Vehiculele electrice produse în China sunt cu 10.000 de euro mai ieftine decât cele produse în Europa

06 Ian. 2023, 16:28
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
06 Ian. 2023, 16:28 // Au Bani //  MD Bani

Producătorii auto din China pot construi vehicule electrice (EV) cu 10.000 euro mai ieftine decât cele ale companiilor din Europa, scrie Reuters în baza declarațiilor lui Patrick Koller, şeful furnizorului de componente auto Forvia.

În timp ce preţul mediu al unei maşini electrice în Europa a crescut din 2015 de la 48.942 euro la 55.821 euro, iar în Statele Unite de la 53.038 euro la 63.864 euro, în China a scăzut la 31.829 euro, de la 66.819 euro, sub preţul vehiculelor pe benzină, conform unui studiu al JATO Dynamics.

Koller a subliniat că producătorii de vehicule electrice din China produc mai ieftin deoarece au costuri mai scăzute cu cercetarea-dezvoltarea (R&D), cheltuieli de capital mai scăzute şi costuri mai mici cu forţa de muncă decât rivalii lor europeni.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Producătorii chinezi de vehicule electrice şi-au propus să cucerească şoferii şi marile companii din Europa cu mai multe maşini accesibile, care vin cu ratinguri de siguranţă ridicate acordate de European New Car Assessment Programme (NCAP) şi o mulţime de caracteristici de înaltă tehnologie.

În ultimele luni, câţiva producători chinezi de EV au primit cinci stele Euro NCAP – ceea ce arată că vehiculele sunt dotate cu elemente de siguranţă active şi pasive care merg dincolo de cerinţele legale. Şi sunt aşteptate noi lansări de EV din China.

10 Nov. 2026, 17:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2026, 17:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

În timp ce unii bugetari au salarii de bază de aproximativ 2.500 de lei, alții ajung la 65.000 de lei, adică de 26 de ori mai mult. Discrepanțele sunt recunoscute chiar de Ministerul Finanțelor în nota de fundamentare a proiectului privind reforma sistemului unitar de salarizare, care urmează să fie implementată din  anul 2027.

Potrivit documentului, cele mai mici salarii de bază sunt înregistrate în rândul personalului tehnic și auxiliar, unde remunerația poate porni de la aproximativ 2.500 de lei. La polul opus se află funcțiile de conducere din domeniul justiției, pentru care salariile de bază pot ajunge la circa 65.000 de lei lunar.

Astfel, raportul efectiv dintre salariile de bază extreme ajunge la 1 la 26, mult peste raportul de 1 la 15 prevăzut de actualul cadru normativ. Ministerul Finanțelor consideră că această situație reflectă dezechilibrele acumulate în sistemul de remunerare a angajaților bugetari.

Mai mult, aproximativ 44.651 de angajați ai statului, echivalentul a 19,7% din totalul personalului bugetar, au nevoie de plăți compensatorii pentru ca remunerația lor să atingă salariul minim garantat de 6.300 de lei, stabilit pentru anul 2026.

Cu alte cuvinte, aproape fiecare al cincilea bugetar are un salariu calculat sub pragul minim și depinde de suplimentele acordate de stat pentru a ajunge la nivelul legal.

Documentul scoate la iveală și diferențe în privința sporurilor salariale. În anumite domenii, acestea ajung până la 120% din salariul de bază. Potrivit Ministerului Finanțelor, sporurile specifice variază de la 10% în învățământ, cercetare, cultură și asistență socială, până la 75% pentru personalul medical, 90% în cadrul Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal, 100% în aviația civilă și chiar 120% în domenii precum securitatea cibernetică și combaterea terorismului.

Autorii proiectului susțin că proliferarea acestor sporuri a fragmentat sistemul de salarizare și a contribuit la apariția unor inechități între angajații care exercită funcții cu responsabilități comparabile.

Pentru a corecta dezechilibrele, Ministerul Finanțelor propune reducerea raportului de compresie salarială la 1 la 10,5, recalibrarea grilelor de salarizare și creșterea ponderii salariului de bază în venitul total al angajaților.

Reforma ar urma să reducă inclusiv dependența de plățile compensatorii. Potrivit estimărilor, ponderea posturilor care necesită completări până la salariul minim ar urma să scadă de la 19,7% în 2026 la 14,1% în 2027.

În același timp, compensația medie lunară pentru un post ar urma să se reducă de la 1.183 de lei la 450 de lei, pe măsură ce salariile de bază vor fi ajustate.

Ministerul Finanțelor estimează că reforma va afecta sistemul de remunerare a aproximativ 227 de mii de angajați din sectorul bugetar și va fi implementată etapizat în perioada 2027–2032.