Buget record pentru apărare în Rusia: cheltuielile sociale, tăiate drastic

01 Dec. 2024, 20:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Dec. 2024, 20:18 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat legea bugetului federal pentru perioada 2025–2027, care include o creștere semnificativă a cheltuielilor militare și o reducere a celor sociale, conform unui document publicat pe portalul actelor juridice.

În 2025, Rusia va aloca 13,49 trilioane de ruble pentru „apărarea națională”, un record istoric. Aceasta reprezintă o creștere de 25% față de 2024 și aproape o cvadruplare în comparație cu perioada premergătoare războiului din 2021. Cheltuielile militare vor constitui 32,5% din bugetul federal, cea mai mare pondere din perioada post-sovietică, și vor atinge 6,2% din PIB-ul țării, un nivel similar cu cel al unor state africane cu regimuri militare.

În paralel, cheltuielile pentru „politica socială”, care includ pensiile și ajutoarele sociale, vor scădea cu 16% în 2025, până la 6,49 trilioane de ruble, de la 7,73 trilioane în acest an. Deși sunt planificate creșteri moderate în 2026 și 2027, acestea nu vor reveni la nivelurile actuale.

Cheltuielile pentru sănătate vor crește ușor, de la 1,62 la 1,86 trilioane de ruble, însă finanțarea unor proiecte esențiale, cum ar fi combaterea cancerului și a bolilor cardiovasculare, va fi redusă semnificativ. Fondurile pentru educație vor rămâne aproape neschimbate, la aproximativ 1,57 trilioane de ruble. În schimb, finanțarea pentru mass-media de stat va crește cu 13%, atingând un nou record de 137,2 miliarde de ruble.

Deficitul bugetar este estimat să scadă de la 3,3 trilioane de ruble în acest an la 1,2 trilioane în 2025. Pentru a atinge acest obiectiv, guvernul va implementa o reformă fiscală majoră, introducând o scară progresivă a impozitului pe venit și majorând impozitul pe profitul companiilor, măsuri care ar trebui să genereze venituri suplimentare de 2,6 trilioane de ruble anual.

Economiștii avertizează că deprecierea rublei, care în noiembrie 2024 a atins niveluri record față de dolar și euro, este utilizată de guvern pentru a compensa deficitul prin conversia veniturilor valutare. Totuși, acest lucru ar putea alimenta inflația, complicând și mai mult situația economică a cetățenilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

31 Aug. 2026, 15:33
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
31 Aug. 2026, 15:33 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Italia își confirmă statutul de una dintre cele mai spectaculoase piețe imobiliare de lux din Europa, cu peste 150 de proprietăți evaluate la mai mult de 10 milioane de euro. În fruntea clasamentului se află o vilă de pe Coasta Amalfitană, scoasă la vânzare pentru 58 de milioane de euro, echivalentul a 0,33% din PIB-ul Republicii Moldova, care în 20205 a fost de 353, 5 miliar de lei.

Proprietatea este situată în Vietri sul Mare și impresionează prin dimensiuni: aproximativ 1.700 de metri pătrați, 48 de camere, 20 de băi și un teren terasat de circa 2.800 de metri pătrați.

Vila domină clasamentul celor mai scumpe locuințe scoase la vânzare în Italia și beneficiază de amplasarea într-una dintre cele mai exclusiviste și căutate zone de pe litoralul italian.

Pe locurile următoare se află un complex format din patru vile în Porto Cervo, celebra destinație de lux din Sardinia, precum și o proprietate din Capri evaluată la aproximativ 33 de milioane de euro.

Toscana este însă regiunea cu cea mai mare concentrare de proprietăți de ultra-lux din Italia, având cele mai multe locuințe evaluate la peste 10 milioane de euro.

Piața italiană a reședințelor de lux rămâne dominată de vile istorice, proprietăți cu vedere la mare și domenii amplasate în destinații consacrate precum Toscana, Capri, Sardinia și Coasta Amalfitană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!