„Gala Businessului Moldovenesc”! Vor fi premiați învingătorii concursului „Marca Comercială a anului”

10 Iun. 2021, 12:14
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
10 Iun. 2021, 12:14 // Actual //  MD Bani

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova organizează cel mai așteptat eveniment al societății economice autohtone „Gala Businessului Moldovenesc”. Evenimentul va avea loc la data de 25 iunie 2021, ora 17.00, la Capitoles Park, str. Melestiu,13a. La acest concurs vor fi premiați învingătorii concursurilor „Marca Comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității”.

Scopul evenimentului „Gala Businessului Moldovenesc” este de a susține și încuraja companiile care contribuie la prosperarea economiei autohtone prin implementarea standardelor internaționale de management al calității, oferind cele mai calitative branduri ale produselor și serviciilor.

Evenimentul se va desfășura într-un cerc restrâns, cu respectarea normelor epidemiologice. La edițiile anterioare evenimentul reunea peste 350 de invitați, printre care oficialități, membri ai guvernului, reprezentanți ai administrației locale, ambasadori aflați în misiune pe teritoriul RM și desigur instituțiile, companiile și organizațiile din țara noastră care ocupă un loc important în sfera de dezvoltare a economiei naționale.

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!