(VIDEO) „Cabana” de 40 de metri pătrați care costă doar 50.000 de dolari în care locuiște Elon Musk. Cum arată

25 Iun. 2021, 12:22
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
25 Iun. 2021, 12:22 // Au Bani //  MD Bani

Elon Musk și-a vândut toate casele în valoare de milioane de dolari pe care le deținea și s-a mutat în Texas. Acolo, controversatul miliardar locuiește în „curtea” companiei SpaceX, la care este acționar principal.

De la sfârșitul lui 2020, Musk locuiește într-o casă de mici dimensiuni, prefabricată, care costă doar 50.000 de dolari în varianta de bază. Căsuța construită de firma Boxabl, este o casită cu o suprafață de aproape 40 de metri pătrați. Aceasta a fost prezentată de firmă într-un clip video publicat pe YouTube. Boxabl nu a spus cui îi aparține, dar acest lucru a devenit evident.

În spaniolă casită înseamnă „cabană” și este o căsuță care să găsește, deseori, în curtea unei construcții mai mari. Interiorul acesteia este, de obicei, deschis și combină dormitorul cu livingul și bucătăria. Baia se află într-o încăpere separată.

Casita lui Elon Musk este solidă și ușor de mutat

Căsuța construită de Boxabl este pliabilă și poate fi instalată și mutată rapid. La exterior este realizată din panouri de ciment și are cadru din oțel.

Casita este suficient de ușoară pentru a fi remorcată de un vehicul precum un Tesla Model X. Clienții pot personaliza locuințele. Musk locuiește, se pare, într-un model de bază.

Boxabl are planuri mari de viitor. Compania a prezentat un concept de Casita care poate fi instalat pe planeta Marte, pe care Elon Musk dorește să construiască o colonie umană.

Musk are o familie mare, care nu locuiește, însă, cu el pe terenul Space X. Șeful Tesla are șase copii.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.