VIDEO Interviu cu detalii exclusive. Bunuri în valoare de șase miliarde lei, sechestrate în dosarul fraudei bancare

31 Ian. 2023, 09:00
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
31 Ian. 2023, 09:00 // Actual //  MD Bani

În procesul de recuperare a bunurilor infracționale, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) colaborează cu mai multe instituții, printre care este și Procuratura Anticorupție. De exemplu, cele două instituții conlucrează în dosarul furtului bancar, al cărui valoare a bunurilor sechestrate se ridică la șase miliarde de lei. În cadrul unui interviu exclusiv, Pavel Calpajiu, șeful Direcției Evaluare, Administrare și Valorificare a Bunurilor Indisponibilizate din cadrul ARBI și procurorul anticorupție Octavian Iachimovschi au oferit mai multe detalii despre activitatea pe care o desfășoară.

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale poate efectua investigații doar la solicitarea organelor de urmărire penală. Procuratura Anticorupție este unul dintre principalele organe de urmărire penală, care transmit delegații către ARBI pentru a efectua investigații financiare paralele. Pe dosarul fraudei bancare aceste 2 instituții colaborează în procesul de identificare a bunurilor, indisponibilizare și administrarea lor.

„Întreaga fraudă bancară s-a realizat pe parcursul mai multor ani. Prejudiciul total calculat este de peste 13 miliarde de lei. Am reușit să aplicăm sechestre pe circa 48% din prejudiciul identificat, ceea ce ar constitui circa 6.4 miliarde lei…Aici calculăm bunuri, atât pe cauze penale care sunt în instanța de judecată, pe dosare asupra cărora instanțele s-au expus anterior, cât și pe bunuri pe care le-am identificat pe parcursul urmăririi penale și asupra cărora sunt aplicate sechestre, la faza urmăririi penale”, a declarat Octavian Iachimovschi.

Colaborarea dintre cele două instituții nu se încheie la această etapă. Procuratura Anticorupție furnizează ARBI-ului, continuu, informații care contribuie la identificarea mai rapidă a bunurilor obținute ilegal.

„În acest dosar al fraudei bancare, dacă ar fi să vorbim la modul practic, în acest moment, avem o hotărâre irevocabilă a instanței de judecată în privința unui fost demnitar public, din contul căruia au fost încasate la bugetul de stat câteva milioane de lei. De asemenea, sunt câteva cauze pe rol, valoarea totală a bunurilor sechestrate în aceste cazuri fiind de circa un miliard de lei. Așteptăm deciziile de confiscare din partea instanței de judecată, în temeiul cărora se va trece deja la vânzarea bunurilor confiscate și, respectiv, la încasarea banilor către bugetul de stat”, a declarat Pavel Calpajiu.

Pentru a efectua investigațiile financiare paralele și a identifica bunurile infracționale, ARBI folosește mai multe surse de informare, atât informațiile acumulate în cadrul investigațiilor speciale, baze de date, precum și investigațiile jurnalistice sau rețelele de socializare.Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale este o subdiviziune autonomă specializată în cadrul Centrului Național Anticorupție. ARBI a fost fondată în 2017, are scopul de a efectua investigații financiare paralele, precum și indisponibilizarea bunurilor infracționale. În cei cinci ani de activitate, ARBI a reușit să identifice și să indisponibilizeze, în țară și peste hotare, bunuri și active în valoare de peste 6 miliarde de lei.

Acest material a fost realizat cu suportul Fundației Soros Moldova, în parteneriat cu Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, subdiviziune autonomă în cadrul CNA. Fundația nu influențează politica editorială a Grupului de Presă Realitatea.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 10:42
 // Categoria: Uncategorized // Autor:  Grîu Tatiana
05 Mart. 2026, 10:42 // Uncategorized //  Grîu Tatiana

Lucrările la linia electrică Vulcănești–Chișinău și la stațiile electrice aferente au fost inspectate de o delegație a Directoratului General pentru Extindere și Vecinătate Estică al Comisiei Europene (DG ENEST), aflată la Chișinău pentru a evalua progresele în implementarea Agendei de Reforme, parte a Planului de Creștere pentru Republica Moldova. 

În cadrul deplasării, oficialii s-au documentat despre stadiul actual al construcției, termenul de finalizare a lucrărilor și planurile de dezvoltare a infrastructurii de transport al energiei electrice. Linia electrică propriu-zisă a fost finalizată în noiembrie 2025 și a fost testată în luna ianuarie 2026, iar în prezent continuă lucrările la stațiile electrice Chișinău și Vulcănești.

La stația electrică Chișinău au fost deja instalate echipamentele principale, iar în prezent sunt efectuate lucrări de pregătire pentru montarea containerului destinat echipamentelor de protecție. La stația Vulcănești au fost instalate separatoarele și întrerupătoarele, în timp ce transformatoarele de măsură urmează să fie livrate și montate în perioada următoare.

Discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene au vizat și implementarea Planului de creștere economică a Republicii Moldova, finanțat de Uniunea Europeană cu 1,9 miliarde de euro, în special acțiunile din domeniul energetic. Printre acestea se numără construcția liniei Vulcănești–Chișinău, liberalizarea pieței gazelor naturale și programele de eficiență energetică.

Linia Vulcănești–Chișinău are o lungime de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane și va avea o capacitate de transport de până la 630 MVA, echivalentul a peste 50% din consumul de energie al țării în perioadele de vârf. Costul total al proiectului este estimat la circa 61 de milioane de euro. Anterior, ministrul Energiei Dorin Junghietu a precizat că investiția în linia Vulcănești–Chișinău va fi inclusă treptat în tarif, fără a genera o scumpire imediată a facturilor. Potrivit acestuia, impactul estimat este de aproximativ 5% și reflectă exclusiv costul investiției în infrastructura energetică.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!