Veste cumplită pentru toată Moldova! Datornicii nu mai scapă. Ceban le taie conducta

27 Iun. 2022, 10:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iun. 2022, 10:29 // Actual //  bani.md

Din 1 august, consumatorii care vor avea datorii la gazele naturale vor putea fi debranșați de la rețea. La această dată expiră interdicția de suspendare a serviciilor stabilită prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale din 24 iunie, susține președintele Moldovagaz, Vadim Ceban într-o postare pe canalul să de Telegram.

Potrivit lui Ceban, valoarea totală a datoriilor în rândul consumatorilor casnici, al persoanelor juridice și instituțiilor publice, pentru perioada 1 ianuarie – 23 iunie, constituie 123 de milioane de lei. Din această sumă, 105 milioane de lei sunt datoriile consumatorilor casnici.

„Rog insistent să achitați la timp facturile primite”, a scris președintele Moldovagaz.

Republica Moldova se află în pragul unei crize gaziere, în condițiile în care nu reușit să facă auditul Moldovagaz până la sfârșitul lunii mai, iar Gazprom este în drept să rezilieze contractul de livrare. Autoritățile, susțin că, deși, trimit solicitări concernului rus, acesta nu răspunde, iar despre o deconectare a gazului nu au fost anunțate.

Experții în energetică susțin că Gazprom va recurge la șantajul energetic în lunile de iarnă, de aceea autoritățile trebuie să aibă mai multe alternative, inclusiv să facă rezerve de gaz, cel puțin pentru două luni de iarnă.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

26 Oct. 2026, 13:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Oct. 2026, 13:06 // Actual //  Ursu Victor

Monaco, Andorra și Emiratele Arabe Unite sunt cele mai atractive destinații pentru trai în 2026, potrivit clasamentului internațional Nomad Capitalist Lifestyle Index, care a evaluat 63 de țări și teritorii. Republica Moldova nu figurează în lista analizată, la fel ca România, în timp ce mai multe state din regiune ocupă poziții modeste. Surpriza clasamentului este poziția Statelor Unite, care se situează abia pe locul 54 și este devansată inclusiv de Georgia, Muntenegru și Albania.

Monaco ocupă prima poziție, cu 73,89 puncte din 100 și beneficiază de un scor maxim la capitolul calitatea vieții și infrastructură. Principatul a obținut 100 de puncte la această categorie și 89,7 puncte pentru siguranță și libertate, dar rezultatul său pentru natură și climă este mai modest, de 44,6 puncte.

Pe locul secund se află Andorra, cu 73,68 puncte, remarcată în special pentru nivelul ridicat al siguranței și libertății, unde a obținut 96 de puncte. Emiratele Arabe Unite completează podiumul, cu 73,15 puncte, și domină clasamentul la capitolul fiscalitate, cu un scor de 96 de puncte.

Malta ocupă locul patru, cu 72,11 puncte, fiind apreciată pentru accesul la rezidență și posibilitățile de stabilire pe termen lung. Portugalia se situează pe poziția a cincea, cu 70,09 puncte, urmată de Cipru, Singapore, Insulele Cayman, Noua Zeelandă și Elveția. Șase dintre primele zece destinații sunt europene.

O situație interesantă se observă în Europa Centrală și de Est. Cehia ocupă locul 15, Estonia se situează pe poziția 18, Letonia pe 20, iar Grecia pe 24. În schimb, Lituania se află pe locul 40, Croația pe 41, Polonia pe 52 și Albania pe 56.

Georgia, una dintre economiile din regiune care încearcă să atragă investitori și rezidenți străini printr-un sistem fiscal competitiv, ocupă locul 35, cu 52,70 puncte. Țara a obținut 89 de puncte pentru fiscalitate, însă numai 38,1 puncte pentru calitatea vieții și infrastructură.

De remarcat că Statele Unite, cea mai mare economie a lumii, se află pe locul 54, cu 46,33 puncte, fiind penalizate în special de scorul redus la fiscalitate, de 23 de puncte. Regatul Unit ocupă locul 47, cu 49,20 puncte, iar Canada locul 48, cu 48,40 puncte.

Republica Moldova nu a fost inclusă în evaluarea celor 63 de destinații, astfel încât nu există un scor oficial care să permită compararea directă cu statele vecine. Nici România sau Bulgaria nu figurează în clasament.