Producătorii autohtoni sunt invitați să participe la Expoziția Națională „Fabricat în Moldova” 2025

19 Nov. 2024, 13:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Nov. 2024, 13:46 // Actual //  bani.md

În cadrul unei conferințe de presă, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a lansat oficial Expoziția Națională „Fabricat în Moldova” 2025, ediția a XXII-a. Producătorii autohtoni sunt invitați să participe la cea mai așteptată expoziție națională, care se va desfășura în perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2025, la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo”.

„Fabricat în Moldova” a fost lansată în 2002, având menirea de a sprijini producătorii autohtoni și de a promova produsele fabricate în Republica Moldova. Evenimentul din 2025 continuă tradiția, reunind peste 350 de agenți economici din toate regiunile Republicii Moldova, alături de parteneri din România – țară invitată a acestei ediții, promovând astfel oportunități de colaborare pentru antreprenorii de pe ambele maluri ale Prutului.

„Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova rămâne un susținător activ al inițiativelor care promovează produsele fabricate în țara noastră. Expoziția “Fabricat în Moldova” reprezintă un punct de referință pentru consolidarea relațiilor de afaceri și crearea de noi oportunități pentru antreprenorii autohtoni, contribuind astfel la modernizarea sectorului IMM-urilor și la dezvoltarea durabilă a economiei naționale”, a declarat Sergiu Harea, președintele CCI a RM.

Expoziția se va desfășura în două pavilioane ale Centrului Internațional de Expoziții “Moldexpo” :

Pavilionul Central: produse agroalimentare și expoziții colective din raioanele Moldovei;

Pavilionul Nr.2: întreprinderi din sectorul industrial, textile, mobilă și alte bunuri de larg consum;

Zona exterioară: produse apicole, vinuri de casă, și produse artizanale.

În cadrul expoziției Fabricat în Moldova” 2025, participanții vor avea ocazia să ia parte la un program de afaceri și un program cultural, concepute pentru a valorifica oportunitățile economice și a celebra diversitatea culturală a Republicii Moldova.

Potrivit instituției camerale, programul de afaceri se va desfășura în primele trei zile ale expoziției și va reprezenta o platformă unică de colaborare între mediul de afaceri, instituțiile publice și organizațiile de suport pentru afaceri. Acesta are ca scop principal îmbunătățirea mediului de afaceri și a comerțului în Republica Moldova.

Activitățile includ workshop-uri interactive, seminare și prezentări tematice, dar și discuții despre prioritățile programelor investiționale.

Pe tot parcursul expoziției, vizitatorii vor avea ocazia să se bucure de evoluțiile artistice ale colectivelor din raioanele republicii. Ansambluri de cântece și dansuri din Chișinău, Criuleni și alte raioane vor oferi spectacole autentice, ilustrând bogăția tradițiilor moldovenești. Ambele programe sunt concepute pentru a crea o experiență completă, îmbinând oportunitățile de afaceri cu atmosfera vibrantă a culturii naționale.

Companiile interesate de participarea la expoziție, pot depune solicitările până pe 27 decembrie 2024, la Direcția Evenimente de Afaceri, Târguri și Expoziții a CCI a RM.

Persoane de contact: Viorica Cazacu, tel: 022 210 725, e-mail: viorica.cazacu@chamber.md, Tatiana Sainciuc e-mail: tatiana.sainciuc@chamber.md și Olga Grosu e-mail: olga.grosu@chamber.md.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.