ușile închise? Câte femei așteaptă să beneficieze de o procedură de fertilizare?

V.M.: Activitatea clinicii noastre continuă, întrucât nu există nicio interdicție oficială de a funcționa. Cu toate acestea, resimțim deja consecințele directe ale acțiunilor procuraturii și ale denigrării publice: Primăria Chișinău ne-a informat că suspendă participarea Alternativa Clinic în Programul Municipal de Suport Financiar FIV, invocând lipsa Autorizației de la Agenția de Transplant, deși nicio clinică nu deține în prezent acest document.

Blocarea participării noastre în program afectează în mod real pacienții cu resurse financiare limitate. Menționăm că, am fost parte din acest program în 2023 și 2024, perioadă în care am înregistrat rate remarcabile de obținere a sarcinii de 52% și 43%, având mai mult de jumătate de pacienți cu cazuri dificile (vârstă avansată, eșecuri repetate FIV etc.).

În acest moment, peste 300 de paciente au embrioni stocați la noi și așteaptă transferul, și circa 200 de pacienți se află în etapa de pregătire pentru procedura FIV. Este dificil să ne concentrăm pe actul medical atunci când suntem supuși unui asemenea presing psihologic, însă dorim să-i asigurăm pe toți că vom face tot posibilul pentru a ne continua activitatea.

Ați făcut foarte multe familii fericite, ajutându-le să nască un copil. E o problemă în Republica Moldova cu infertilitatea?

V.M.: Întreaga mea carieră profesională de peste 42 ani am dedicat-o diagnosticului și tratamentului cuplului infertil. Încă din 1995, de când s-a deschis primul laborator FIV în Republica Moldova, m-am concentrat exclusiv pe această tehnologie, ajutând până în prezent mii de cupluri să-și împlinească visul de a deveni părinți.

Infertilitatea se răspândește alarmant la nivel mondial, iar Republica Moldova nu face excepție. Schimbările stilului de viață, vârsta mai avansată la care se planifică o sarcină, factorii de mediu, dezechilibrele hormonale, infecțiile cu transmitere sexuală și predispozițiile genetice afectează tot mai multe femei și bărbați. În numeroase cazuri complexe, fertilizarea in vitro (FIV) rămâne singura soluție eficientă pentru obținerea sarcinii. Mai mult, FIV se dovedește a fi un instrument puternic în creșterea natalității, oferind familiilor șansa de a avea copii și limitând efectele nocive ale declinului demografic.

Aveți pacienți doar din Moldova sau aveți solicitări din străinătate? Fertilizarea In Vitro este un lux sau o procedură pe care poate să-și permită o familie din Moldova?

V.M.: Majoritatea pacienților noștri provin din Republica Moldova și din diaspora, însă avem și paciente din România – în special din zona Moldovei – și chiar refugiate din Ucraina. Ne străduim să oferim aceleași servicii medicale de cea mai înaltă calitate și la aceleași costuri ca și pentru cetățenii noștri.

Ce ține de finanțarea procedurilor FIV vă pot comunica următoarele. În majoritatea țărilor europene, costurile FIV sunt parțial sau integral acoperite de asigurările sociale, iar familiile pot beneficia chiar de mai multe încercări gratuite, în anumite condiții. Spre exemplu, în România, Guvernul a acordat în 2025 sprijin financiar pentru 10 000 de cupluri care au apelat la procedura FIV, parte a unui program național menit să încurajeze natalitatea și să ajute cuplurile cu probleme de fertilitate.

În Republica Moldova, din păcate, ajutorul financiar pentru FIV este încă extrem de limitat. Deși există inițiative și discuții publice privind accesul mai larg la reproducerea asistată, nu s-a implementat încă un program național solid care să acopere o parte semnificativă din costuri. Prin urmare, multe cupluri cu venituri modeste sunt împiedicate să beneficieze de această tehnologie, ce ar putea fi singura lor șansă de a avea un copil. FIV nu ar trebui privită ca un lux, ci ca o soluție esențială pentru familiile care se confruntă cu infertilitatea.

Ce mesaj aveți pentru pacienții dvs. și dacă vreți să ne spuneți dacă ați primit mesaje de la cei cărora le-ați dăruit o familie? Dar pentru autorități?

