Putin rămâne fără mere moldovenești! Exporturile spre CSI se prăbușesc cu 25%

12 Mai 2025, 17:40
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Mai 2025, 17:40 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova a exportat în luna aprilie 2025 circa 13,4 mii de tone de mere, potrivit datelor publicate de Asociația Moldova Fruct. Deși volumul exporturilor a fost mai mic comparativ cu luna anterioară, creșterea prețului mediu cu 21% a permis o majorare a încasărilor cu 8%, semn că merele moldovenești își consolidează poziția pe piețele externe, în special în Uniunea Europeană.

România rămâne cea mai importantă piață de desfacere pentru merele moldovenești, cu peste 21.000 de tone exportate de la începutul sezonului — echivalentul a 37% din totalul exporturilor, față de doar 19% în aceeași perioadă din 2024.

În Marea Britanie, volumul de mere exportate s-a dublat, crescând de la 160 de tone în 2024 la 340 de tone în 2025. Cea mai mare parte a livrărilor a fost destinată programelor alimentare din școli, un semn clar al poziționării produsului ca fiind de calitate superioară.

În contrast, exporturile către țările CSI continuă să scadă accentuat. Dacă în primele patru luni ale anului 2024 acestea reprezentau 72% din total, în aceeași perioadă a anului curent ponderea a coborât la 54%, reflectând o reorientare strategică a exportatorilor moldoveni către piețele occidentale.

O revenire notabilă este remarcată în cazul Ucrainei, care a redevenit o destinație activă pentru merele moldovenești. În perioada ianuarie-aprilie 2025 au fost exportate 506 tone, comparativ cu zero tone în perioada similară a anului trecut. Această creștere se explică prin epuizarea rapidă a stocurilor locale ucrainene, generate de vânzările directe din câmp la începutul sezonului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.