Maia Sandu, despre vizita lui Parlicov la Gazprom și cine se face vinovat de criza energetică

19 Dec. 2024, 11:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Dec. 2024, 11:25 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Gazprom nu își va respecta obligațiile contractuale și nu va furniza gaze naturale pentru malul stâng al Nistrului de la 1 ianuarie 2025. Potrivit acesteia, indiferent de soarta negocierilor dintre Ucraina și Rusia, există un contract direct între Moldovagaz și Gazprom, iar până în prezent, compania rusă nu a oferit un răspuns clar privind respectarea acestuia.

„Am fost la curent cu plecarea delegației și consider că a fost necesară, având în vedere că aveam un contract cu Gazprom. Era important să verificăm dacă Gazprom va onora obligațiile contractuale. Din păcate, nu am primit un răspuns clar și presupunem că nu vom primi gaze naturale de la 1 ianuarie”, a afirmat Maia Sandu.

De asemenea, președintele a criticat modul în care autoritățile au gestionat situația energetică, menționând că toți cei care au fost demiși din funcțiile lor au avut „partea lor de vină” în crearea crizei actuale. „Nimeni nu știe cum vor evolua prețurile, nici măcar pentru luna următoare. Toți au avut intenții bune, însă ceea ce s-a întâmplat este că au existat păreri contradictorii de expert, iar coordonarea a fost deficitară”, a declarat șeful statului.

În datat de 5 decembrie, premierul Dorin Recean l-a demis pe ministrul Energiei, Victor Parlicov, Sergiu Tofilat, membrul CO de la Moldovagaz și Victor Bînzari de la Energocom. Recean i-a acuzat că sunt responsabili de criza energetică în care s-a pomenit Republica Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.