V.M.: Am primit sute de mesaje de încurajare din partea pacienților și a colegilor, pentru care le suntem profund recunoscători. Sunt mândru de familia mea și de minunatul colectiv care mă susține în aceste zile dificile. Sunt într-un moment al vieții în care aș putea, teoretic, să mă retrag și să-mi trăiesc anii rămași în liniște. Dar aleg să merg mai departe, convins că deceniile mele de experiență în domeniu pot aduce speranță și soluții miilor de cupluri care se confruntă cu infertilitatea.

Dragi pacienți, vă rog să nu dați crezare tuturor zvonurilor și insinuărilor care circulă. Ne facem meseria cu cinste și transparență. Proiectul Alternativa Clinic nu a fost creat pentru profit, ci pentru a forma o echipă de specialiști dedicați, capabili să implementeze în Republica Moldova cele mai avansate tehnologii și să ajute cât mai multe cupluri să devină părinți.

Rămân optimist și sper ca, într-un viitor apropiat, să ne bucurăm cu toții de un trai mai prosper, de o justiție care să facă dreptate și de o abordare corectă pentru toți cei acuzați pe nedrept. Așteptăm autoritățile să clarifice situația, astfel încât să ne putem continua activitatea în mod transparent, onest și cu aceeași dăruire ca până acum.

V-ați gândit să apelați la solidaritatea breslei, doar ceea ce vi se întâmplă dvs. ar putea să i se întâmple și colegilor dvs. domeniu?

V.M.: Din păcate, în acest moment, nu există o colaborare reală între clinicile ce oferă servicii FIV, iar noi suntem convinși că, în spatele acțiunilor de intimidare și denigrare care ne vizează, se află un concurent ce a orchestrat în mod intenționat acest atac împotriva familiei mele și a clinicii Alternativa.

Totuși, nu ne dorim ca și alte clinici sau, în final, pacienții să fie afectați de aceste dispute. De aceea, facem un apel către Ministerul Sănătății și Agenția de Transplant să se pronunțe cât mai rapid și să asigure un cadru clar și corect pentru întreaga comunitate medicală FIV, astfel încât pacienții să poată beneficia de servicii de calitate, într-un mediu reglementat și transparent.

Atunci când instituțiile și activitatea de drept intervin în forță, reputația fiecărui om suferă, iar în consecință și activitatea sa. Veți lupta mai departe ca să vă restabiliți numele?

V.M.: Din păcate, o reputație clădită în zeci de ani poate fi ruinată într-o singură zi. Exact acesta pare să fi fost scopul acțiunilor de intimidare orchestrate de concurenții noștri, care, prin influențarea organelor de justiție și a mass-mediei partizane, urmăresc să ne știrbească imaginea și să ne submineze activitatea.

Scopul unei astfel de justiții selective și al blamării publice la comandă este să ne umilească, să ne intimideze și să ne deturneze de la munca noastră în clinică, punându-ne într-o lumină negativă în fața pacienților.

Îi îndemnăm pe reprezentanții mass-media care doresc o informare corectă despre activitatea Alternativa Clinic să apeleze direct la noi, pentru a reda lucrurile echidistant și fără prejudecăți.

Celor care orchestrează acest atac le transmitem un mesaj ferm: vom lupta cu toată determinarea pentru adevăr și dreptate. Credem în statul de drept și avem încredere că justiția va demasca pe cei din spatele acestei campanii de dezinformare și denigrare îndreptate împotriva mea, a familiei mele și a echipei dedicate de la Alternativa Clinic.

#denigrare #Veaceslav Mosin #Alternativa Clinic #campanie #interviu

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Criza masculinității și extremismul, de la coasă la ChatGPT

În urmă cu patru ani, din Christchurch, Noua Zeelandă, țara mea de adopție, am scris primul text pe Substack despre experiența mea de antreprenor într-o lume de la capătul lumii.

Am trăit însă în două lumi simultan, cu mult înainte de acel moment. Noua Zeelandă și România sunt mult mai mult decât o geografie diferită. Sunt două moduri distincte de a înțelege munca, sportul, „bărbăția”, comunitatea, politica și eșecul. A trăi între două lumi, comparând mereu, e și benefic, și păgubos, iar uneori e chiar o prostie!

Personal, mi-a deschis ferestre pe care nu le-aș fi văzut dintr-un singur loc, iar textul de astăzi e unul dintre rezultatele acestei duble perspective.

Mulțumesc celor care aleg să susțină Sergiu’s Dishes. Deși tot ce scriu e „la liber”, unii dintre dumneavoastră plătesc. Nu pentru că trebuie, ci pentru că vor. E cel mai frumos semn că munca mea nu e complet inutilă.

Textul de azi e cadoul meu pentru dumneavoastră. Vă mulțumesc mult!

Două crize în același timp

Observăm că în noianul de crize pe care le traversăm, indiferent de continentul pe care ne aflăm, există două care merg mână în mână. Separate, poate ar fi ușor de administrat, gestionabile, dar luate împreună par să aibă efecte devastatoare, greu de anticipat.

Prima, așa cum am mai arătat și în textul precedent („Ești șomer? Nu, sunt inutil!”), este pierderea valorii sociale a muncii. Nu doar a jobului, ci a sensului pe care munca îl dădea existenței masculine. De la coasă la ChatGPT, acesta ar fi un rezumat fără pretenții al situației actuale, adică faptul că în mai puțin de o generație, bărbatul a pierdut, din cauza noilor tehnologii, dar nu exclusiv, nu doar semnificația socială a muncii, ci tot eșafodajul construit în jurul ei, stima de sine, „utilitatea” lor socială etc.

A doua este cultura masculinității care interzice vulnerabilitatea. Bărbatul care nu arată slăbiciune, nu plânge, nu cere ajutor. Bărbatul care valorează fix atât cât produce și cât „rezistă” presiunilor de tot felul.

Dacă vorbim despre cele două crize împreună, rezultatul este un bărbat care și-a pierdut singura sau cea mai importantă sursă de sens, munca, dar care nu are nici un alt instrument psihologic sau cultural capabil să proceseze această pierdere. Nu poate cere ajutor, pentru că „doar e bărbat, nu?” Nu poate arăta că suferă. Nu poate recunoaște că nu mai știe cine e.

Cioburile care rămân în urma acestei oglinzi sparte sunt, de regulă, alcoolul, violența, depresia și chiar suicidul. Iar un „cadou special” pentru cei care îl întâlnesc pe „Mesia”, cel care le oferă un vinovat și o cauză, extremismul, un combustibil care le dă și sens, și misiune.

De la Weber la vestiar

În textul precedent „Ești șomer? Nu, sunt inutil!”, Beruf (voi explica imediat) era invocat din perspectiva pierderii economice și tehnologice. Aici îl invoc din perspectiva identității masculine, ce înseamnă Beruf specific pentru bărbat, nu pentru om în general.

Max Weber demonstra în “Etica protestantă și spiritul capitalismului” că Martin Luther, traducând Biblia în germană, alesese cuvântul Beruf, profesie și vocație simultan, pentru a exprima chemarea divină a muncii. Cizmarul care face pantofi buni îl slujește pe Dumnezeu la fel de bine ca preotul. Orice muncă onestă devine sacră.

Dar Beruf nu era neutru din punct de vedere al genului. În lumea în care Weber scria, chemarea divină prin muncă era în primul rând masculină. Bărbatul care muncește își dovedește valoarea în fața lui Dumnezeu, a comunității și a familiei.

Munca nu era doar sursă de venit, era dovada că exiști, că tu contezi, că ești „om.” Când AI preia această muncă, nu preia doar o activitate economică. Preia identitatea masculină construită pe ea. Și nu oferă nimic în schimb.

Dar Weber descria o lume în care munca era sacră pentru toți. Ce se întâmplă însă când e sacră mai ales pentru bărbați? Când masculinitatea însăși e construită pe ea?

Un fost jucător profesionist de rugby din Noua Zeelandă descria cultura din vestiar în trei reguli nescrise, dar universal respectate în lumea anglo-saxonă a acestui sport: “Never show weakness, drink as much as you can, get as many pussy.” Un fel de “niciodată slab, bea mult, f…te mult!”

