(VIDEO) Acțiuni și soluții pentru dezvoltarea antreprenoriatului în perioada 2022-2026: Programul prezentat de ME

03 Aug. 2022, 13:04
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Aug. 2022, 13:04 // Actual //  MD Bani

Ministerul Economiei a prezentat Programul Național de Promovare a Antreprenoriatului și Creșterea Competitivității pentru 2022-2026. Programul conține acțiuni și soluții pentru dezvoltarea antreprenoriatului din Republica Moldova și crearea unui spațiu antreprenorial mai incluziv, cu acțiuni specifice de abilitare a femeilor, tinerilor și antreprenorilor migranți.

Documentul prevede măsuri de sporire a educației și culturii antreprenoriale, dezvoltarea funcțiilor de mentorat și ghidare în afaceri, investirea remitențelor în economie pentru a reduce fenomenul migraționist, ecologizarea, digitalizarea afacerilor și promovarea internaționalizării întreprinderilor mici și mijlocii.

De asemenea, programul vine cu soluții pentru cele mai stringente provocări cu care se confruntă antreprenorii : cultură antreprenorială scăzută și lipsa competențelor relevante, cerute de o economie modernă; cadrul de reglementare incomplet; acces limitat la resurse financiare, cu costuri de tranzacție reduse și cerințe rezonabile de garanții; dificultăți în accesare și concurența pe piețele interne, regionale, ale UE și internaționale.

„Dialogul cu întreprinderile mici și mijlocii este un obiectiv fundamental al Ministerului Economiei. De aceea, este nevoie de un program de dezvoltare a antreprenoriatului pentru următorii ani, aliniat cerințelor și necesităților reale ale mediului de afaceri. Avem multe provocări în economia națională, generate de crizele actuale, care au scos la iveală și o serie de probleme structurale, cum ar fi cadrul regulator dificil, cerințele tehnice, fiscale etc. Toate acestea trebuie soluționate pe rând, pentru ca cei care doresc să inițieze o afacere să o poată face ușor. Ministerul Economiei este deschis și gata să evalueze politicile și reglementările, pentru a identifica barierele care împiedică dezvoltarea businessului, iar agenții economici sânt îndemnați să comunice despre problemele pe care le întâlnesc”, a menționat ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.

Programul Național pentru Promovarea Antreprenoriatului și Creșterea Competitivității pentru anii 2022-2026 este elaborat cu susținerea echipei proiectului UE, care acordă suport autorităților în elaborarea documentului.

Pentru a fi implementat, programul dat urmează să fie avizat și consultat public.

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.