Scandalul Coca-Cola de la Euro 2020. Produsele dubioase pe care Cristiano Ronaldo le-a promovat în trecut

19 Iun. 2021, 14:00
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
19 Iun. 2021, 14:00 // Au Bani //  MD Bani

Pe lângă salariul uriaș pe care îl are fotbalistul Cristiano Ronaldo, aceste mai are venituri uriașe și din sponsorizări  sumele uriaşe obţinute şi din promovarea unor produse sau mărci.

Recent, fotbalistul a provocat declinul acțiunilor Coca-Cola după ce a înlăturat din câmpul vizual al camerelor, la o conferință de presă, două sticle cu răcoritoare produse de companie. Apoi, fotbalistul le-a recomandat oamenilor să bea apă în schimb. Este greu de trecut peste ipocrizia lui Cristiano Ronaldo în acest caz. În trecut el a promovat chiar marca Coca-Cola, dar și lanțul de fast-food KFC. După incidentul recent, utilizatorii de pe Twitter au avut grijă să readucă în prim plan aceste momente din trecutul portughezului, scrie go4it.


Ronaldo a promovat până acum zeci de mărci. Unele dintre acestea sunt globale, precum Samsung, iar altele regionale, precum Altice. Interesul uriaş al companiilor pentru CR7 nu are cum să mire pe cineva. Vedeta echipei Juventus are sute de milioane de fani pe reţelele de socializare online.

Dintre brandurile cu care fotbalistul şi-a asociat numele, destul de multe sunt din tehnologie sau şi din acest sector. Printre acestea se numără: Samsung, ZTE/Nubia, Altice/Optimum, TAG Heuer, MEO, Panzer Glass sau Konami.

Ronaldo a mai promovat aplicaţiile Nike Pro Genius şi Mobitto. Mai mult, fotbalistul a investit în aplicaţii precum CR7 Selfie app by Cristiano Ronaldo şi Cristiano Ronaldo: Kick’n’Run.

Ronaldo a apărut, în 2014, în câteva reclame pentru Pao, un gadget japonez bizar pentru antrenarea muşchilor feţei.

Fotbalistul a mai promovat şi SixPad, un alt gadget dubios „Made in Japan”, care promite să lucreze muşchii abdominali ai utilizatorilor şi nu numai fără prea mult efort din partea acestora. Unii utilizatori au spus că acest gadget este o „escrocherie” cu care CR7 nu ar trebuie să se asocieze.

Alt dispozitiv controversat promovat de Cristiano Ronaldo a fost ReFa ACTIVE TVC, care promite să tonifice corpul și să îmbunătățească circulația.

10 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Nov. 2026, 13:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Economia Republicii Moldova ar putea pierde aproximativ 10 milioane de euro într-o singură zi dacă unul din cinci angajați și-ar opri lucrul. Estimarea apare într-o analiză Euronews realizată înaintea grevei generale din Spania, programată pentru 11 noiembrie.

Pentru a compara țările, produsul intern brut din 2025 a fost împărțit la 365 și calculat cât ar însemna 20% din producția medie a unei zile. Ponderea de 20% este ipoteza folosită pentru toate țările din analiză. În cazul unei greve reale, efectul ar depinde de sectoarele în care se oprește lucrul. Transportul, școlile și serviciile publice pot fi afectate mai puternic, în timp ce multe fabrici și birouri își pot continua activitatea.

Germania este prima în clasament, cu o pierdere estimată la 2 miliarde 482 de milioane de euro, urmată de Franța, cu 1 miliard 639 de milioane de euro, și Italia, cu 1 miliard 241 de milioane de euro. Spania ocupă locul al patrulea, cu 926 de milioane de euro, iar Turcia încheie topul cinci, cu 773 de milioane de euro. Urmează Țările de Jos, cu 641 de milioane de euro, Elveția, cu 507 milioane, Polonia, cu 506 milioane, Belgia, cu 351 de milioane, și Irlanda, cu 330 de milioane de euro. În România, costul estimat ar ajunge la 210 milioane de euro.

Republica Moldova se află spre finalul clasamentului în valoare absolută, la același nivel cu Macedonia de Nord. Dintre economiile incluse în comparație, doar Kosovo, cu 6 milioane de euro, și Muntenegru, cu 5 milioane de euro, au estimări mai mici.

O parte din activitatea întreruptă poate fi recuperată după grevă. Banca Franței a estimat că protestele împotriva reformei pensiilor au redus creșterea economică cu aproximativ 0,1 puncte procentuale în primul trimestru din 2023, iar reluarea activității a adăugat aproximativ tot atât în trimestrul următor. O livrare poate fi amânată, o consultație poate fi reprogramată, iar o fabrică poate adăuga un schimb. Totuși, greviștii pot pierde plata pentru ziua respectivă, statul poate rata încasări fiscale, iar un zbor anulat sau o cameră de hotel rămasă liberă poate însemna venituri pierdute definitiv.

Efectele se acumulează când grevele se repetă. Belgia a pierdut peste 1,35 milioane de zile de muncă în 2025, echivalentul a 313 zile la mia de angajați, depășind recordul din 1993. În același an, în Țările de Jos s-au pierdut aproape 60 000 de zile de muncă în urma a 23 de greve, iar în Germania, aproximativ 645 000. Datele preliminare ale Institutului Sindical European sugerează că 2025 a fost anul cu cea mai intensă activitate grevistă din UE de după 1991.