Vești deloc îmbucurătoare pentru producătorii de mere – noul sezon va fi complicat. Previziunile specialiștilor

11 Aug. 2021, 11:24
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Aug. 2021, 11:24 // Actual //  MD Bani

Sezonul mărului în Moldova abia începe, iar pomicultorii spun că încă nu există deloc cerere pentru mere. Potrivit analiștilor, acesta este doar începutul, iar producătorii de mere pot să se aștepte la un scenariu și mai rău, scrie eastfruit.

East Fruit amintește și despre situația anului 2020, când producătorii de mere nu au putu vinde recolta. Cu toate acestea, acum situația s-a înrăutățit și mai mult. Pe piață au apărut mere din recolta nouă, dar nu există cerere chiar și la un preț minim.

Piața moldovenească este foarte mică, iar Rusia – acolo unde se exportă majoritatea merelor din Moldova, majorează tot mai multă producția proprie an de an. Astfel, cererea de mere moldovenești este în continuă scădere.

Nici intermediarii nu cumpără mai mult de două tone de mere la moment. Iar prețul oferit de fabricile de procesare este de 1,2 lei pentru un kilogram.

Potrivit EastFruit, nici pe un astfel de preț nu trebuie de mizat, pentru că, pe măsura începerii recoltării soiurilor târzii de mere, oferta pe piață va crește foarte mult.

Totodată, o roadă record de mere se așteaptă în acest an în mai multe țări concomitent, inclusiv în Rusia, Ucraina și Serbia.

În Moldova, aceasta, de asemenea ar putea crește brusc. În același timp, chiar și în septembrie, pe piața europeană se vor vinde mere încă din recolta anului 2020, deoarece stocurile din Polonia, Italia și alte țări din regiune sunt încă mari, iar cererea este extrem de scăzută.

În ţara noastră sunt 52 de mii de hectare de livezi cu mere, iar recolta anuală este de aproximativ 500 de mii de tone de fructe. Cu toate acestea, Moldova cultivă în principal soiuri care se vând greu, spre deosebire de Ucraina și Serbia, care au diversificat și modernizat semnificativ producția, dar și depozitarea și prelucrarea acesteia. Prin urmare, noul sezon va fi cu siguranță complicat pentru producătorii de mere din Moldova.

06 Nov. 2026, 15:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 15:05 // Actual //  Grîu Tatiana

Circa 175 de benzinării, adică peste un sfert din totalul stațiilor de alimentare din Republica Moldova, pot continua să vândă carburanți în timp ce își înlocuiesc sistemele de măsurare ale căror certificate au fost retrase. Operatorii au la dispoziție cel mult 20 de zile calendaristice de la depunerea planului de înlocuire. Dacă nu respectă termenul, activitatea stațiilor va fi suspendată până la remedierea neregulilor, potrivit comunicatului autorităților.

Comisia Națională de Management al Crizelor a luat această decizie, după ce inspectorii au descoperit sisteme neconforme, care pot indica greșit cantitatea de carburant livrată. Certificatele acestor echipamente au fost retrase, iar utilizarea lor a fost interzisă. Potrivit autorităților, măsura de retragere a certificatelor a fost confirmată în instanță, inclusiv de Curtea de Apel, pe 7 octombrie 2026.

Comisia a permis folosirea temporară a echipamentelor aflate în exploatare la 21 octombrie, dacă acestea au un buletin de verificare metrologică valabil, emis de un laborator acreditat. În cel mult 10 zile calendaristice de la publicarea deciziei, sistemele trebuie să treacă o verificare suplimentară, care va include controlul sigiliilor și al software-ului. Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor va opri echipamentele care nu îndeplinesc aceste condiții. Decizia-nr-11.pdf

Fiecare operator trebuie să publice pe site-ul propriu lista benzinăriilor care folosesc echipamente cu certificate retrase și să transmită Inspectoratului, în cel mult cinci zile calendaristice, lista stațiilor și a sistemelor respective. În cel mult cinci zile calendaristice de la adoptarea deciziei, companiile trebuie să depună și planul de înlocuire, cu termene pentru fiecare stație.

Autoritățile spun că măsurile de constrângere îi vizează pe operatori, iar prețurile maxime la carburanți rămân plafonate potrivit mecanismului în vigoare. Companiile sunt obligate să remedieze urgent neregulile și să instaleze echipamente autorizate și verificate, astfel încât consumatorii să primească exact cantitatea de carburant pentru care plătesc.

Soluția temporară a fost adoptată pentru a evita închiderea simultană a stațiilor, care ar putea afecta aprovizionarea populației și a companiilor, dar și alimentarea ambulanțelor, a mașinilor de poliție și a altor servicii publice. Hotărârile judecătorești își păstrează efectele, iar operatorii răspund în continuare pentru neregulile constatate.