Zero dividende pentru acționarii ruși: Gazprom, Norilsk, NLMK și alți titani își închid robinetul de bani

26 Mai 2025, 13:26
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Mai 2025, 13:26 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Economia rusă traversează o perioadă extrem de dificilă, iar efectele se resimt direct în buzunarele acționarilor. Cel puțin douăzeci de mari companii rusești, inclusiv giganți din energie și industrie precum Gazprom, Norilsk Nickel, NLMK, Severstal, En+ Group, Rusal și Rosseti, au anunțat oficial că nu vor plăti dividende pentru rezultatele din 2024, invocând situația economică instabilă.

Potrivit publicației Vedomosti, în primăvara anului 2025, consiliile de administrație ale acestor companii au recomandat să nu fie transferate dividende către acționari.

Statistica oficială confirmă amploarea crizei: în 2024, companiile rusești au obținut profituri totale de 30,4 trilioane de ruble, cu 6,9% mai puțin decât în 2023. Ajustat la inflație (9,4%), scăderea reală este de aproximativ 15%. În timp ce rezultatul total al companiilor profitabile s-a menținut relativ stabil (37,6 trilioane, în scădere cu 0,8%), pierderile au explodat: 7,2 trilioane de ruble, cu 37,7% mai mult decât în 2023.

Printre companiile care își lasă acționarii fără dividende se află nume sonore din diverse sectoare:

Retail și comerț: Magnit, Lenta, M.Video
Imobiliare și construcții: PIK, Samolet, CIAN
Agricultură și logistică: Rusagro, Sovcomflot, Globaltruck
Industrie și producție: Promomed, Artgen, Nizhnekamskshina, Yakovlev Aviation
Lista nu se oprește aici. Analiștii estimează că în perioada următoare și alte companii – precum RusHydro, Alrosa, Aeroflot și retailerul Vse Instrumenty – ar putea urma același trend.

Motivul? Scăderea veniturilor din export, pierderea piețelor externe, sancțiunile occidentale, un ruble prea puternic care lovește în exportatori și dobânzile exorbitante la credite, care au trecut de 21%.

„Pentru Gazprom, NLMK, Norilsk Nickel, Rusagro și Sovcomflot, sancțiunile și scăderea exporturilor sunt lovituri majore”, explică Vladimir Cernov, analist la Freedom Finance Global.

La rândul său, Igor Danilenko, director de investiții la Renaissance Capital, subliniază că refuzul de a plăti dividende este o decizie pragmatică: „La dobânzi de peste 21%, companiile trebuie să-și păstreze lichiditățile pentru a putea supraviețui”.

În concluzie, 2025 se anunță un an dificil pentru acționarii marilor companii rusești, care vor trebui să se obișnuiască cu zero dividende, în timp ce giganții din industrie se luptă cu un context economic tot mai neprietenos.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

25 Nov. 2025, 17:26
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
25 Nov. 2025, 17:26 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Compania petrolieră națională a Kazahstanului, KazMunayGas (KMG), a anunțat astăzi că, „cel puțin pentru moment”, nu se discută vânzarea Grupului Rompetrol, inclusiv Rompetrol Moldova, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața produselor petroliere din Republica Moldova.

Reacția oficială vine după ce, în ultimele zile, în presă au apărut informații privind o posibilă vânzare parțială, în perioada 2026–2027, a KMG International NV (KMGI), subsidiara deținută integral de KazMunayGas, în cadrul unei licitații care ar permite investitorilor să cumpere până la 50% din holding.

Într-un mesaj transmis presei, KMG a precizat că elaborarea unui plan complex de privatizare este „o practică obișnuită” și nu înseamnă automat luarea unei decizii de vânzare. „Este un proces standard și de lungă durată, în cadrul căruia sunt luați în considerare numeroși factori. În ceea ce privește KMGI, compania își desfășoară activitatea în mod normal, atingând indicatorii de producție și financiari. În acest sens, declarăm că în prezent nu se ia nicio decizie cu privire la privatizarea KMGI”, a transmis KazMunayGas.

Informațiile inițiale privind o potențială vânzare parțială au fost publicate de site-ul caliber.az și preluate ulterior de presa internațională, menționând că Agenția pentru Protecția și Dezvoltarea Concurenței din Kazahstan ar fi confirmat procedura de licitație deschisă în două etape. Tranzacția ar avea ca scop atragerea unui partener strategic, KMGI fiind formată din 28 de companii din România, Elveția, Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, Turcia și Kazahstan. Grupul operează două rafinării în România – Petromidia și Vega –, un complex petrochimic, terminale și o rețea de aproximativ 1 400 de benzinării sub marca Rompetrol.

Potrivit sursei citate, o eventuală tranzacție ar face parte din strategia mai largă a KazMunayGas de modernizare operațională și atragere de investiții, menținând totodată o poziție solidă în piața energetică internațională.

În Republica Moldova, Rompetrol este unul dintre principalii jucători ai pieței carburanților, cu o rețea de 97 de stații și o cotă totală estimată de circa 44%. În raportul oficial pentru anul 2024, compania indică o cotă totală de 38,3%, dintre care segmentul vânzărilor cu amănuntul reprezintă 28,4%.

 

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII