VIDEO Apel unic la vaccinare către cetățeni din partea Ambasadorilor UE în Moldova: „Împreună putem învinge pandemia”

10 Dec. 2021, 14:15
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
10 Dec. 2021, 14:15 // Actual //  MD Bani

În contextul situației pandemice, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova și Ambasadorii Statelor Membre ale UE vin cu un apel către cetățeni, să se vaccineze împotriva COVID-19 și să respecte măsurile de sănătate publică. Reprezentanții misiunilor diplomatice reconfirmă sprijinul Echipei Europa pentru Republica Moldova pentru toată perioada pandemiei și continuă să rămână aproape de cetățeni prin intermediul suportului oferit, inclusiv cel pe termen lung pentru redresarea economiei și a țării în general.

„Noi, Echipa Europa, vom continua să oferim sprijin cetățenilor acestei țări și sistemului de sănătate în lupta împotriva COVID-19. Pandemia nu s-a terminat! Trebuie să rămânem vigilenți și astfel facem un apel către toți să se vaccineze. Împreună putem învinge pandemia: Rămânem împreună mai puternici!”, Jānis MAŽEIKS, Ambasadorul UE în Republica Moldova.

Mesajul Ambasadorului Uniunii Europene a fost susținut de alți 16 Ambasadori ai statelor membre ale UE și de șeful Băncii Europene de Investiții (BEI). Toți au încurajat oamenii să continue să fie vigilenți și să respecte măsurile de protecție: să poarte măști, să păstreze distanța fizică și să se vaccineze.

Inițiativa „ECHIPA EUROPA” reprezintă efortul comun al Uniunii Europene și al statelor membre ale UE în a oferi sprijin în contextul pandemiei COVID-19 ca și răspuns la nevoile majore ale țărilor partenere. Răspunsul Echipei Europei este unul global și se axează pe trei priorități:

  1. sprijin în cazurile de urgență;
  2. sprijin în domeniile de sănătate, de aprovizionare cu apă și sanitație, și sisteme de alimentare;
  3. sprijin pentru redresarea socio-economică pentru țările partenere ca acestea să își revină și să se concentreze pe o redresare durabilă, ecologică și digitală.

În Republica Moldova, Echipa Europa a oferit sprijin colosal pentru țară și cetățenii ei în timpul pandemiei COVID-19, pentru a depăși impactul care l-a avut asupra vieții oamenilor și asupra economiei țării. Pentru următorii trei ani, Uniunea Europeană a anunțat pentru Republica Moldova un Plan de redresare economică în valoare de 600 de milioane de euro, pentru a promova investițiile și a sprijini redresarea cetățenilor afectați de pandemia COVID-19.

Planul de redresare face parte din inițiativa Echipa Europa și se va concentra pe cinci piloni cheie:

  1. asistență pentru îmbunătățirea managementului finanțelor publice și a guvernanței economice;
  2. sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM) pentru a le ajuta pe acestea să exporte produsele în UE și să devină mai competitive pe piață prin creșterea capacităților digitale și ecologice;
  3. investiții în conexiunile rutieră și feroviară;
  4. eficiența energetică pentru reducerea emisiilor;
  5. crearea locurilor de muncă.

Amintim că, Republica Moldova a fost prima țară europeană care a beneficiat de mecanismul COVAX și de Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. În ansamblu, UE a sprijinit livrarea a peste un milion de doze de vaccinuri pentru cetățenii din Republica Moldova prin mecanismul COVAX sau prin donațiile făcute de către statele membre ale UE în cadrul mecanismului de partajare a vaccinurilor. De asemenea, statele membre ale UE au furnizat bilateral, sau prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE, echipament medical esențial pentru salvarea vieților și alte consumabile. Valoarea totală a sprijinului oferit de statele membre ale UE este de peste 20 de milioane Euro.

ACEST MATERIAL ESTE PRODUS ÎN CADRUL PROIECTULUI „COMUNICARE STRATEGICĂ ȘI SUPORT PENTRU MASS-MEDIA DIN REPUBLICA MOLDOVA”, FINANȚAT DE UNIUNEA EUROPEANĂ.

Realitatea Live

06 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
06 Ian. 2026, 16:53 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Obligațiuni ale Telegram în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari au fost înghețate în Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei de Uniunea Europeană, Statele Unite și Marea Britanie, scoțând la iveală expunerea financiară semnificativă a aplicației de mesagerie față de capitalul rusesc, în pofida eforturilor fondatorului Pavel Durov de a se distanța public de țara sa natală. Informația este relatată de Financial Times.

În ultimii ani, Telegram a apelat intens la finanțare prin obligațiuni, inclusiv printr-o emisiune majoră de 1,7 miliarde de dolari lansată în mai 2025, destinată rambursării unor datorii mai vechi. Potrivit unor surse apropiate discuțiilor cu investitorii, compania a reușit să răscumpere cea mai mare parte a obligațiunilor care ajungeau la scadență în 2026. Cu toate acestea, aproximativ 500 de milioane de dolari rămân blocați în Depozitarul Național de Decontare al Rusiei, ca efect direct al sancțiunilor occidentale introduse după invazia Ucrainei din 2022.

Situația complică semnificativ procesul de rambursare a datoriilor și evidențiază legăturile financiare persistente ale Telegram cu investitori ruși. Compania a informat deținătorii de obligațiuni că intenționează să ramburseze datoria înghețată la scadență, însă transferul efectiv al fondurilor către investitorii din Rusia va depinde de deciziile agentului de plată și ale depozitarului. Telegram a refuzat să ofere un comentariu oficial pe marginea acestor informații.

Contextul este unul sensibil și din perspectiva planurilor de viitor ale companiei. Pavel Durov analizează de mai mult timp posibilitatea unei listări la bursă (IPO), plan care a fost însă amânat, inclusiv din cauza unor proceduri judiciare aflate în desfășurare în Franța.

Spre deosebire de giganți precum Meta sau X, Telegram operează cu mai puțin de 100 de angajați permanenți, dar a început recent să genereze venituri consistente din publicitate și abonamente, pe fondul unei baze de peste un miliard de utilizatori. Potrivit unor raportări financiare semestriale, la 30 iunie compania dispunea de 910 milioane de dolari în numerar și echivalente de numerar, față de doar 142 de milioane de dolari cu un an înainte.