(VIDEO) 10 LEI// Alla Tcaciuc, hair stylist: Clienții nu sunt doar o sursă de venit. Ei mă inspiră

22 Feb. 2022, 17:48
 // Categoria: Interviu // Autor:  MD Bani
22 Feb. 2022, 17:48 // Interviu //  MD Bani

Pentru unii, lucrul unui hair stylist se limitează doar la monotonie, clienți nemulțumiți și imposibilitatea de fi creativ. Alla Tcaciuc, însă, ne demonstrează contrariul. Participând activ la concursurile naționale și internaționale, implicându-se în sesiuni foto, show-uri și alte activități ea ne arată partea frumoasă a acestei meserii. A devenit hair stylist dintr-o întâmplare, iar acum este îndrăgostită la nebunie de ceea ce face. Mai multe despre Alla am aflat în cadrul emisiunii „10 LEI” realizată de Bani.md în colaborare cu RLIVE TV.

Alla Tcaciuc se inspiră din natură, dar și de la clienți. Pentru ea, tot ce ne înconjoară este o sursă de creativitate și inspirație.

„Inspirația este în primul rând profesia mea – culoarea și toate culorile te inspiră. Creativitatea vine de la tot ce ne înconjoară, începând de la natură până la modelele care vin la tine în fotoliu.”

Fiind foarte activă, Alla se implică în concursuri naționale și internaționale organizate pentru hair stiliști. Ea se poate mândri cu trofeele pe care le-a adunat până acum. Printre cele mai importante rezultate ale sale se numără marele trofeu obținut recent la concursul internațional Alternative Hair Show, despre care spune că este un concurs de talia Eurovisionului în lumea hair stiliștilor.

„Să lucrez cu culoarea este ceea ce mă face împlinită. Pentru mine concursurile sunt o metodă de a face sport creativ. Îmi place să încerc ceva nou, să experimentez și mă bucur să am clienți care îmi oferă posibilitatea să fac experimente.”

Munca sa de hair stylist presupune și o interacțiune permanentă cu fotografii. Cel mai des Alla Tcaciuc colaborează cu fotograful din Republica Moldova, Nathaniel Kowalsky. Pentru ea nu sunt importante investițiile pe care le face în sesiunile foto, modele și machiaj, rezultatul este cel care o mulțumește și o încurajează să devină mai bună în ceea ce face.

„Omul acesta mă inspiră. Îmi place cum pozează, cum lucrează cu modelele. Cu el poți să uiți că lucrezi la proiectul tău.”

Pe parcursul carierei sale, Alla Tcaciuc s-a manifestat în mai multe domenii de activitate. A absolvit studii muzicale, a lucrat în jurnalism și a fost profesoară de hair styling. De asemenea, în perioada studenției lucra la brutărie pentru a-și îndeplini „poftele studențești”. Sora sa mai mică a fost cea care i-a sugerat să devină hair stylist, în același timp, și alți membri ai familiei ei activează în acest domeniu.

Timp de 10 ani a fost profesoară de hair styling, perioadă în care s-a dezvoltat foarte mult pe plan profesional.

„Experiența a fost pentru creștere. Faptul că ești profesor te organizează foarte mult. Cred că succesele pe care le am în prezent sunt datorită anilor în care am fost profesoară. Când predai te administrezi foarte mult, te organizezi. A fost o experiență care m-a organizat și m-a ajutat să cresc.”

Am discutat cu Alla și despre cele mai întâlnite greșeli pe care le fac femeile în îngrijirea părului. Potrivit ei, femeile care adoră părul lung nu-i acordă atenția necesară. De asemenea, am întrebat-o și despre instrumentele pentru îngrijirea părului și anume despre foehnul Dyson pe care femeile l-au îndrăgit atât de mult.

„Dacă vrei păr lung nu înseamnă că trebuie să ignori să-l tai, să-l revigorezi și să nu ai grijă de el, Nu poți să-l lași pur și simplu să crească.”

Pentru ea, clienții nu sunt doar o sursă de venit, ei sunt cei care o inspiră, îi oferă posibilitatea să experimenteze. De asemenea, sunt o gamă largă de emoții. În mare parte, comunicarea cu clienții are loc în mediul online și anume rețelele de socializare.

Pe viitor, Alla planifică să se implice în continuare la concursuri. De asemenea, și-ar dori o echipă și propriul salon.

05 Sept. 2026, 10:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2026, 10:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.