VIDEO Moldovenii au poftă de vinuri selecte și must! Record de 1000 de degustări pe oră la Festivalul din PMAN

05 Oct. 2024, 15:28
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Oct. 2024, 15:28 // Actual //  MD Bani

Sâmbătă, de la 11:00 până la 14:00, s-au vândut 3500 de carnete ale degustătorului la Ziua Națională a Vinului. Precizarea a fost făcută în cadrul emisiunii „Consens Național” cu Vitalie Dogaru, difuzată din Piața Marii Adunări Naționale, de către șeful Oficiului Național al Viei și Vinului, Ștefan Iamandi.

Potrivit lui, numărul de turiști care au venit la eveniment este impresionant. În același timp, oficialul a precizat că în acest an, timp de trei ore, s-au vândut la fel de multe degustări cât anul trecut timp de o zi.

„La ora 11:00 a fost deschiderea oficială. Avem 3500 de degustări achiziționate, ceea e înseamnă că în fiecare oră sunt 100-1200 de degustări. Este un record. Anul trecut, într-o zi am avut vândut 3500”, a punctat Iamandi.

Șeful Oficiului Național al Viei și Vinului a mai relatat că, în acest an, carnetul degustătorului poate fi utilizat pentru prima dată în format digital, prin intermediul unui cod QR, iar inovația oferă date la minut despre numărul vizitatorilor care participă la degustare.

Ziua Națională a Vinului are loc tradițional, în Republica Moldova, în primul weekend din octombrie. Timp de două zile, în Piața Marii Adunări Naționale, producătorii își prezintă băuturile noi sau emblematice. În acest an, în centrul Capitalei și-au scos vinurile la tarabe peste 100 de vinificatori.

 

Realitatea Live

25 Feb. 2026, 10:34
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Feb. 2026, 10:34 // Actual //  MD Bani

Chișinău, 28 februarie 2026 – Romanian Real Estate FORUM, cel mai mare eveniment dedicat pieței imobiliare din România, ajunge pentru prima dată la Chișinău, aducând pe aceeași scenă dezvoltatori, arhitecți, experți imobiliari și brokeri de top, într-un format axat pe analiză de piață, dialog strategic și oportunități de investiții, completat de sesiuni interactive.

Temele abordate în cadrul Romanian Real Estate FORUM

În cadrul evenimentului vor fi analizate:

  • evoluția și perspectivele pieței imobiliare din România în 2026;
  • prezentarea celor mai noi proiecte aflate în faza de presale, din zona de nord a Bucureștiului;
  • etapele și logistica achiziției imobiliare în România, cu accent pe procesele notariale, aspectele juridice, modificările legislative, aplicarea Legii Nordis și regimul TVA;
  • metode noi de finanțare, soluții oferite de instituțiile financiare din Chișinău;
  • soluții complete de mobilare „la cheie” pentru apartamente.

Romanian Real Estate FORUM își propune să creeze o legătură solidă între piețele imobiliare din România și Republica Moldova, deschizând noi perspective de colaborare și investiții transfrontaliere.

Acces direct la nordul Bucureștiului, printr-un parteneriat strategic

Prin intermediul Proimobil și North Bucharest Investments, două companii aflate sub aceeași viziune strategică, investitorii beneficiază de acces direct la piața imobiliară din nordul Bucureștiului – cea mai dinamică și valoroasă zonă a Capitalei.

Abordarea integrată acoperă toate etapele investiției, de la consultanță imobiliară specializată și selecția riguroasă a proiectelor, până la soluții moderne de finanțare, adaptate atât investitorilor locali, cât și celor din Republica Moldova. Portofoliul actual depășește 70 de proiecte imobiliare cu potențial ridicat, atent poziționate în zone cu cerere constantă și perspective clare de apreciere.

Astăzi, cu un avans de pornire de aproximativ 15%, în funcție de tipul activului și strategia aleasă, investițiile pot genera randamente totale estimate între 12% și 20%, într-un cadru bine fundamentat și predictibil.

Detalii eveniment

Locație: Digital Park, Chișinău, str. Mihai Viteazul 15

Data: 28 februarie 2026

Ora: 10:00

Rezervări și informații: 060 222 394