VIDEO ”Nu te masturba, mergi la luptă în Wagner”. Cum arată reclama pentru recruți, postată de Prigojin

16 Mart. 2023, 05:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Mart. 2023, 05:17 // Actual //  bani.md

Pe popularul site pentru adulți PornHub, a apărut o reclamă a grupării de mercenari „Wagner”, finanțat de Evgheni Prigojin, prin care se încearcă atragerea de cetățeni care să meargă să lupte în Ucraina, după cum scrie canalul de Telegram rosZMI.

Videoclipul arată jumătate din chipul unei femei cu o acadea rotundă în gură, care începe să spună: „Suntem cea mai incredibilă armată privată din lume. Recrutăm luptători din toată Rusia. Nu te masturba, mergi la luptă în Wagner”.

Mai mult, la sfârșit apare și un număr de telefon rusesc, iar un corespondent rosZMI i-a contactat. El a fost întâmpinat de un operator cu voce de bărbat, cu fraza: „Compania militară privată Wagner, bună ziua”, care a confirmat implicarea organizației lui Prigojin în distribuirea acestui videoclip pe internet.

„Recent, Wagner a avut probleme cu reclamele pentru recrutarea de noi mercenari. Marile rețele de publicitate rusești refuză plasarea lor. După începutul conflictului cu Ministerul Apărării de la Mosocva, Prigojin s-a trezit și el lipsit de oportunitatea de a reînnoi rândurile PMC în colonii penitenciare”, se spune în postare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Aug. 2026, 12:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Aug. 2026, 12:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Consumul de energie electrică din Republica Moldova a crescut marți cu aproximativ 1 000 MWh față de ziua precedentă, în pofida apelurilor autorităților de a economisi curent în orele de vârf. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a explicat că valul de caniculă pune o presiune tot mai mare asupra sistemului energetic din întreaga regiune.

„Ieri am făcut un apel la solidaritate și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au redus consumul de energie electrică în orele de vârf. Fiecare gest a contat. Totuși, dacă privim întreaga zi, consumul total de energie electrică în Republica Moldova a fost cu circa 1 000 MWh mai mare decât în ziua precedentă. Canicula continuă să pună o presiune enormă pe întregul sistem energetic regional”, a declarat Junghietu.

Ministrul a explicat și de ce autoritățile nu pot spune încă de dimineață dacă Republica Moldova va avea sau nu un deficit de energie electrică în acea zi.

„Până în jurul orei 14:00 se încheie tranzacțiile pe piețele intrazilnice OPCOM și BRM. Abia după închiderea acestor piețe putem spune cu certitudine dacă întregul necesar de energie a fost acoperit sau dacă rămâne un deficit care trebuie gestionat prin mecanisme speciale de sistem”, a precizat oficialul.

Potrivit ministrului, Energocom acoperă o parte din necesarul de energie prin contracte încheiate din timp, iar diferențele dintre consumul estimat și cel real sunt procurate zilnic de pe piețele regionale.

În același timp, Dorin Junghietu a avertizat că prognozele meteo nu indică ploi importante în bazinul Dunării, iar debitele reduse continuă să afecteze producția de energie în regiune.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!