Dincolo de aceste „povețe populare” – sunt și la noi, gârlă – avem de-a face cu un contract social masculin transmis din generație în generație prin sport, prin vestiar, prin încurajările tatălui de pe margine.

Paradoxul e că tocmai Noua Zeelandă, țara care a ridicat acest model la rang de religie națională prin All Blacks, are una dintre cele mai ridicate rate de suicid la bărbații tineri din lumea dezvoltată. Cel mai probabil și din cauza culturii masculinității invincibile, așa cum arată multe studii.

Putem să o numim oricum, stoicism, reziliență, determinare, bărbăție adevărată. Toate sună foarte bine pe un afiș motivațional. Efectele ei sociale sunt însă devastatoare.

„Real bloke”, “omul” și “ muierea, “fomeia”

În Noua Zeelandă îl numim „kiwi bloke.” În România rurală îl cheamă „om” sau „gospodar.”

În lumea satului românesc tradițional, „om” nu e un termen generic pentru ființa umană, e un titlu, un statut, pe care îl câștigă bărbatul care muncește, care are gospodărie, care își ține familia, care e respectat în comunitate. Femeia, oricât de harnică, oricât de indispensabilă supraviețuirii familiei, nu e „om.” E „femeie” sau „fomeie” sau „muiere.” Un alt tip de ființă, dintr-o altă categorie.

Și aici antropologii, sociologii, psihologii, ar putea explica mai bine, nu este doar o chestiune de vocabular. E o arhitectură a lumii construită pe secole. Băiatul care crește în această lume știe de mic un singur lucru, bărbăția se dovedește, nu se moștenește. Prin muncă, prin putere, prin capacitatea de a fi provider. Prin a fi „om.”

Ce se întâmplă însă cu acest bărbat când nu mai are muncă? Simplu și crunt, încetează să mai fie „om.” Nu în sens juridic sau biologic. În singurul sens care a contat vreodată în lumea lui, cel social și moral. Și un bărbat care nu mai e „om” în propriii lui termeni e un bărbat care a pierdut tot.

România rurală, un bilanț al pierderilor

Tranziția post-comunistă a lovit masiv clasa muncitoare românească.

Fabricile s-au închis, minele s-au sigilat, cooperativele agricole au dispărut. Bărbații și-au pierdut rolul de întreținători ai familiei aproape peste noapte. Consecințele sunt dezastruoase nu numai economic, ci mai ales social și moral.

Rezultatul în cifre care ar trebui să ne umple de rușine:

o femeie e lovită în România la fiecare două minute
un sfert din femeile române, 25,4%, au suferit violență fizică din partea partenerului – dublu față de media europeană de 10,7%
aproape jumătate 45,5%, au suferit violență psihologică
70% dintre români cunosc cazuri de violență domestică în proximitatea lor imediată
doar 4% au anunțat autoritățile

Violența domestică nu mai pare o patologie individuală, o detectăm mai degrabă ca răspuns sistemic la pierderea statutului.

Un fel de „masculinitate compensatorie”, violența ca instrument de reconfirmare a puterii pierdute. Bărbatul care nu mai poate fi provider devine bărbatul care controlează. E singura formă de „om” care îi mai rămâne.

În acest vid de sens au intrat ticăloși ca frații Tate, britanico-americani cu reședința în România, promotori globali ai unei masculinități simple și violente, cu milioane de urmăritori tineri. Nu oferă muncă, nu oferă comunitate reală, nu oferă sens autentic, ci doar un vinovat și un soi de estetică. Pentru un bărbat tânăr fără nimic altceva, e suficient.

Și în fundal rămâne alcoolul. Cel mai frecvent declanșator al agresiunilor în mediile vulnerabile. Un anestezic al durerii pierderii „bărbăției.” Bărbatul care nu poate procesa pierderea bea ca să nu simtă. Și bând, devine periculos.

Soldatul rus, cazul extrem

Cazul extrem al acestei logici e soldatul din Siberia sau din Buratia.

