Aleea de pe strada Grigore Vieru – un spațiu plăcut și sigur pentru pietoni

13 Oct. 2025, 10:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Soroceanu Olga
13 Oct. 2025, 10:32 // Actual //  Soroceanu Olga

Aleea pietonală de pe strada Grigore Vieru, din centrul capitalei, a fost renovată în cadrul unui proiect demarat în anul 2022. Astfel, au fost executate mai multe lucrări importante: lărgirea și pavarea aleii, a fost reabilitat spațiul verde, fiind plantate mai multe specii de arbuști și flori, și au fost instalate bănci moderne. A fost montat și un sistem modern de irigare a zonelor verzi. De asemenea, a fost modernizat iluminatul stradal, ceea ce a contribuit la creșterea siguranței pe timp de noapte. Au fost instalat și un sistem de supraveghere video.

În zonă au fost amenajate și marcate locurile de parcare deja existente, iar gardul de fontă de pe ambele sensuri de drum a fost vopsit. Accesul pe alee a persoanelor cu dizabilități a fost facilitat fiind ajustată înălțimea trotuarelor. Trecerile de pietoni au fost supraînălțate.

Pe alee au fost instalate zece leagăne. Acolo mai putem găsi o cișmea cu un porumbel din bronz, instalată în iulie 2022. Aceasta este o lucrare a sculptorului Veaceslav Jiglițki, autor a mai multor sculpturi urbane din Chișinău, Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău.

De asemenea, pe alee a fost amenajat un covor moldovenesc tradițional integrat în designul urban al zonei pietonale. Covorul este amenajat pe segmentul strada pietonală Eugen Doga – strada Ierusalim, proiectul fiind realizat cu suportul financiar al Agenției Turce de Cooperare și Coordonare (TIKA). La fel, la începutul aleii din str. Grigore Vieru a fost amenajat în pavaj Simbolul de țară – Pomul vieții.

De pe această alee, dar și de la intersecții au fost anterior demontate zeci de panouri publicitare.
Aleea au devenit o locație atractivă pentru locuitori și oaspeții capitalei.

31 Iul. 2026, 14:17
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
31 Iul. 2026, 14:17 // Actual //  Ursu Victor

Producția agricolă globală realizată de gospodăriile din toate categoriile a crescut cu 8,9% în perioada ianuarie–iunie 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. Producția vegetală a avansat cu 8,6%, iar cea animalieră cu 9%, arată datele Biroului Național de Statistică.

În sectorul vegetal, suprafața totală însămânțată a crescut ușor, până la 1,592 milioane de hectare, însă structura culturilor s-a modificat semnificativ. Agricultorii au extins suprafețele cultivate cu orz (+33,1%), rapiță (+10%) și floarea-soarelui (+7,2%), în timp ce au redus culturile de grâu (-6%), sfeclă de zahăr (-28,3%), soia (-11,7%) și legume de câmp (-11,8%). Evoluția sugerează o orientare tot mai accentuată către culturile considerate mai profitabile și cu potențial mai mare de export.

Producția de animale a crescut cu 14,4%, însă această evoluție a fost determinată exclusiv de întreprinderile agricole, unde producția a avansat cu 26,8%. În același timp, gospodăriile populației au înregistrat o scădere de 6,1%.

În fermele agricole, producția de lapte a crescut cu 21,1%, în timp ce în gospodăriile populației s-a redus cu 5,3%. Producția de ouă a urcat cu 10,9% în întreprinderile agricole, dar a scăzut cu 3,7% în gospodăriile populației.

Datele cu privire la  efectivele de animale confirmă aceeași tendință. La 1 iulie 2026, efectivul de porcine din întreprinderile agricole era cu 57% mai mare decât în urmă cu un an, în timp ce efectivul total de porcine din țară a crescut cu 31,6%. Totodată, fermele comerciale și-au majorat efectivele de bovine cu 7%, de ovine și caprine cu 7,5%, iar numărul păsărilor a crescut cu 8,2%. În schimb, în gospodăriile populației efectivele de animale au continuat să scadă la toate speciile.

Statistica mai arată că întreprinderile agricole exploatează deja 57% din suprafața însămânțată a țării și concentrează cea mai mare parte a culturilor de sfeclă de zahăr, rapiță, grâu și floarea-soarelui. De cealaltă parte, gospodăriile populației și fermele mici rămân dominante în producția de cartofi și legume.