(VIDEO) Averea lui DODON – verificată de ANI! Anunț făcut chiar de Rodica Antoci

17 Aug. 2021, 11:58
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Aug. 2021, 11:58 // Actual //  MD Bani

Fostul președinte al țării, Igor Dodon este cercetat de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) privind controlul averilor. Despre aceasta a confirmat președinta ANI, Rodica Antoci, într-un interviu pentru Anticoruptie.md.

Deși nu a dat mai multe detalii cu privire la controlul demarat în cazul fostului președinte, șefa ANI recunoaște că este nevoie de curaj din partea inspectorilor de integritate pentru a investiga demnitarii cu poziții influente în cadrul instituțiilor de stat.

În cazul fostului șef de stat Igor Dodon, ANI s-a autosesizat din oficiu, în baza investigațiilor jurnalistice, dar și în baza a mai multor sesizări oficiale parvenite la autoritate. Toate au fost direcționate, în mod aleatoriu, către un inspector de integritate, afirmă Antoci.

„N-o să intru în detalii, pentru că este o procedură de control acum la autoritate în derulare, pentru a nu admite careva imixtiuni sau influențe asupra inspectorului care examinează cazul. Tot ce a fost în presă, în investigațiile jurnalistice, poze, documente au fost transmise către inspectorul de integritate pentru a fi examinate și a se expune. Sper că identificăm mijloacele esențiale pentru a proba și a demonstra aceste probe”, a declarat Rodica Antoci.

Șefa ANI mai spune că în cazul lui Igor Dodon ar fi trebuit să demareze controale și alte instituții abilitate, întrucât el este funcționar public de mai mult de zece ani.

„Subiectul dat al declarării nu este un subiect de patru ani cât a deținut mandatul de președinte de țară, dar este un subiect, un funcționar, care din 2000 a deținut funcții publice în Republica Moldova și urma să fie examinat și în acea perioadă de acele instituții publice abilitate, competente, care au asemenea atribuții de control. Sper sa avem un rezultat în curând de la inspectorul de integrate și ei să facă dovada tuturor mijloacelor probante, diligență și curajul necesar”, a declarat Rodica Antoci.

Mai multe detalii la subiectul dat găsiți AICI.

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!