Nu luptă din patriotism, sau cel puțin nu doar din patriotism. Luptă din absența alternativelor. E un bărbat tânăr, fără calificări, dintr-un oraș mic unde salariul mediu e cel mult 400 de euro pe lună și perspectivele sunt zero. Armata îi oferă 2.000 de euro lunar, o avere în contextul economiei ruse, plus o uniformă, o cauză, o comunitate, un rol.

Va fi provider pentru familie, deci bărbat adevărat, cineva care contează. Chiar dacă prețul cel mai probabil e moartea. Dar va fi moarte „eroică”, o moarte cu sens, infinit mai acceptabilă decât viața fără el.

Asta e concluzia analiștilor care monitorizează comunitățile militare rusești de ani de zile.

Există însă o dimensiune și mai dureroasă, pe care analizele geopolitice occidentale o explică prea putin. Unii dintre acești bărbați pleacă la război împinși de familie, dintr-un calcul rece al disperării. Alternativa ar fi alcoolul zilnic, sărăcia cronică și violența domestică fără ieșire. Decât acestea, mai bine un frigider nou, o mașină de spălat, poate chiar un autoturism. Decât o viață pierdută în propria curte, mai bine una „câștigată” pe front, cu banii trimiși acasă.

Și mai e ceva în universul rus, e o diferență uriașă între a fi văduva unui „erou” și a fi victima unui soț alcoolic. Prima primește pensie de veteran, respect comunitar, o narațiune demnă. A doua n-are parte decât de rușine și sărăcie. Moartea eroică reabilitează nu doar bărbatul, reabilitează întreaga familie.

Nici măcar nu e cinism, e matematica supraviețuirii într-o lume în care masculinitatea fără muncă, fără sens și fără demnitate economică nu mai are altă monedă de schimb decât corpul.

De ce comuniștii și naziștii se bat pe același electorat

Nu există o singură motivație a extremismului.

Dar dacă ar fi să o rezum, și uneori simplitatea e cea mai onestă formă de analiză, aș spune că extremismul crește sistematic când se întâlnesc simultan două crize:

anxietatea materială produsă de colapsul economic
anxietatea identitară produsă de schimbarea rapidă a rolurilor sociale

Nazismul a avut evreii. Comunismul a avut burghezia. Ambele ideologii ofereau același produs psihologic fundamental, un vinovat clar, o comunitate de apartenență și un sens al sacrificiului pentru o cauză mai mare decât individul. Același om dezorientat și furios poate merge în orice direcție, depinde doar de cine anume îl găsește primul și ce narațiune îi oferă.

Această observație nu este nouă. Eric Hoffer a detaliat-o în The True Believer încă din 1951, convertitul fanatic trece cu ușurință de la o mișcare de masă la alta, pentru că nu ideologia îl atrage, ci certitudinea si apartenența. Tocmai de aceea naziștii și comuniștii se bat pe același electorat. E același om, cu aceeași nevoie, dar cu alte uniforme.

Politologul Cas Mudde, cel mai important cercetător european al extremismului de dreapta, observă în lucrările lui că partidele radicale cresc sistematic acolo unde anxietatea materială și cea identitară se suprapun.

Criza economică produce anxietate materială, iar criza identitară – schimbarea rolurilor masculine, pierderea statutului de provider, „invizibilitatea socială” – produce anxietate existențială. Iar această combinație e explozivă, e cel mai de preț combustibil al politicienilor extremiști. Care știu asta mai bine decât orice sociolog.

AUR și bărbatul „uitat”

Știm bine acum că AUR nu e un accident, e o consecință a iresponsabilității unei clase politice inepte și corupte, dar și un calcul rece făcut de actori politici și ai securității de tip nou, nu foarte inteligenți, dar vicleni, șireți.

34% dintre tinerii de 18-29 ani votează AUR, conform INSCOP. În categoria 30-44 ani, jumătate. Votanții AUR sunt disproporționat bărbați, din urbanul mic, fără joburi stabile, lucrând la negru, locuind cu părinții. Sunt forțați să lucreze în economia informală, rareori angajați legal, mulți locuind cu părinții în orașe mici, foste industriale, sau în mediul rural.

