MIA Plăți Instant vine mai aproape de oameni prin cod QR

11 Apr. 2025, 18:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Apr. 2025, 18:47 // Actual //  bani.md

Banca Națională a Moldovei promovează plățile digitale rapide și comode la Forumul Sindicatelor, unde peste 3.500 de persoane au testat plățile prin QR cod.

Inspirată de succesul internațional al plăților digitale din China și Brazilia, Banca Națională a Moldovei (BNM), în colaborare cu prestatorii de servicii de plată, a lansat recent opțiunea MIA Plăți Instant prin cod QR. Pentru a populariza acest nou mijloc de plată și a oferi publicului larg posibilitatea de a-l testa, echipa Fintech a BNM a participat la Forumul Sindicatelor, desfășurat pe 28 martie, la Arena Chișinău.

Evenimentul a reunit peste 3.500 de participanți, care au avut ocazia să experimenteze direct avantajele și comoditatea oferite de sistemul MIA.

Alexandra Sidorenco, șefa departamentului Fintech, Banca Națională a Moldovei, a declarat:

„Vreau să vă împărtășesc o noutate: pe lângă transferul prin număr de telefon, acum puteți face plăți și prin QR cod – fără să aveți niciun leu în numerar. Puteți achiziționa orice produs de la gheretele participante doar cu telefonul mobil. Cu fiecare cumpărătură făcută cu MIA, susțineți un proiect național. Este o mândrie să plătești cu MIA.”

Sute de persoane curioase au testat metoda de plată, fiind ghidate de reprezentanții BNM. Cu ajutorul telefonului mobil, aceștia au scanat codurile QR pentru a-și achita gustările în doar câteva secunde, fără a utiliza numerar sau card bancar. Mai mult, fiecare participant la plată a fost înscris automat într-o tombolă cu premii garantate oferite de MIA.

Plățile prin cod QR sunt disponibile în orice aplicație mobilă bancară care include funcția MIA Plăți Instant”. Acest sistem permite realizarea cumpărăturilor fără a fi nevoie de cash sau card la îndemână, doar printr-o simplă scanare a codului QR.

Dorina Miron, expert consultant Fintech la BNM, subliniază:

„MIA Plăți Instant este un sistem creat de Banca Națională – de oameni, pentru oameni, pentru orice situație din viața lor. Fie că vrei să transferi bani unui coleg sau să împarți nota cu prietenii după o seară la restaurant, MIA îți oferă soluții rapide și sigure.”

Pe lângă viteză, siguranță și simplitate, plățile prin cod QR reprezintă un pas important în digitalizarea sistemului financiar național. Evenimentul de la Arena Chișinău a demonstrat interesul tot mai mare al populației pentru acest tip de plată, iar organizatorii anunță cu optimism extinderea sa la scară națională.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.