Vești bune pentru producătorii de struguri: vom avea recoltă mai mare decât anul trecut. Cât se va obține la un hectar

16 Aug. 2021, 11:06
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Aug. 2021, 11:06 // Actual //  MD Bani

Recolta de struguri din Republica Moldova în 2021 va fi cu 15% mai mare decât anul trecut și va constitui circa 6-9 tone de struguri la hectar.

Conform prognozelor specialiștilor, recoltarea strugurilor pentru vin va începe la mijlocul decadei a doua a lunii septembrie.

Detalii despre starea plantațiilor viticole și estimările producției globale de struguri în anul curent au fost discutate în cadrul Consiliului pe filiera de produse „Struguri, vin, produse pe bază de vin și produse procesate”, desfășurat la începutul săptămânii curente.

De asemenea, conform datelor oferite de direcțiile raionale agricole, se estimează că în anul 2021 peste 200 mii tone vor ajunge la procesare, comparativ cu 160 mii tone în 2020.

Specialiștii au menționat că recolta globală de struguri în anul curent va fi mai mare comparativ cu anul trecut, totuși roada se estimează a fi cu peste 20% mai joasă față de media pe ultimii cinci ani, din cauza secetei severe din anul 2020, a înghețurilor târzii din primăvara anului 2021, precum și din cauza ploilor abundente.

Potrivit informațiilor, în 2020 s-au exportat 13,7 milioane de decalitri, în valoare de 2 720,7 milioane lei. Raportat la anul 2019, urmare a consecințelor pandemiei COVID-19, exportul de vin în expresie naturală a fost diminuat cu peste 10,0%, iar în valoare cu peste 7,0%. Totodată, raportul vin îmbuteliat la cel în vrac a crescut cu peste 6% în volum și peste 8% în valoare iar a produselor pe bază de vin cu peste 7% în volum și cca 6% în valoare; în 5 luni ale anului 2021 – în volum au constituit peste 5,5 mil dal (în aceeași perioadă a anului 2019-5,7 mil dal) și în valoare peste 1 284 mln. Lei (în anul 2019 – 1130 mln. Lei).

Exportul de produse vitivinicole se realizează în 63 țări ale lumii. Top 10 țări importatoare de produse vitivinicole din Republica Moldova sunt: România, Federația Rusă, Polonia, Belarus, China, Georgia, Cehia, Ucraina, Germania, Kazahstan.

10 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Nov. 2026, 13:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Economia Republicii Moldova ar putea pierde aproximativ 10 milioane de euro într-o singură zi dacă unul din cinci angajați și-ar opri lucrul. Estimarea apare într-o analiză Euronews realizată înaintea grevei generale din Spania, programată pentru 11 noiembrie.

Pentru a compara țările, produsul intern brut din 2025 a fost împărțit la 365 și calculat cât ar însemna 20% din producția medie a unei zile. Ponderea de 20% este ipoteza folosită pentru toate țările din analiză. În cazul unei greve reale, efectul ar depinde de sectoarele în care se oprește lucrul. Transportul, școlile și serviciile publice pot fi afectate mai puternic, în timp ce multe fabrici și birouri își pot continua activitatea.

Germania este prima în clasament, cu o pierdere estimată la 2 miliarde 482 de milioane de euro, urmată de Franța, cu 1 miliard 639 de milioane de euro, și Italia, cu 1 miliard 241 de milioane de euro. Spania ocupă locul al patrulea, cu 926 de milioane de euro, iar Turcia încheie topul cinci, cu 773 de milioane de euro. Urmează Țările de Jos, cu 641 de milioane de euro, Elveția, cu 507 milioane, Polonia, cu 506 milioane, Belgia, cu 351 de milioane, și Irlanda, cu 330 de milioane de euro. În România, costul estimat ar ajunge la 210 milioane de euro.

Republica Moldova se află spre finalul clasamentului în valoare absolută, la același nivel cu Macedonia de Nord. Dintre economiile incluse în comparație, doar Kosovo, cu 6 milioane de euro, și Muntenegru, cu 5 milioane de euro, au estimări mai mici.

O parte din activitatea întreruptă poate fi recuperată după grevă. Banca Franței a estimat că protestele împotriva reformei pensiilor au redus creșterea economică cu aproximativ 0,1 puncte procentuale în primul trimestru din 2023, iar reluarea activității a adăugat aproximativ tot atât în trimestrul următor. O livrare poate fi amânată, o consultație poate fi reprogramată, iar o fabrică poate adăuga un schimb. Totuși, greviștii pot pierde plata pentru ziua respectivă, statul poate rata încasări fiscale, iar un zbor anulat sau o cameră de hotel rămasă liberă poate însemna venituri pierdute definitiv.

Efectele se acumulează când grevele se repetă. Belgia a pierdut peste 1,35 milioane de zile de muncă în 2025, echivalentul a 313 zile la mia de angajați, depășind recordul din 1993. În același an, în Țările de Jos s-au pierdut aproape 60 000 de zile de muncă în urma a 23 de greve, iar în Germania, aproximativ 645 000. Datele preliminare ale Institutului Sindical European sugerează că 2025 a fost anul cu cea mai intensă activitate grevistă din UE de după 1991.