AUR nu le-a adus soluții, le-a adus „recunoaștere.” Le-a spus că și ei există, că sunt importanți, că cineva îi vede. Pentru un bărbat ignorat de sistem zeci de ani, asta contează enorm. Mai mult decât orice program de reconversie profesională.

Și diaspora este un paradox dezarmant. Bărbații care au plecat tocmai pentru că România nu le oferea sens votează cu cei care promit întoarcerea la valorile tradiționale. E nostalgia pentru o masculinitate pierdută de două ori, o dată în România, a doua oară în străinătate, unde ai job dar nu mai ești „omul” din sat. Ești un „nimeni” din Occident.

Soluția sau de ce nu „pussy” e problema

Nu masculinitatea e problema. Nu bărbăția e problema. Nici rugby-ul, nu coasa și nici măcar Beruf-ul lui Weber.

Problema e absența sensului. Și sensul nu se legiferează, se construiește în comunitate, prin muncă, în relații reale.

Comisia Europeană a înțeles asta într-o măsură și finanțează programe dedicate exact acestei intersecții dintre masculinitate și extremism. Cercetătorii propun mentorship masculin pozitiv, redefinirea cererii de ajutor ca semn al normalității, nu de slăbiciune, spații de comunitate masculină sănătoasă. Educație timpurie despre roluri de gen, nu pentru a elimina masculinitatea, ci pentru a o extinde dincolo de tăcere, violență și alcool.

Dar toate acestea presupun instituții pe care România nu le-a construit niciodată sistematic, instituții care funcționează, lideri care explică, politici publice care anticipează în loc să reacționeze. De obicei, târziu și prost.

Între timp, bărbatul din micul oraș, fără fabrică, fără muncă, fără rol, fără sens, va continua să găsească răspunsuri acolo unde i se oferă. Și cei care îi oferă acum răspunsuri nu sunt politicienii moderați cu programe complexe.

Sunt cei care îi spun simplu, știm cine ești, știm ce ți-au luat și știm cine e de vină.

Când ne vom trezi cu hoarda de AUR, pentru că acum sau mai târziu, sigur vor veni la putere, vom ști de unde vine.

Politicienii care acum mimează că se jertfesc pentru țară, inclusiv cei pe care publicul urban și angajat civic îi vede ca imaculați, sunt propagatorii acestui curent. Grindenii, bolojanii și alți papagali cu ifose mint cu nerușinare, sunt ticăloși patentați pentru că acțiunile lor sunt pur politicianiste și pentru ca pun interesul electoral mai presus decât cel național; mai mult, încearcă să se vândă electoratului ca salvatori.

În realitate, sunt jalnici, incapabili să se ridice la înălțimea funcțiilor. Habar nu au despre existența acestor tineri, habar nu au ce înseamnă politici publice și, în general, sunt tipi cu gândire provincială, proveniți din provincii, fără anvergură strategică și fără cultură politică.

Ei sunt cei care distrug chiar acum România, vânzând cu nerușinare gogoși electoratului pe care în realitate îl disprețuiesc. Dacă ar fi altfel, poate că ar înceta ca prin tot ceea ce fac să dea aripi, sens și „masculinitate” extremismului.

May the AUR be with you, haladiților!

Ați hrănit cu incompetență și cinism exact monstrul care vă va înghiți. Simion, Murad, Dungaciu și gașca, numai caractere și conștiințe de tomberon, sunt creația voastră. Nu neapărat a sărăciei, nu neapărat a prostiei și în mod sigur nu a Rusiei. Ci a voastră. A fiecărui discurs gol, a fiecărei promisiuni mincinoase, a fiecărui an în care ați tratat electoratul ca pe o turmă de muls și de disprețuit în același timp.

Prostia, impostura și minciuna vi se întorc acum în față și ar fi aseptic să dispăreți din peisajul public. România ar respira mai ușor, viața publică ar fi mai puțin poluată.

Dar nu veți dispărea singuri. Veți cădea peste noi. Ca întotdeauna, înainte să plecați, ne veți trage după voi.

Pentru că singurii sacrificați, ticăloșilor, suntem întotdeauna noi, cei care mai credem că România merită altceva decât putregai.

SERGIU TOADER