(VIDEO) În comuna Vărzărești se produce energie regenerabilă: ne-am propus să dezvoltăm acest domeniu

29 Dec. 2021, 12:04
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
29 Dec. 2021, 12:04 // Slider //  MD Bani

În Republica Moldova există un potențial eolian sporit, astfel că, încă din timpuri străvechi aici au fost instalate mori de vânt care au asigurat băștinașii cu surse de energie și au fost utilizate pentru măcinarea grânelor sau alte activități. Sigur că acest potențial este necesar și impetuos necesar de dezvoltat acum, în condițiile în care Republica Moldova nu dispune de suficiente resurse de energie electrică alternativă. Cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE), Corneliu Mârza din comuna Vărzărești, raionul Nisporeni a reușit să instaleze turbine eoliene pentru producerea energiei regenerabile.

„Acele surse inepuizabile sunt necesar să fie utilizate eficient, de aceea, noi ne-am propus să dezvoltăm acest domeniu prin instalarea turbinelor eoliene în zonele cu potențial eolian sporit ale Republicii Moldova. Astfel că, și în zona de centru și în zona de nord au fost dezvoltate mai multe proiecte, astfel ca până în prezent să avem instalate peste 40 de turbine eoliene cu un potențial mare de peste 50 de MW de energie verde, de energie curată. Această energie este una prietenoasă mediului. Energia eoliană pe care noi o producem este comercializată la tariful de aproximativ 95 de bani per kW. De asemenea, este important de menționat că pentru obținerea energiei din surse eoliene sunt necesare suprafețe mici de terenuri, astfel ca pe unitatea de suprafață să se producă cantități mari de energie electrică.”, a menționat, Corneliu Mârza, proprietarul turbinelor de energie eoliană.

Valoarea estimată a investițiilor în cazul unei unități de producere este aproximativ 9 milioane de lei per unitate. Marea majoritate a energiei electrice generate de către sursele alternative de energie eoliană este vărsată în rețeaua națională și comercializată. Conform ultimelor cercetări științifice s-a stabilit că turbinele eoliene pot funcționa fără impact negativ asupra mediului înconjurător și sănătății populației cu respectarea tuturor exigențelor.

AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Realitatea Live

06 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
06 Ian. 2026, 16:53 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Obligațiuni ale Telegram în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari au fost înghețate în Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei de Uniunea Europeană, Statele Unite și Marea Britanie, scoțând la iveală expunerea financiară semnificativă a aplicației de mesagerie față de capitalul rusesc, în pofida eforturilor fondatorului Pavel Durov de a se distanța public de țara sa natală. Informația este relatată de Financial Times.

În ultimii ani, Telegram a apelat intens la finanțare prin obligațiuni, inclusiv printr-o emisiune majoră de 1,7 miliarde de dolari lansată în mai 2025, destinată rambursării unor datorii mai vechi. Potrivit unor surse apropiate discuțiilor cu investitorii, compania a reușit să răscumpere cea mai mare parte a obligațiunilor care ajungeau la scadență în 2026. Cu toate acestea, aproximativ 500 de milioane de dolari rămân blocați în Depozitarul Național de Decontare al Rusiei, ca efect direct al sancțiunilor occidentale introduse după invazia Ucrainei din 2022.

Situația complică semnificativ procesul de rambursare a datoriilor și evidențiază legăturile financiare persistente ale Telegram cu investitori ruși. Compania a informat deținătorii de obligațiuni că intenționează să ramburseze datoria înghețată la scadență, însă transferul efectiv al fondurilor către investitorii din Rusia va depinde de deciziile agentului de plată și ale depozitarului. Telegram a refuzat să ofere un comentariu oficial pe marginea acestor informații.

Contextul este unul sensibil și din perspectiva planurilor de viitor ale companiei. Pavel Durov analizează de mai mult timp posibilitatea unei listări la bursă (IPO), plan care a fost însă amânat, inclusiv din cauza unor proceduri judiciare aflate în desfășurare în Franța.

Spre deosebire de giganți precum Meta sau X, Telegram operează cu mai puțin de 100 de angajați permanenți, dar a început recent să genereze venituri consistente din publicitate și abonamente, pe fondul unei baze de peste un miliard de utilizatori. Potrivit unor raportări financiare semestriale, la 30 iunie compania dispunea de 910 milioane de dolari în numerar și echivalente de numerar, față de doar 142 de milioane de dolari cu un an înainte.